Cool Stuff

De ce a renunțat Eva Mendes la actorie după căsătoria cu Ryan Gosling

Eva Mendes explică despre cum a făcut trecerea de la actriță la mamă.

Într-un interviu pe care l-a acordat celor de la NBC, ea spune: „Pur și simplu nu a fost nimic la care să mă gândesc. Sunt foarte norocoasă. Dacă am timpul ăsta alături de copiii mei și pot în continuare să lucrez, e perfect. Da, nu să mai joc în roluri, deoarece actoria te duce în tot felul de locuri, departe de casa. A fost aproape ca un acord nonverbal în care am zis, ok, amândoi vom munci, doar că eu voi lucra de aici.”


Eva și Gosling s-au cunoscut pe platourile de filmare ale producției „The Place Beyond the Pines”, în 2012. Ei au împreună două fete. 


La rândul lui, actorul a stat de parte de carieră timp de patru ani, pentru a petrece timp cu familia, între 2018 și 2021. Între timp, el a avut rolul lui Ken în filmul popular „Barbie”, rol pentru care a fost și nominalizat la Oscar.

„S-a dus și și-a făcut jobul. Pur și simplu e foarte bun la job-ul lui. L-a făcut și apoi a venit acasă”, a mai spus Mendes.

Apropo de cele de mai sus, în noaptea Oscar-urilor, după momentul muzical al lui Ryan, performance care i-a cucerit pe toți cei din public, Eva a scris pe Instagram: „L-ai dus pe Ken până la Oscar-uri, acum hai acasă, trebuie să-i punem pe copii la culcare.”

Întrebată despre cele notate, actrița a explicat: „Despre asta e vorba. Pleci, îți faci job-ul pe cât de bine poți și apoi vii acasă.”

Ultima oară când Mendes a jucat un rol a fost în 2014 în filmul „Lost River”, scris și regizat de Gosling.


Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.