Posturi cu tag-ul ‘Tuborg Green Fest Peninsula’



Record de vizitatori la Tuborg Green Fest Peninsula

4e5a84ec2324eTuborg Green Fest Peninsula a înregistrat la ediţia care tocmai s-a încheiat un număr record de vizitatori în cele patru zile de festival: 73.000 de persoane s-au distrat la cele 90 de concerte şi petreceri de la cel mai mare festival din România.

„Am încheiat cu succes această ediţie a festivalului şi am înregistrat un număr record de vizitatori. Mulţumim sponsorilor şi tuturor celor care ne-au ajutat în organizarea şi mediatizarea evenimentului. Acum centralizăm toate datele pentru a finaliza evaluarea în perioada următoare, dar noi preconizăm că vom ieşi pe zero cu bugetul, nu vom avea pierderi dar nici profit”, a declarat Bodor László, directorul Tuborg Green Fest Peninsula.

„Tuborg Green Fest Peninsula a fost o experienţă extraordinară, spiritul acestui festival fiind dominat de muzică de calitate, distracţie şi spirit tânăr, valori care sunt scrise în DNA-ul mărcii Tuborg.

Mă bucur că cei prezenţi la cel mai mare festival din România au putut trăi o experienţă marca Tuborg, şi sunt convins că toţă consumatorii noştri au apreciat din plin atmosfera celor 4 zile, s-au bucurat de experienţele oferite şi de vremea bună alaturi de berea Tuborg”, a declarat Doron Zilberstein, Vice-Preşedinte Marketing Tuborg.4e5a84fa2409e

Duminică, 28 august, a fost ultima zi a Tuborg Green Fest Peninsula, zi în care circa 20.000 de persoane s-au aflat pe teritoriul festivalului. Cele cinci locaţii muzicale au fost împărţite între staruri ale genului metal, dub şi hip-hop.

În Tuborg Main Stage s-au instalat încă de după-masa târziu fanii suedezilor de la Hammerfall, care au venit pentru prima oară în România, şi ai celor de la Within Temptation.

La Kiss Terrace muzica reggae a fost excelent reprezentată de Gentleman and the Evolution, urmat de israelianul Borgore, pe care fanii dubstep-ului îl aşteptau cu sufletul la gură, pentru ca, mai apoi, trubadurul Dub FX să amintească peninsularilor de ce a susţinut el un concert de top la ediţia din 2010.

Iar în tradiţia ediţiilor de până acum, Tuborg Green Fest Peninsula a fost un festival verde, de data aceasta cu sprijinul Umbrela Verde, campanie de responsabilitate socială iniţiată de Tuborg şi sprijintă de Ministerul Mediului şi Pădurilor.

În cele 4 zile aproximativ 100.000 de pahare şi sticle de plastic au fost aduse spre a fi reciclate la punctul de colectare, şi au fost oferite peste 2500 de premii pentru a răsplăti atitudinea eco.

4e5a85a33de7Programele non muzicale au avut un mare succes. Cortul Asociaţiei Române Anti-SIDA şi al companiei Abbott a împărţit 1.600 de prezervative şi 500 de persoane şi-au făcut tricouri.

Mii de peninsulari au încercat programele sportive, au sărit cu coarda sau au răspuns pozitiv invitaţiei de a participa la programele ONG-urilor din Festival Park.

509 persoane au pictat la Pogo Paining – cele mai multe persoane care pictează pe o pânză de 4,5 m X 1,5 m – unde s-a consumat 7,5 litri de vopsea şi 20 de litri de apă, în cele patru zile de festival.

Tuborg Green Fest Peninsula a avut loc între 25 şi 28 august în vecinătatea Complexului Weekend din Târgu Mureş.

Tag-uri:

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Tuborg Green Fest Peninsula: ziua a 3-a

4e5a85a7ab02dFundaţia pentru Cercetări Sociale „Max Weber” a dat publicităţii duminică rezultatele unui sondaj de opinie realizat în perioada de desfăşurare a Festivalului Tuborg Green Fest Peninsula.

Una din concluziile principale se referă la faptul că procentul celor care  vin în România pentru Tuborg Green Fest Peninsula aproape s-a dublat faţă de ediţiile trecute, de la 4% la 7,8%.

