Posturi cu tag-ul ‘Fotografia zilei’



NR. 1 !!!

html_adverkiss

Tag-uri: ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Top stiri din Valcea (14.09.2010)

  • Primar cercetat că lua bani de la săteni să-i scape de amenzi. Casa şi biroul primarului comunei vâlcene Laloşu, Ion Toma au fost percheziţionate ieri de mascaţi, edilul fiind cercetat pentru distrugere de înscrisuri, luare de mită şi trafic de influenţă. Ion Toma s-a trezit ieri de dimineaţă la uşa biroului din primărie cu mascaţii şi procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea. Oamenii legii i-au fluturat pe la nas mandatul de percheziţie obţinut ca urmare a unui dosar penal deschis pe numele acestuia la 9 septembrie 2010. Procurorii au ridicat documente din biroul edilului şi, potrivit acestuia, din locuinţa personală i-au fost reţinuţi 30.000 de lei, 16.000 de euro şi  bijuterii. „Au căutat prin toată casa, au scos în curte cele 40 de kilograme de zahăr pe care le am, pungile cu dero şi ghiozdanele rămase din campania electorală. Au luat bijuteriile fetei şi banii pe care i-am obţinut din vânzarea unor utilaje agricole, vreo 300 de milioane şi 16.000 de euro“, a povestit edilul. Acesta a spus că procurorii l-au întrebat „unde este armanentul“ şi le-a arătat cele două pistoale de jucărie pe care le ţine în casă. Potrivit anchetatorilor, mai mulţi cetăţeni din comună i-au făcut plângere în iunie anul acesta pentru că le-a pretins şi a primit în mai multe rânduri sume de bani pentru a-i scăpa de diferite amenzi prin nepunerea în executare şi ruperea proceselor verbale. Sătenii susţin că majoritatea şoferilor din comună i-au dat bani primarului pentru a le şterge amenzile. „Dacă luau 5 milioane amendă, îi dădeau două milioane şi jumătate primarului şi le rupea procesele verbale. Dar nu le rupea la toţi, că acum s-au trezit unii executaţi silit“, a declarat Cristian Ştirbescu. În replică, edilul că oamenii i-au făcut plângere nemulţumiţi că urmează să fie executaţi silit: „Şi eu am luat amendă şi am plătit-o. Cum de zic ei că le-am rupt procesele verbale, când ele sunt intacte?“.

  • Pompierii şi-au deschis porţile de ziua lor. Ieri, de „Ziua Pompierilor din România", unităţile de pompieri din Râmnicu Vâlcea şi Drăgăşani şi-au deschis porţile pentru publicul larg. Pompierii le-au povestit celor dornici să afle din culisele muncii lor şi le-au arătat tehnica din dotare. Pompierii care au participat la diverse competiţii sportive în ultima săptămână sunt premiaţi. Azi, în faţa vizitatorilor, pompierii au făcut demonstraţii cum să stingă un incendiu la o clădire cu mai multe etaje, cum intervin echapajele SMURD şi au participat la acţiuni de autosalvare cu ajutorul pernelor pneumatice. Intrarea vizitatorilor s-a făcut doar pe baza actului de identitate.

  • Lansare de carte la Biblioteca Judeteana. Miercuri, 15 septembrie, la Biblioteca Judeteana „Antim Ivireanul” are loc lansarea volumului de carte „Valcea de ieri si azi in imagini comentate”, autor Petre Petria. In deschidere va rosti un cuvant de bun venit Sanda Constantinescu, directorul Bibliotecii Judetene. De asemenea, vor lua cuvantul si vor vorbi despre opera autorului: prof. dr. Alexandru Popescu – Mihaesti; prof. dr. Gheorghe Fraconu; prof. dr. Gheorghe Dumitrascu; prof. dr. Ion Soare; prof. univ. Alexandru Stanescu, Cluj–Napoca; prof. dr. Ion M Ciuca, Dragasani; prof. Costea Marinoiu; prof. Constantin Geanta, Calimanesti. La acest eveniment sunt invitati sa participe IPS Gherasim, arhiepiscopul Ramnicului, Petre Ungureanu — prefectul judetului Valcea, senatorul Emilian Francu, Romeo Radulescu – primarul Ramnicului, Florin Epure – directorul Directiei pentru Cultura Valcea. Manifestarea se desfasoara la Sala de conferinte cu incepere de la ora 17.00.

