Cool Stuff

Kelly Clarkson este vulnerabilă și vorbește despre depresia prin care a trecut post-divorț

Kelly Clarkson a scos un album despre tot ceea ce a trăit în ultimii ani.

Artista vorbește despre cum cel mai recent album al ei, „Chemistry”, a ajutat-o să facă față divorțului de Brandon Blackstock.

Într-un interviu pe care l-a acordat celor de la People, Kelly a spus că munca la album (nominalizat la Grammy) a ajutat-o să se vindece, într-o perioadă în care a trecut prin foarte multe emoții.


„Când am început să scriu la el, m-am gândit că asta este singura mea modalitate de a mă deschide și a gestiona anumite sentimente. Sunt o persoană care nu este ranchiunoasă, așa că m-am gândit mai mult la ceea ce s-a întâmplat în viața mea și de ce, cât și la întrebarea - ce voi face cu toate astea? Sunt extrem de recunoscătoare pentru că am avut posibilitatea asta.

Depresia și doliul care vin la pachet după un divorț sunt extrem de grele. Te simți extrem de singur și este o binecuvântare să ai oportunitatea de a canaliza undeva acele emoții copleșitoare. Iar faptul că l-am lansat, a fost ca și cum „mi-am luat puterea înapoi.” Sună a terapie, știu, dar asta pentru că iubesc terapia și cred că este important să ai uneltele necesare pentru a naviga prin viață și relații”, a spus ea.

Ea și Blackstock au împreună doi copii, River și Remington; artista a povestit și despre cum nu iese la întâlniri și se simte bine așa cum este. „E oribil să ieși la date-uri. Este super ciudat. Am fost singură până la 30 de ani și am uitat ce bine m-am descurcat la asta.”

Cu toate astea, dacă ar fi vorba despre un potențial partener, ea spune că i-ar plăcea ca el să vină „cu propria lui viață la masă și să nu aibă nevoie de nimic de la ea.”

„Este mult mai romantic să zici - te vrea și nu am nevoie de nimic. Mereu am știut că iubirea este grea. Pentru mine, dragostea mereu a venit cu acest elefant în cameră și cu tristețe. Am știut că dragostea nu este pentru totdeauna. Nu vreau să sune depresiv, dar cred că punem foarte multă presiune pe termenul ăsta. Uneori dragostea înseamnă să te uiți la cineva și să zici - asta nu este bine pentru tine și nici pentru mine. Este foarte greu, dar când o faci cred că te maturizezi”, a adăugat cântăreața.


Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.