“Regiunea a avut de câştigat 7% turişti datorită organizării festivalului. Ei vor merge şi la un muzeu, la Sovata, sau la Reghin, de exemplu. Peninsula dă regiunii, de la o ediţie la alta, un potenţial turistic tot mai mare”, a declarat directorul Tuborg Green Fest Peninsula, Bodor László. Majoritatea turiştilor peninsulari sunt din Ungaria, Olanda, Germania, Serbia sau Rusia, dar şi din Japonia sau Suedia.

Organizatorii au dorit să afle şi profilul peninsularului de rând, care are între 18 şi 29 de ani şi vine din oraşele din nord-vestul ţării, este student, dar are şi un loc de muncă. Un lucru îmbucurător este şi că un procent foarte mare de vizitatori a mai fost şi la alte ediţii la festival.

“Cu mulţumirile de rigoare studenţilor care fac cercetări sociologice anual în cadrul festivalului putem spune că 81,3 % din vizitatorii noştri sunt tineri între 18 şi 29 de ani. Putem spune că <<peninsularii>>  sunt din categoria socială de medie şi superioară.”, a declarat Bodor.4e5a859a2c22d

Potrivit aceluiaşi studiu, un procent de 32% îi reprezintă pe cei care nu au mai fost niciodată la festival. „Festivalul are potenţialul de a avea o <<generaţie următoare>>. Dacă vin oameni noi, festivalul poate trăi”, a completat directorul festivalului. Organizatorii Tuborg Green Fest Peninsula au speranţe mari pentru ediţia de anul viitor a festivalului pe care se străduiesc să îl organizeze deja.

“Întâi trebuie să încheiem cu brio festivalul din acest an şi din octombrie să începem discuţiile pentru editiile urmatoare. Anul viitor va fi a zecea ediţie şi vom încerca să fie o editie speciala, aniversara. Organizarea ediţiei viitoare depinde foarte mult de situatia economica si de implicarea sponsorilor si de dorinta marcilor de a sustine acest eveniment.”, a mai spus Bodor László. Acesta a ţinut să mulţumească sponsorilor care au contribuit la organizarea festivalului.

În prima zi, Tuborg Green Fest Peninsula a avut 14.000 de vizitatori, în a doua zi 17.000 şi în a treia - 19.000. Se estimează ca în ultima zi peste 20.000 de vizitatori să fie prezenţi la festivalul.

Vremea a ţinut cu Tuborg Green Fest Peninsula 2011 deoarece timp de patru zile a fost cald, iar temperaturile nu au scăzut nici noaptea, astfel încât s-a putut şi campa. De fapt, 1.600 de corturi au fost montate în campingul festivalului.

4e59b969df211Peninsularii au avut în primele 3 zile parte de experienţe muzicale extraordinare, dar au dovedit şi grijă faţă de mediul înconjurător şi curăţenia festivalului. 75.000 de pahare de plastic şi sticle goale au fost aduse la cortul Umbrela Verde spre a fi reciclate.

Iggy, Chase and Status şi arene arhipline – acesta ar fi rezumatul concertelor şi petrecerilor din a treia zi a Festivalului Tuborg Green Fest Peninsula

În cea de a treia zi putem afirma că a fost atins nu doar apogeul Tuborg Green Fest Peninsula ci şi al tuturor celor nouă ediţii anterioare, pe scena Tuborg Main Stage urcând Iggy Pop şi trupa acestuia, the Stooges.

Considerat cel mai energic artist din lumea rock-ului, cântăreţul american a făcut o atmosferă incendiară la primul său concert susţinut în România. Punctul culminant al show-ului l-a constituit momentul în care fanii au fost invitaţi să danseze pe scenă alături de artist.

Simultan cu Iggy and the Stooges, publicul a invadat Freedom Music Arena pentru show-ul lui DJ Sterbinsky, iar o dată cu sfârşitul concertelor de pe Tuborg Main Stage, mulţimea a migrat în grabă la setul britanicului Nick Waren, ca, într-un final, să petreacă pe ritmurile lui Şuie Paparude, care an de an fac cortul de muzică electronică neîncăpător.4e59b68c8eb38

Nici scena de la  Kiss Terrace nu s-a lăsat mai prejos. Aici, o atmosferă extraordinară a fost creată de artiştii internaţionali: Ska Cubano a atras mulţimea cu ritmuri latino şi ska jamaican, iar Chase & Status a creat cea mai mare petrecere în aer liber din acest an.