  • Orasul Horezu a implinit 523 de ani de la prima atestare documentara. Ca in fiecare an, administratia locala a marcat Zilele orasului Horezu prin organizarea unor manifestari culturale si sportive. Sarbatoarea a inceput pe 6 septembrie, dar punctul final, la care au participat o serie de personalitati locale, a fost duminica, 12 septembrie, cand horezenii au cantat, au jucat si s-au distrat pana seara tarziu. „5 septembrie 1487, data atestarii documentare a localitatii, reprezinta pentru noi data de nastere a comunitatii care s-a format pe aceste meleaguri. Administratia publica locala a marcat acest moment aniversar prin manifestari culturale si sportive reunite sub denumirea Zilele orasului Horezu. Si in acest an, in perioada 6–12 septembrie, Consiliul Local si Primaria orasului Horezu au pregatit un program de manifestari, menite sa marcheze existenta unui oras patriarhal si pitoresc, capitala a ceramicii populare romanesti, plai de istorie si legenda peste care duhul Brancoveanului inca mai vegheaza. Toate cheltuielile cu desfasurarea manifestarilor, premierilor si spectacolelor au fost asigurate din sponsorizari si multumim pe aceasta cale tuturor sponsorilor si colaboratorilor nostri”, ne-a spus primarul Constantin Nitu.

  • „Adu-l urgent pe scenă” la Cinema Ostroveni. Începând de astăzi şi până pe data de 19 septembrie, de marţi-joi la orele 17.00 şi 20.00 şi sâmbătă şi duminică la orele 14.00, 17.00. 20.00, vâlcenii şi nu numai sunt aşteptaţi la Cinema Ostroveni pentru a viziona comedia „Adu-l urgent pe scenă” regia Nicholas Stoller. În rolurile principale cinefilii îi vor vedea pe Jonah Hill şi Russell Brand. Adu-l urgent pe scenă! este rezultatul reîntâlnirii dintre Jonah Hill şi Russel Brand cu Nicholas Stoller, regizorul comediei Înşelat de Sarah Marshall. Povestea unui angajat al unei case de discuri care are doar trei zile ca să aducă un rocker recalcitrant pe scenă, pentru un concert de relansare. Comedia este cel mai recent film al producătorului Judd Apatow (Virgin la 40 de ani, Un pic însărcinată, Tipi Simpatici).

09_resize

Tag-uri: , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Tpo 5 stiri din Valcea (13.09.2010)

  • Ghiozdane şi rechizite gratuite. Peste 4.000 de elevi din ciclu primar sunt luaţi în evidenţă pentru a beneficia de ghiozdane şi rechizite şcolare. Chiar în prima zi de şcoală, elevii din Râmnic vor avea surpriza plăcută de a primi toate cele necesare derulării actului educaţional. Rechizitele au ajuns încă de săptămâna trecută la Primăria Râmnicului prin intermediul unei fundaţii care doreşte sprijinirea elevilor la început de an şcolar. În vederea întocmirii listelor cu elevii care trebuie să primească aceste rechizite a contribuit şi conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean. Cert este că vestea a venit ca o uşurare pentru majoritatea părinţilor, ştiut fiind faptul că totalul rechizitelor pentru un şcolar pot ajunge şi la 70 de lei, iar mulţi nu-şi permit.

