Posturi cu tag-ul ‘review’



ed 159 review, download & poze

Weekendul n-a inceput prea bine pentru membrii de Partyd din Sudul Dobrogei. Clubul Vision, acolo unde trebuia sa inceapa sedinta cu numarul 159, a fost inundat cu doar o zi inainte sa ajunga Olix si Dan Fintescu la locul faptei. S-au incercat o multime de alernative, printre care si mutarea sedintei intr-un alt loc din apropiere sau reparatia daunelor cu o echipa numeroasa. Din pacate, niciuna n-a reusit, astfel incat, dupa foarte multe luni, Olix si Fintescu s-au vazut liberi si acasa.

Sambata au pornit insa destul de devreme la drum. E cale lunga pana la Iasi. Dar e tare frumos aici. Si orasul, si mancare, dar mai ales THE PARTY PEOPLE. Lumea a inceput sa apara in Skye inca de la 22:30, astfel incat la ora intrarii in direct (miezul noptii pentru putinii necunoscatori) clubul era deja plin. Alocutiunea de deschidere a Vicelui Fintescu a fost intampinata cu urale, Olix s-a pus pe facut supa, lumea pe consumat ceai de sunatoare, astfel incat, in cele din urma, a iesit un super-iuresh, asa cum se intampla de obicei in Iasi. Alalturi de cei doi au fost si DJ Lyne, Ministrul Scratch-urilor, si MC Suspectu’ care a preluat micrfonul dupa ora 03:00 dimineata. Un eveniment notabil petrecut in aceasta noapte a fost depasirea a 10.000 de fani pe pagina de facebook a Partydului: www.facebook.com/Partydul

Download & enojoy editia 159 sambata – warm-up cu Marian Boba si guest set by Dj Misterio (2:00 h) & ON TOUR from Club Skye – Iasi w. OLiX /Dan Fintescu / DJ Line / Suspectu (4:00 h) & afterparty special 3h mix by OLiX (3h)

Poze gasiti pe blogul KissFM Iasi

Tag-uri: , , ,

Comentarii: 7 Comentarii »



Maraton de party-uri la Partyd!

A fost un weekend prelungit de lucru pentru Partydul Kiss FM. Totul a inceput vineri seara, in Ice Cube din Breaza, unde, ca de obicei, o multime de membri asteptau nerabdatori, inca de pe la 11 seara, inceperea lucrarilor sedintei plenare. Presedintele OLiX si vicepresedintele Dan Fintescu s-au prezentat la sediu inarmati cu cea mai buna muzica si un chef nebun de ceai de sunatoare si super-distractie. Ice Cube are un sunet foarte tare (si la propriu si la figurat), drept pentru care iuresh-ul iese foarte bine acolo.

Sambata sedinta s-a tinut intr-un vechi club nou. Adica in Liquid, Sibiu, care si-a tras look nou peste vara. Desi mai mare, Liquid-ul s-a dovedit neincapator pentru multimea de oameni dornici de party. La aceasta sedinta au participat si colegele Andreea Berghea si Andreea Remetan, venite special la Hermannstadt ca sa urmareasca mersul lucrarilor de Partyd. Reprezentatii locali, DJ Slim si DJ XTZ au fost pe metereze si au prezidat sedinta in ultima ora de desfasurare, cand microfonul a ajuns in mainile unui alt bun prieten de-al Partydului, Mario Bischin. La sedinta a mai luat parte, in calitate de observator, si DJ Jonnessey, ministrul omeniei!

Duminica, OLiX a fost membru in juriul Balulului Bobocilor Facultatii de Medicina Veterinara, bal prezentat de Dan Fintescu. S-a lasat cu probe haioase, dar Presedintele a judecat impartial.

Marti Partydul Kiss FM a marcat o premiera. Primul show open-air, desfasurat in fata a catorva mii de oameni a inchis Sarbatoarea Zilelor Galatiului din acest an. In acea seara, pe scena mai fusesera: Ioan Gyuri Pascu, Smiley, Alex Velea si Elena Gheorghe. Partydul KissFM, cu animatoarele din dotare (Edit si Meda) in mare forma, a tinut multimea in piata in ciuda ninsorii. A fost o experienta fantastica si baietii de-abia asteapta sa o repete la un moment dat.

Weekendul care se apropie Partydul KissFM se va deplasa din nou la Cluj-Napoca, unde, impreuna cu Ministrii sai DJ Jonnessey si Aner vor re-edita succesul sedintelor trecute din Parkplace (Bunesti) si After Eight (Cluj-Napoca).

Gasiti mai multe poze pe pagina de Facebook a Partydului

Tag-uri: ,

Comentarii: 5 Comentarii »



Partydul intre 2 week-end-uri (poze incluse)

Sedinta de Partyd de vineri s-a desfasurat intr-un sediu deja traditional, Club Castel din Daso-Cado Land Targoviste. Prezenti au fost Presedintele Olix, Vicepresedintele Dan Fintescu si toti membrii din zona. S-a lasat cu iuresh maxim, mai ales ca lumea cam stia deja la ce sa se astepte. Cuvantul de deschidere a fost rostit undeva, pe la miezul noptii, dupa care lumea a dansat si a votat legea distractiei pana dimineata.