Cele mai proaspete ştiri despre Festivalul Tuborg Green Fest Peninsula le puteţi obţine de pe pagina oficială a evenimentului, www.peninsula.ro , precum şi accesând pagina de Facebook (Peninsula/Félsziget Official). 

Sponsorii evenimentului sunt Tuborg, Borsec, Orange. Partenerul media principal este Rock FM. Parteneri media speciali: Zile şi Nopţi, Jurnalul Naţional.

Tag-uri:

Comentarii: Nu sunt comentarii »



17.000 de persoane în cea de-a doua zi la Tuborg Green Fest Peninsula

4e593fa3f316f_kiss_terrace_andy_c_bi_web-8126Un concert perfect al Kasabian, nebunie la N.O.H.A. şi petreceri de neuitat cu Markus Schulz şi Andy C: aşa s-ar putea rezuma programele muzicale din cea de a doua zi a Tuborg Green Fest Peninsula.

Diversitatea genurilor muzicale reprezentate la cele cinci locaţii muzicale şi activităţile non-muzicale au  atras 17.000 de persoane în cea de a doua zi a celui mai mare festival din România, astfel că până acum evenimentul a avut un trafic de peste 30.000 de persoane. 

Primii artişti ai căror acorduri s-au auzit live la festival au fost băieţii de la Ţapinarii – recitalul de folk a început la ora 14 la Romania, the Carpathian Garden Stage.

Scena Talent Stage a primit din nou trei trupe câştigătoare ale concursului de talente organizat de TuborgSound, unde sute de peninsulari s-au adunat să asculte melodiile, la umbră.

Ultimul concert al scenei a fost al trupei Grimus, muzicienii de indie rock fiind responsabili de pregătirea fanilor Kasabian, care au plecat mai apoi spre Tuborg Main Stage pentru a-şi primii idolii cum se cuvine. 

Tuborg Main Stage a deschis vineri cu Les Elephants Bizarres care au reuşit să atragă public restras la umbră, în faţa scenei, unde au dansat timp de mai bine de o oră.4e58682ed907a_Talent Voodoo_WEB_CI__4870

Au urmat regii hip-hop-ului din Ungaria, Belga care au anunţat motto-ul zilei: Készüljél fel a hangulatra (Pregăteşte-te de atmosferă)! Se pare că am găsit şi prima trupă pe care o contractăm pentru ediţia din 2012: canadienii Danko Jones au obţinut, la finalul concertului, votul publicului pentru a veni şi anul viitor la festival.

Şi nu doar votul publicului l-au obţinut, ci şi pe cel al trupei care a cântat după ei – Kasabian admiţând că îşi doresc foarte mult să îi vadă pe canadieni pe scenă.

Punctul culminant al programului de la Tuborg Main Stage l-a reprezentat, bineînţeles, recitalul exploziv al Kasabian în care britanii au inclus nu doar hiturile binecunoscute ci şi piese de pe albumul care urmează să apară. 

La fel ca în prima zi, şi ziua de vineri a adus două atracţii absolute la Kiss Terrace, prima fiind recitalul trupei N.O.H.A. care a venit la festival cu o altă cântăreaţă decât cea de anul trecut însă peninsularii au primit-o cu braţele deschise.

Al doilea eveniment de neratat a fost setul unei legende a drum and bass-ului, Andy C, care a mixat până la ora 3 noaptea pentru mii de peninsularii care îl aşteaptă de ani de zile să îi asculte muzica, live.

Foarte bine s-au potrivit la această scenă, printre starurile menţionate şi Tündérground şi băieţii de la The MOOoD.

4e586991dc91b_Talent_Intim Torna Illegal_WEB_CI__5378Freedom Music Arana a văzut poate cel mai numeros public de peninsulari, la ora 21, pentru că programul a fost deschide de duo-ul din Ungaria, Myon & Shane 54, care ocupă locul 62 pe lista DJ Mag Top 100 DJ.

Însă publicul a mai avut parte de un adevărat maestru al mesei de mixaj, deoarece de la ora unu noaptea legenda trance-ului Markus Schulz a urcat pe scenă, el fiind al 8-lea cel mai bun DJ din lume. 

Peninsularii nu se gândesc însă doar la distracţie, ci sunt campionii responsabilităţii faţă de mediul înconjurător: în primele două zile de festival ei au adus 50.000 de pahare goale şi sticle din plastic la Umbrela Verde, ei fiind răsplătiţi cu bandane, tricouri, şepci sau bere, toate oferite de Tuborg.

