
Limita de viteză în municipiul Braşov a fost modificată.
În oraş se va putea circula cu 60 km/oră.
Comisia de Circulaţie a Primăriei Braşov a aprobat propunerea de modificare a limitei maxime de viteză în municipiu. Pe viitor aceasta va fi de 60 de km/oră, cu excepţia intrărilor în municipiul Braşov, unde se majorează la 70 km/oră, şi în interiorul cartierelor, în zona unităţilor de învăţământ, unde se menţine restricţia de 30 km/oră.
În ultimii ani, în municipiul Braşov a avut loc un proces de resistematizare a circulaţiei prin scoaterea traficului greu din interiorul oraşului, introducerea de sensuri unice şi amenajări de sensuri giratorii, care au avut ca efect fluidizarea circulaţiei.
În urma studiilor şi simulărilor de trafic, precum şi a analizelor şi discuţiilor avute cu Poliţia Rutieră s-a ajuns la concluzia că, pentru creşterea fluenţei traficului în interiorul municipiului Braşov, este necesară majorarea limitei de viteză din interiorul oraşului.
Majorarea limitei de viteză la 70 de km/oră se va face pe următoarele tronsoane: DN 1 (intrarea dinspre Bucureşti, până la sensul giratoriu de la str. Poienelor), DN 11 (ieşirea spre Hărman, de la intersecţia str. Hărmanului - b-dul Gării, până la limita intravilanului), DN 13 (ieşirea spre Târgu Mureş, de la pasajul Fartec, până la limita intravilanului), DN 1 (ieşirea spre Sibiu, de la sensul giratoriu Hornbach, până la limita intravilanului), DN 73 (intrarea dinspre Cristian, de la limita intravilanului, până la sensul giratoriu de la Real).
Această decizie are caracter provizoriu, pentru o perioadă de 6 luni, urmând, în funcţie de rezultate, a se analiza permanentizarea ei sau suspendarea acestei decizii. A inceput deja montarea noilor indicatoare, iar de saptamana viitoare noile reguli ar putea intra in vigoare.