Top 5 stiri din Valcea (09.09.2010)

  • Mormânt triplu din perioada hallstatt găsit la Copăcelu. Fragmentele umane au fost transportate la Institutul de Tracologie din Bucureşti pentru a afla perioada în care au fost înmormântate. O familie din municipiul Râmnicu Vâlcea care locuieşte în cartierul Copăcelu, a descoperit în curtea casei mai multe ruine. „Făceam săpături pentru fosa septică, prin luna iunie, şi am dat de nişte ziduri vechi. Am anunţat arheologii Muzeului Judeţean de Istorie (MJI) Vâlcea care au venit şi au făcut cercetări. Ei au descoperit un mormânt triplu din neoliticul timpuriu", a declarat Andrada Vulpe, în curtea căreia s-a făcut descoperirea. Osemintele găsite şi fragmentele de ceramică au fost ridicate din zonă de angajaţii muzeului. „Cercetarea s-a terminat şi acum ne-au dat şi nouă aprobare să ne facem fosa septică şi ne putem apuca de lucrări", a mai precizat Vulpe. Mariana Iosifaru, şeful Secţiei de Arheologie din cadrul MJI Vâlcea a spus, astăzi, că mormântul descoperit în cartierul Copăcelu e din perioada Hallstatt (Ha1) cu influenţe Verbicioara V şi datează din secolele XIII - XII î. de Chr. „În locul în care se făcea o fosă am găsit o locuinţă şi un mormânt triblu, la o adâncime de 1,40 -1,60 metri, sub un strat de viitură. Cei trei morţi descoperiţi erau aşezaţi unul lângă altul, în poziţie chircită, cu doi bolovani mari deasupra lor. E vorba de un copil şi doi adulţi", a declarat Mariana Iosifaru. Osemintele au fost transportate la Institutul de Tracologie din Bucureşti pentru a afla exact perioada în care au fost înmormântate. „E posibil ca ele să fie duse şi în Germania, pentru a face analiza de ADN să vedem dacă cei trei morţi sunt din aceeaşi familie", menţionează Iosifaru. Desoperirea e interesantă pentru că nu s-a mai găsit până acum în judeţ şi locuinţă şi mormânt lângă ea. În zonă, au fost descoperite mai multe fragmente din ceramică din perioada hallstatului timpuriu.

  • ,,Cântecul care te cheamă la rugăciune’’ la Măldăreşti. Astăzi, la Biserica ,,Naşterea Maicii Domnului’’ din Măldăreşti – Vâlcea are loc concursul naţional de toacă ,,Cântecul care te cheamă la rugăciune’’ ediţia a VII-a. Organizatorii evenimentului sunt: Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului; Inspectoratul şcolar al Judeţului Vâlcea; Casa Corpului Didactic Vâlcea; Arhiepiscopia Râmnicului; Parohia Măldăreşti - Pr. Ion Popescu; şcoala cu clasele I-VIII Măldăreşti şi nu în ultimul rând Primaria Măldareşti.

  • Expoziţie de pictură la Galeria de Artă. Mâine de la ora 18,00, la Galeria de Artă din Râmnicu Vâlcea va avea loc expoziţia de pictură Constantin Neacşu. Organizatorul manifestării este Filiala Vâlcea a Uniunii Artiştilor Plastici din România.

  • Tezaur de arta traditionala olteana la Muzeul Satului. Astazi, la Muzeul Stului Vâlcean - Bujoreni va avea loc, la ora 12, deschiderea expozitiei "Tezaur de arta traditionala olteana". Organizatorii acestui eveniment sunt Muzeul Judetean Dolj, Muzeul Judetean Vâlcea si Muzeul Judetean Gorj.

  • La Barbatesti, Formatii de dansuri valcene si-au dat intalnire la Festivalul „Braul de Aur”. Miercuri, 8 septembrie, in comuna Barbatesti s-a desfasurat cea de-a XXXIX-a editie a Festivalului „Braul de Aur”. Festivalul este un eveniment cultural de pastrare si promovare a dansului popular valcean in formele sale specifice. La festivitatea de deschidere, care s-a desfasurat la Caminul Cultural Barbatesti, au participat reprezentanti ai administratiei locale si judetene, dar si foarte multi localnici. Dupa cuvantul de bun venit al primarului localitatii Barbatesti, Constantin Banacu, au mai rostit alocutiuni Ion Cilea, presedintele Consiliului Judetean Valcea, deputatul Aurel Vladoiu, primarul comunei Lacusteni, Marin Puchin si Elena Stoica, directorul Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Valcea.

2008_047

Tag-uri: , ,

  
  

Baga un comentariu


Numele tau *

Adresa email *

Website

Codul din imagine

Imagine CAPTCHA

Mesaj *

Trimite comentariu

* Campuri obligatorii