La Tuborg Green Fest Peninsula mai multe programe non-muzicale au atras şi în cea de a doua zi atenţia vizitatorilor. Atât bungee jumping-ul cât şi eurobungee-ul au funcţionat la capacitate maximă, iar la Port.Ro Movie&Dance Tent fiecare curs de salsa şi belly dance a avut doritori.

Cele mai proaspete ştiri despre Festivalul Tuborg Green Fest Peninsula le puteţi obţine de pe pagina oficială a evenimentului, www.peninsula.ro , precum şi accesând pagina de Facebook (Peninsula/Félsziget Official). 

Sponsorii evenimentului sunt Tuborg, Borsec, Orange. Partenerul media principal este Rock FM. Parteneri media speciali: Zile şi Nopţi, Jurnalul Naţional.

Tag-uri:

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Tuborg Green Fest Peninsula a început în forţă

primaziFestivalul Tuborg Green Fest Peninsula şi-a deschis oficial porţile miercuri, 24 august, la ora 18. Până la miezul nopţii au fost deja peste 500 de corturi instalate în Camping, iar peste 7.000 de spectatori şi-au luat brăţările de acces şi au trecut pragul festivalului până joi la ora 12.

Cu o suprafaţă de 25 de hectare şi cu o estimare de 70.000 de vizitatori în cele patru zile de festival, Tuborg Green Fest Peninsula rămâne cel mai mare festival din România.

În acest an, festivalul vine în faţa publicului cu aproape 90 de trupe şi aduce o scenă nouă, crescând la 5 numărul locaţiilor şi atracţiilor muzicale.

Teritoriul a crescut ca rezultat al faptului că scenele au fost aşezate în mod diferit, Tuborg Green Fest Peninsula situându-se în întregime pe teritoriul comunei Sângeorgiu de Mureş. 

“În acest an am făcut câteva schimbări: scena mare e construită în alt loc decât până acum, iar porţile de la intrare au fost puse mai în spate. Festivalul e mult mai compact ca teritoriu şi fluxul e mult mai organizat aşa. Sper ca în anii viitori să orgănizăm festivalul în acelaşi spatiu, şi să continuăm să creştem aici”, a spus directorul festivalului, Bodor László.

Fülöp Zoltán, din partea Sziget Management, co-organizator Tuborg Green Fest Peninsula, a subliniat că evenimentul de la Târgu Mureş este un element de bază în planurile de viitor ale firmei.primazi2

“Sziget organizează foarte multe festivaluri şi nu ascundem ţelul de a ne extinde în Europa, mai ales în Europa centrală. Vrem să ajungem şi în alte ţări. În Romania, Peninsula e deja un brand cunoscut. Avem intenţii să organizăm festivaluri şi în Cehia, Polonia şi Croaţia”, a declarat Fülöp Zoltán.

Tuborg Green Fest Peninsula are loc între 25 şi 28 august 2011 la Târgu Mureş, în vecinătatea Complexului de Agrement Weekend, pe malul Mureşului. 

Cele mai proaspete ştiri despre Festivalul Tuborg Green Fest Peninsula le puteţi obţine de pe pagina oficială a evenimentului, www.peninsula.ro, precum şi accesând pagina de Facebook (Peninsula/Félsziget Official).

Tag-uri:

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Festivalul a început cu Becherovka Silent Dance

becherovcaPrima petrecere de la Tuborg Green Fest Peninsula a adunat la sfârşitul zilei sute de persoane la cortul Becherovka.

DJ-ii care s-au ocupat de atmosferă au fost Goranga şi Chionghee. După ce au deschis petrecerea în ritmurile funk ce i-au făcut deja cunoscuţi în branşă, party-ul Silent Dance s-a dezlănţuit: fiecare participant a primit o pereche de căşti la care putea să asculte seturile.

Atmosfera s-a animat în cel mai scurt timp, petrecăreţii mişcându-se în tăcere pe muzica ascultată pe două frecvenţe. Tăcerea nu a durat însă multă vreme, aceştia începând să cânte în cor piesele ce se auzeau în căşti.

Mai mult, cei care şi-au dat jos căştile au avut parte de un spectacol de amuzament, văzându-i pe cei de lângă ei dansând “în gol”.

Becherovka Silent Dance se va organiza şi joi şi vineri. Responsabili cu muzica de joi vor fi Goranga, Barna şi Chionghee, iar vineri Almost Famous Saints, Goranga şi Barna vor încinge atmosfera.