  • Clopotelul suna... fara autorizatie. 232 de scoli incep anul fara aviz de functionare.  28 de unitati de invatamânt fara directori si 39 fara caldura. Astazi, 13 septembrie, in toata tara, se deschide un nou an scolar 2010-2011. La nivelul judetului Vâlcea, situatia unitatilor de invatamânt nu este deloc roz, mai ales dupa comasari, lipsa fondurilor pentru reparatii si retusari sau reabilitari, restrângerea de cadre didactice si scaderea cu 25% a salariilor. Asadar, din totalul de 681 de unitati, doar 449 au autorizatie de functionare, iar in cele 232 fara aviz copiii vor invata in conditii greu de imaginat. Totodata, inspectorul general sef, prof. Gabriela Ene, ne-a informat ca, de la inceputul anului 2007 si pâna in prezent, 60 de unitati scolare au fost inchise pentru ca nu aveau efective complete de elevi. De asemenea, 28 de unitati scolare au ramas fara directori, la acestea instalându-se un profesor coordonator cu titlu de director, care nu va fi platit si nu va avea drept de stampila si semnatura pentru functia respectiva. Peste 70 de unitati scolare au centrale termice, iar 45 au fost verificate de inspectorii ITM, 39 dintre acestea neprimind aprobare de functionare. Motivul este ca acestea nu aveau autorizatie, iar daca acest lucru nu se intâmpla pâna in octombrie-noiembrie, elevii din aceste unitati vor tremura la orele de curs. Cu sau fara probleme insa elevii vor merge la cursuri si vor da startul unui nou an scolar.

  • „Haos ca stare”. La sfarsitul saptamanii trecute, la Galeriile de Arta „Artex”, din municipiul Ramnicu Valcea, in prezenta unei asistente numeroase, a avut loc vernisajul expozitiei sub genericul „Haos ca stare”. Pe simezele galeriei de arta au fost expuse in jur de 60 de lucrari ale artistului plastic Constantin Stan Neacsu. Acesta s-a nascut la data de 27 iulie 1952, in Bran (Brasov). Este absolvent al Liceului de Arta din Targu Mures si al Academiei de Arte „Ion Andreescu” Cluj, sectia desen, promotia 1975 si membru al Uniunii Artistilor Plastici din Romania. De-a lungul carierei sale a avut numeroase expozitii personale si de grup atat in tara, cat si in strainatate.

  • La urmatoarele examene de Bacalaureat, nu vor mai fi probe transdisciplinare. Initial, proiectul Legii Educatiei prevedea ca in cadrul examenului de Bacalaureat, pentru profilul real din filiera teoretica, elevii sa sustina examen la matematica si la o proba transdisciplinara din stiintele naturii (fizica, chimie si biologie). Pentru profilul umanist din filiera teoretica, probele urmau sa se sustina la geografie si transdisciplinar din stiinte socio-umane (istorie, economie, sociologie, filozofie, psihologie). Pentru filiera tehnologica urma sa fie o proba scrisa la disciplina specifica profilului si o proba transdisciplinara specifica domeniului de pregatire, iar pentru filiera vocationala erau prevazute o proba practica sau scrisa, dupa caz, specifica profilului sau specializarii si o proba transdisciplinara specifica profilului sau specializarii. „Saptamana trecuta, insa, Comisia pentru invatamant din Senat a eliminat proba scrisa transdisciplinara in favoarea celei unidisciplinare. Astfel, comisia a introdus optiunea elevului de a sustine la una sau doua limbi straine proba/probe orale de evaluare si a mentinut prevederile textului de lege referitoare la sustinerea probelor de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare in limba romana, respectiv in limba materna si de evaluare a competentelor digitale”, a precizat inspectorul scolar general, Gabriela Ene. In cadrul evaluarilor scrise, candidatul va sustine proba scrisa comuna de limba romana, respectiv cea de limba materna. Potrivit amendamentelor sustinute in comisia din Senat, structura probelor scrise diferentiate prevede: pentru profilul real din filiera teoretica, respectiv profilul militar din filiera vocationala: matematica si o proba la alegerea candidatului din: fizica, chimie, biologie, informatica; pentru profilul umanist din filiera teoretica, respectiv profilurile pedagogic, teologic, artistic si sportiv din filiera vocationala: istorie si o proba la alegerea candidatului din: geografie, economie, sociologie, filozofie, psihologie, pedagogie; pentru filiera tehnologica: matematica si o proba la alegerea candidatului din: fizica, chimie, biologie, informatica pentru profilurile tehnic si resurse naturale si protectia mediului, respectiv din geografie, economie, sociologie, filozofie, psihologie pentru profilul servicii. Comisia senatoriala a sustinut importanta evaluarii istoriei ca proba scrisa unica obligatorie pentru anumite profiluri si nu cu caracter transdisciplinar sau optional.

