Alina Eremia a lansat „Cum mă țineai”, ultima parte din seria de Piano Session

Celelalte două părți se apropie deja de 1 milion de vizualizări pe YouTube.

Cum mă țineai”, cea de-a treia piesă lansată în cadrul conceptului artistic gândit de Alina Eremia, este acum pe YouTube sub varianta de Piano Session, în timp ce pe toate platformele de streaming piesa poate să fie ascultată în versiunea oficială.

Ce-ar spune sufletul” și „Arată-mi”, primele lansări din aceasta serie se apropie de 1 milion de vizuălizari in doar 2 saptamani, ajungand in topul Youtube Trending. 

„Cum mă țineai” e piesa în care cred ca oricine se regăsește si care închide seria de piese nelansate. E genul de poveste pe care am trăit-o cu toții, indragosteala aia care te chinuie, dar iti da fluturi in stomac. E o piesa visatoare, care te poarta prin amintiri. Sper sa va trezească amintiri frumoase. ăCum mă țineai” este scrisă împreună cu Costi Dominteanu și Cezar Guna, doi oameni foarte talentați”, ne spune Alina.

Piesa a fost scrisă de Alina alături de Cezar Guna, iar de producție s-a ocupat Costi Dominteanu. DOP-ul acestui Piano Session a fost Vladimir Zlate, în timp ce producția videoclipului a fost realizată de Loops Production. Alina Eremia este una din cele mai iubite artiste din România, dar și unul din cele mai mari proiecte muzicale, având o serie impresionantă de no.1 pe radio și peste 500M views pe YouTube.

Hit-uri precum „Noi” sau „Dependența mea” sunt incluse pe albumul DEJA VU, premiat cu „Best Album” la The Artist Awards 2021. De curând, Alina a fost aleasă să facă parte din juriul primului talent & reality show produs de HBO Europa numit ONE TRUE SINGER.


Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.