Volumul “Dracula, mortul viu”, de Dacre Stoker şi Ian Holt, o continuare a celebrului roman “Dracula” al lui Bram Stoker, va fi lansat la Castelul Bran, la miezul nopţii, vineri spre sâmbătă.
Pornind de la însemnările lui Bram Stoker, aflate în arhiva familiei, Dacre Stoker, stră-strănepotul celebrului scriitor, şi Ian Holt, scriitor şi scenarist, au creat o continuare a romanului-cult „Dracula", în stilul originalului.
La eveniment vor fi invitaţi scriitorii George Arion, Elisabeta Lasconi, Denisa Comănescu, directoarea Humanitas Fiction, şi Alexandru Priscu, director al castelului Bran, potrivit Mediafax.
Scriitorul britanic Bram Stoker (1847 - 1912) l-a folosit pe Vlad Ţepeş ca sursă de inspiraţie pentru romanul său „Dracula", publicat în 1897. Tot Bram Stoker a avut ideea să asocieze această legendă europeană cu un animal sud-american - liliacul hematofag numit şi „Vampir".
La un an de la apariţia romanului, în 2009, romanul „Dracula, mortul viu", considerat o continuare ce a meritat să fie aşteptată 112 ani, a apărut deja în peste patruzeci de ţări, iar de vineri va putea fi citită şi în România.