  • Obiectivele turistice din Râmnic, promovate cu două milioane de lei. Finanţarea va permite crearea unui Centru de Promovare Turistică, primul din oraş. Proiectul presupune popularizarea şi punerea în valoare a obiectivelor culturale şi turistice din municipiu. Primăria caută un partener pentru organizarea centrului. Bisericile din Râmnicu Vâlcea, parcul Zăvoi sau clădirile de o importanţă istorică deosebită din oraş vor fi promovate prin intermediul unui Centru finanţat cu fonduri europene. Primăria din Râmnicu Vâlcea a reuşit să obţină aprobarea pentru o finanţare în valoare toatală de aproximativ două milioane de lei noi, bani cu care va pune în valoare obiectivele culturale şi turistice din municipiu, dar şi cele din staţiunile învecinate. Potrivit Hotârârii adoptate de către Consiliul Local, în curând primăria va înfiinţa un centru de promovare a turismului în cadrul căruia vor fi implementate două proiecte importante. „Trasee turistice vâlcene” şi „Trasee Culturale Vâlcene" sunt cele două axe ce vor fi finanţate de către Uniunea Europeană. Conform documentaţiei primul are o valoare de 987.000 de lei, iar cel de-al doilea de 990.000 de lei, urmând ca bugetul local să acopere doar 2% din costurile totale eligibile. „Având o vedere că există o axă prioritară de finanţare pentru promovarea turismului, lansată din 2009, am considerat oportun iniţierea acestui proiect care va aduce cu siguranţă mai mulţi turişti în municipiu", explică primarul Romeo Rădulescu. Vor fi incluse în traseele propuse turiştilor obiective precum parcul Zăvoi, bisericile din municipiu, muzeele, galeriile de artă şi clădirile declarate monumente istorice. Deocamdată primăria caută un partener cu expertiză în domeniu care să poată organiza un centru de promovare turistică şi care să se ocupe de cele implementarea celor două proiecte ce urmează a fi finanţate. În acest moment, în Râmnicu Vâlcea nu există un centru care să promoveze turismul îm mod profesionist, iar turiştii sunt obligaţi să se descurce folosind, fie informaţiile de pe internet, fie ajutorul prietenilor din Vâlcea. Proiectul construirii unui Centru de Informare pentru Turişti, iniţiat de Consiliul Judeţean stagnează de ani buni din cauza lipsei unui spaţiu adecvat pentru acesta.

2007_04

Tag-uri: , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Top stiri din Valcea (10.09.2010)