Sâmbătă şi duminică aici se vor organiza party-uri „obişnuite”, cu muzică în boxe, sâmbătă cu Goranga, Missile şi Almost Famous Saints şi duminică cu Tone Troopers.

Detalii despre festival găseşti în timp real pe http://www.peninsula.ro

Tag-uri:

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Tuborg Green Fest Peninsula începe mâine.

peninsula2011La Tuborg Green Fest Peninsula nimeni nu trebuie să se teamă că o dată cu terminarea concertelor s-a sfârşit şi cu distracţia: în fiecare seară există 8 petreceri simultane. Să le luăm pe rând:
- Kiss Terrace: muzică electronică underground – programul aici
- Freedom Music Arena: muzică electronică mainstrean – programul aici
- Talent Stage powered by TuborgSound: mai multe genuri muzicale – programul aici
- Romania the Carpathian Garden Stage: jazz, blues, balkan şi electro-swing
- Tuborg Chill Out Zone: chillout
- Becherovka Silent Dance & TEIN Cocktail Bar: Silent Dance şi afterparty – programul aici
- MIÉRT Pub: oldies but goldies – programul aici
- VIP Zone: DJ-i clubului Obsession

Tag-uri:

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Vreme ideală pe toată perioada Tuborg Green Fest Peninsula.

soareMeteorologii au vesti bune pentru cei care vor sa participle la festivalul Tuborg Green Fest Peninsula.

Se pare ca vom avea parte de vreme foarte bună – este promisiunea lui Makkai Grigore, directorul Centrului Meteorologic Regional Cluj, şeful Centrului Meteorologic Târgu Mureş.

Aşadar, peninsularii se pot aştepta la temperaturi de 28 – 32 de grade Celsius în timpul zilei şi 12-15 grade Celsius în timpul nopţii.

„În istoria festivalului, cu care colaborăm de mai mulţi ani, încă nu am avut aşa o vreme calmă şi nu am putut niciodată promite asta. S-a instalat în partea Centrală şi de Est a   Europei un maxim barometric care pe parcursul acestei săptămâni şi în cea mai mare parte a săptămânii viitoare ne va asigura o vreme calmă cu cer mai mult senin, fără precipitaţii, cu temperaturi de la 28 la 32 de grade Celsius şi fără intensificări de vânt previzibile la ora actuală”, declară dr. Makkai.

Zi şi noapte vreme numai bună pentru cele aproape 90 de concerte şi petreceri de pe malul Mureşului!

Tag-uri:

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Beer pong, scufundări, seminarii şi relaxare, la Tuborg Green Fest Peninsula

peninsula bannerÎn Festival Park poţi alege zilnic între orele 11 şi 19 unul din cele 150 de programe, care îţi vor arăta că nu doar concertele, ci şi orele petrecute în timpul zilei la Tuborg Green Fest Peninsula pot fii spectaculoase.

În cele două zone ai şansa de a cunoaşte şi a te integra în 39 de ONG-uri, care au ca teme propuse tineretul, protejarea mediului, prevenirea droguriolor şi a alcoolului şi educaţia.

Doar ca să vezi cât de interesant este programul:
- Dacă vrei doar distracţie: slackline, frizbi extrem, scufundări, party portreturi, concurs de aprins focul cu cremenele, beer pong, twister, umblat pe apă, narghilea, fotbal de masă, business movie şi o mulţime de jocuri.
- Dacă vrei să fii creativ: construirea unei statui din deşeuri.
- Dacă vrei să te încarci spiritual şi îţi cauţi drumul: seminar de sexualitate sănătoasă, sfaturi spirituale, carieră.
- Dacă pe lângă distracţie vrei să îţi dezvolţi aptitudinile: quiz de mediu, un punct de vedere din munca Parlamentului European şi o mulţime de cărţi live.
- Dacă încă esti elev şi vrei să afli mai multe despre drepturile tale, atât în ţară cât şi în străinătate, aici găseşti mai multe amănunte, iar dacă vrei să te vadă şi prietenii trimite-le un mesaj video sau un party foto.
- Dacă  totuşi ai obosit: îţi poţi încărca bateriile la cortul Relax special amenajat pentru tine, lângă o cafea.