Sambata, Comitetul de Conducere al Partydului KissFM s-a deplasat pret de 130 si ceva de kilometri catre orasul Sf. Gheorghe din judetul Covasna. Fara sa ia in seama eventualele diferente de limba, aici s-a aniversat un an de existenta pentru Baroque Charme Club. Aici nu se mai tinusera sedinte de Partyd cam de multisor. Club mic, dar foarte bine amenajat, Baroque-ul s-a dovedit a fi neincapator pentru multimea de membri de Partyd dornici sa ia parte la dezbateri. Si s-a dezbatut, cu cea mai buna muzica si ceai de sunatoare, pana pe la 5 dimineata, ora la care Purtatorul de Cuvant Marian Boba inchisese demult mustaria din studio si plecase spre casa. Olix si Fintescu au rezistat pe metereze pana la finalul party-ului.

Weekend-ul care vine Partydul KissFM se indreapta spre alte doua cluburi unde de obicei sedintele ies cum nu se poate mai bine: Ice Cube Breaza si Liquid The Club – Sibiu. Rugam pe aceasta cale tot membrii de partyd din aceste doua localitati si din cele din zona sa-si odihneasca ficatul si sa se pregateasca intens de PARTY!!!!

Urmeaza week-end-ul cu numarul 157!!

Tag-uri: ,

Comentarii: 3 Comentarii »



Ed118: cum a fost aseara?

Ai ascultat aseara? Cum a fost?

Download luni pe la ora 15 / poze marti / tracklist miercuri

Tag-uri:

Comentarii: 57 Comentarii »



Ai facut revelionul 2010 cu Partydul?

Peste 1000 de vizitatori ai blogului Partydului au votat ca vor asculta emisiunea noastra in noaptea de revelion! Suntem acum curiosi cati dintre voi au facut-o intr-adevar si cum vi s-a parut petrecerea!

Asteptam comentariile voastre mai jos!

Tag-uri: ,

Comentarii: 18 Comentarii »



Editia 40 – review + download

Probabil o sa spuneti ca sunt nebun ca scriu dupa fiecare emisiune ca a fost cea mai tare, dar pe bune ca asa e ! Partydul KissFM e din ce in ce mai bun, invitatii sunt din ce in ce mai buni, iar sambata asta am intrecut toate masurile !!


(asa arata peretele de la intrarea in studioul KissFM acum)

Este ora 7:40, eu sunt inca in radio si pregatesc emisiunea pentru download, iar intre timp incerc sa-mi aduc aminte ce a fost in studioul KissFM de la ora 23 pana acum ;)

La ora 22 stiu ca eram deja adunati cu totii aici si asteptam sa inceapa emisiunea, iar la 23 fix Nick Kamarera era deja cu playerele pregatite si a dat play primei piese din program.

Andreea Remetan m-a ajutat cu niste super acapele si trebuie sa-i multumesc expres pentru treaba asta, Mc Dj Freddy NRG pana sa ajunga sa mixeze si-a instalat microfonul si a facut o super treaba de MC pe tot parcursul emisiunii, dar a ajuns si la platane unde a mixat o gramada de piese foarte foarte misto !

Am spus initial ca vom avea 10 ascultatori in studio, defapt au fost ceva mai multi, nu-i mai stiu pe toti, dar tot ce stiu e ca a fost extraordinar ! Am fost multi, ne-am distrat fooooarte tare, am baut, am mancat, le-am spus La Multi Ani lui Mihai si lui Razvan si la final am vazut rasaritul impreuna pe acoperisul radioului !

Va multumesc in numele Partydului KissFM tuturor pentru contributia la aceasta super editie
aniversata a emisiunii, fie ca ati fost acasa si ne-ati ascultat, fie ca ati fost in studio si v-ati distrat alaturi de noi sau orce ati fi facut alaturi de noi in aceasta lunga noapte ! Vine editia 50 si atunci sa vedeti ;)

Avem vreo 500 de poze din seara asta si abia astept sa le primesc sau sa facem cumva sa le share-uim intre noi !

Iata aici si emisiunea la download, prima parte si partea a doua (merge si partea a doua, doar ca trebuie sa selectati acolo alt server, nu cel din mijloc !) ! Enjoy si inca odata MULTUMESC ! Ne auzim saptamana viitoare, tot de la ora 23 !

P.S. 1 nu intrebati de playlist pentru ca este evident ca nu exista asa ceva ! S-a mixat live si, ca de obicei, nu a stat nimeni sa noteze piesele ;)

P.S. poze in curand :P

Tag-uri: ,

Comentarii: 12 Comentarii »