  • Proiectul turistic Voineasa -Vidra a obţinut avizul de mediu şi intră în linie dreaptă. Domeniul schiabil 'Mioarele - Obârşia Lotrului', investiţie de 35 milioane euro, a obţinut avizul de mediu, a declarat, joi, primarul staţiunii Voineasa, Gheorghe Dobrin. 'Este cel mai important ultim act obţinut. Trebuie să îl ridicăm în zece zile şi de aici intrăm în linie dreaptă cu lucrarea. Sper ca în această toamnă deja să începem execuţia lucrării. Este de departe una dintre cele mai mari investiţii în turism. Tot proiectul totalizează 35 de milioane de euro şi va pune judeţul Vâlcea printre destinaţiile elegante ale turismului montan. Oricum, din câte ştiu, şi Transalpina se va finaliza în această toamnă, aşa că lucrurile sunt pe făgaşul normal', a declarat Dobrin. Dezvoltarea infrastructurii turistice în zona Voineasa - Vidra - Obârşia Lotrului a demarat în urmă cu trei ani. Prin acest proiect statul va investi în primele patru pârtii de schi în zona montană Puru - Mioarele. Proiectul mai include amenajarea Lacului Vidra pentru agrement. Potrivit autorităţilor judeţului Vâlcea, la finalizarea proiectului zona cuprinsă în acest perimetru va fi cel mare domeniu schiabil din România

  • „Toamna merelor” la Ioneşti. Duminică, 12 septembrie, la Ioneşti va avea loc sărbătoare tradiţională a comunei Ioneşti numită „Toamna merelor”. Organizatorul evenimentului este Centrul Ju-deţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea în parteneriat cu Primăria comunei Ioneşti.

  • Tom Cruise si Cameron Diaz, la Cinema Ostroveni. In perioada 7-12 septembrie, la Cinema Ostroveni din Râmnicu Vâlcea, vâlcenii sunt invitati pentru a viziona filmul „Intâlnire exploziva”, in regia lui James Mangold, avându-i in rolurile principale pe Tom Cruise si Cameron Diaz. In comedia de actiune „Intâlnire exploziva”, Tom Cruise este un agent sub acoperire, iar Cameron Diaz o femeie prinsa intre el si cei despre care el sustine ca l-au inselat. In timp ce aventura lor pe tot globul erupe intr-un labirint de inselatorii, scapari ca prin urechea acului, identitati false si stângacii romantice ametitoare, acestia ajung sa-si dea seama ca se pot bizui unul pe celalalt. Programul de difuzare a filmului este urmatorul: vineri - la orele 17.00 si 20.00, iar sâmbata si duminica - la orele 14.00, 17.00 si 20.00.

  • La Muzeul Satului, Tezaur de arta din secolele al XIX-lea si al XX-lea. Ieri, 9 septembrie, la Muzeul Satului Valcean, din Bujoreni, a avut loc vernisajul expozitiei sub genericul „Tezaur de arta traditionala olteana”. Evenimentul a fost organizat de Muzeul Judetean Valcea, Muzeul Olteniei Craiova si Muzeul Judetean Gorj. In cadrul expozitiei sunt prezentate piese de port popular, covoare, scoarte, obiecte din lut si mobilier din secolele al XIX–lea si al XX-lea din patrimoniul celor trei muzee amintite mai sus. Multe din aceste piese fac parte din patrimoniul cultural romanesc si au o valoare exceptionala. Muzeul Olteniei Craiova, Muzeul Judetean Valcea si Muzeul Judetean Gorj isi deschid lazile de zestre pentru a oferi, spre desfatarea publicului, tezaurul lor etnografic. De altfel, intre cele trei institutii culturale a fost creata o punte de comunicare si de finalizare a unor proiecte stiintifice, muzeografice si expozitionale de cea mai buna calitate. Organizatorii n-au folosit calificativul „tezaur” pentru aceasta expozitie in sens metaforic, ci pentru a defini zestrea noastra, care contine piese patrimoniale de exceptie. Este vorba de tesaturi de interior, scoarte, chilimuri oltenesti, carpete, macate, velnite, apoi port popular din Gorj, sudul Olteniei si Tara Lovistei. Pentru ambientare au fost cuprinse si obiecte etnografice din lemn si lut, din dorinta ca aceasta expozitie sa redea bogatiile culturale pe care Oltenia le-a tezaurizat de-a lungul vremii si sa ni le infatiseze noua astazi drept modele”, a spus Ionut Dumitrescu, sef sectie la Muzeul Satului Valcean. La eveniment au mai fost prezenti Victor Firescu – sef sectie Muzeul Judetean Gorj, Cornel Balosu - sef sectie Muzeul Olteniei Craiova si Claudiu Tulugea – directorul Muzeului Judetean Valcea. Expozitia va fi deschisa, la Muzeul Satului Valcean, pentru vizitatori pana la sfarsitul lunii octombrie.