Printre toate acestea poţi încerca o cafea economică, poţi afla cum se folosesc  modelele trans-generaţii sau poţi învăţa cât de importantă este centura de siguranţă. În mare asta este prima zi... dar continuă...

Mai multe detalii la pe: http://park.felsziget.ro/?page=program&spage=day1, iar dacă nu îţi pregăteşti planurile de acasă, vino oricând la Festival Park!

Tag-uri:

Comentarii: Nu sunt comentarii »



3 zile până la Tuborg Green Fest Peninsula 2011!

271_4c7aa0ee8122d_SDIM9642Cel mai mare festival din România, Tuborg Green Fest Peninsula, continuă tradiţia de a proteja mediul înconjurător şi se aliază cu Umbrela Verde, unul dintre cele mai mari programe de responsabilitate faţă de mediu desfăşurate în România, pentru a se asigura că publicul va fi răsplătit pentru comportamentul său eco.

Umbrela Verde este o campanie de responsabilizare faţă de mediu iniţiată de Tuborg încă din 2007, în parteneriat cu Ministerul Mediului şi Pădurilor. Obiectivele campaniei sunt să schimbe mentalitatea profund greşită a românilor, care consideră că gestul lor nu contează, şi să convingă toţi actorii implicaţi de importanţa exemplului personal.

În acest sens, la Tuborg Green Fest Peninsula, Umbrela Verde îi va răsplăti pe cei mai eco-responsabili dintre peninsulari, oferindu-le bandane, pahare de bere Tuborg, tricouri, şepci şi insigne cu însemnul Umbrela Verde pentru paharele de plastic si PET-urile colectate.

În plus, cortul Umbrela Verde va deveni timp de 4 zile spaţiul de întâlnire al tuturor celor care au o atitudine ECO, având pregătite multe acţiuni şi surprize.  Aici peninsularii vor avea şansa de a-şi personaliza propriile tricouri “ECO Style”,  vor putea să participe la concursul pentru cel mai “eco outfit” sau vor putea lăsa mesaje creative pe un panou gigant menit a strânge cât mai multe mesaje prietenoase cu mediul de la participanţi.

De asemenea, provocarea Umbrela Verde pentru publicul Tuborg Green Fest Peninsula este de a ridica cele mai înalte statui realizate din deşeuri reciclabile (pahare de plastic, PET-uri sau hartie), acţiune menită a atrage atenţia asupra necesităţii şi importanţei colectării selective şi reciclării deşeurilor.

Tag-uri:

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Încă 5 zile până la Turborg Green Fest Peninsula 2011

peninsula bannerNu doar concertele se vor concretiza în experienţe de neuitat şi pline de adrenalină la Tuborg Green Fest Peninsula, deoarece între 25 şi 28 avem pentru voi şi un intensiv program de sporturi extreme şi... „extreme”!

Să le luăm pe rând: bungee (zilnic între orele 14 şi 02), catapultă (14-02), eurobungee (11-23), sphere ball (12-22), motor paragliding (12-21), căţărare pe perete (12-02), scara uriaşă şi stivuire de lăzi (12-22), paintball (10-22), tir cu arcul (11-02).

Pentru cine e mulţumit de nivelul său de adrenalină avem masaj la patru mâine, zilnic între orele 12 şi 20, iar dacă vrei să arăţi a peninsular adevărat treci pe la artiştii de la Zona Artei  pentru bodypainting şi diferite coafuri!

În cazul în care ai răbdare şi timp poţi alege o caricatură sau un portret. Încă din prima zi a festivalului dacă te plimbi pe teritoriul Tuborg Green Fest Peninsula la un moment dat o să vezi o pânză uriaşă (4,5x1,5 m) expusă pe un saşiu.

Vei vedea şi o mulţime de peninsulari în zonă care pictează ceva pe ea, îţi vei aminti că ai citit ştirea aceasta şi vei fugi să participi şi tu la Pogo Painting – „I did it, we did it”. Evenimentul ajunge la Tuborg Green Fest Peninsula datorită partenerului nostru www.mustash.ro.

Treceţi pe acolo pentru că vrem să stabilim un record: cât mai mulţi artişti reprezentaţi pe metru pătrat. (Participanţii vor fi înscrişi pe o listă). Pânza va fi amplasată între Bazar şi Kiss Terrace. La Tuborg Green Fest Peninsula să facem cel mai „semnat” tablou din lume!

Tag-uri:

Comentarii: Nu sunt comentarii »