  • 4400 de şcolari primesc ghiozdane gratuite. Peste 4000 de şcolari ar trebui să beneficieze de rechizite. Ghiozdanele promise vor veni dotate cu rechizitele necesare începutului de an şcolar. Acestea vor fi distribuite pe 13 septembrie. Rechizitele şcolare au ajuns la primăria din Râmnicu Vâlcea prin intermediul unei fundaţii care doreşte să spijine elevii la început de an şcolar. De ghiozdănelele dotate cu rechizitele necesare unui bun început de an şcolar vor beneficia 4400 de elevi din clasele I - IV din toate şcolile din municipiu. „Cei de la fundaţia respectivă au dorit să ajute copiii, dar mai ales părinţii, pentru că şi rechizitele costă destul de mult. Prin intermediul nostru acestea vor ajunge pe banca fiecărui elev în prima zi de şcoală, pe 13 septembrie", spune viceprimarul Eusebiu Veţeleanu, cel care se ocupă de distribuirea acestor ajutoare pentru cei mici. El mai afirmă că, prin intermediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea s-au întocmit şi listele cu elevii care trebuie să primească acest ajutor. Faţă de alte oraşe, unde primăria asigură din fonduri proprii rechizite pentru elevii ale căror familii au posibilităţi materiale reduse, la Râmnic vor primii ajutor toţi elevii din ciclul primar. Vestea că o fundaţie şi primăria din Râmnicu Vâlcea vor asigura începutul de an şcolar pentru toţi elevii de şcoală primară din oraş a venit ca o uşurare pentru majoritatea părinţilor care îşi trimit în această toamnă copiii la şcoală. „Este un lucru foarte bun pentru că ne scuteşte pe noi de o cheltuială destul de consistentă. Eu am un băieţel care anul acesta începe clasa I. Aveam de gând să cheltuiesc în jur de 150 de lei pentru rechizite", ne spune Mădălina Marinescu, o mămică din Râmnicu Vâlcea. Pentru a asigura ghiozdane şi rechizite pentru toţi elevii se vor cheltui în jur de 660.000 de lei. În magazine, cel mai ieftin ghiozdănel nu are un preţ mai mic de 30 de lei, iar rechizitele necesare unui elev de ciclu primar ajung să coste şi 50 - 70 de lei.

2008 Chip cioplit

Tag-uri: , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Top 5 stiri din Valcea (09.09.2010)

  • Mormânt triplu din perioada hallstatt găsit la Copăcelu. Fragmentele umane au fost transportate la Institutul de Tracologie din Bucureşti pentru a afla perioada în care au fost înmormântate. O familie din municipiul Râmnicu Vâlcea care locuieşte în cartierul Copăcelu, a descoperit în curtea casei mai multe ruine. „Făceam săpături pentru fosa septică, prin luna iunie, şi am dat de nişte ziduri vechi. Am anunţat arheologii Muzeului Judeţean de Istorie (MJI) Vâlcea care au venit şi au făcut cercetări. Ei au descoperit un mormânt triplu din neoliticul timpuriu", a declarat Andrada Vulpe, în curtea căreia s-a făcut descoperirea. Osemintele găsite şi fragmentele de ceramică au fost ridicate din zonă de angajaţii muzeului. „Cercetarea s-a terminat şi acum ne-au dat şi nouă aprobare să ne facem fosa septică şi ne putem apuca de lucrări", a mai precizat Vulpe. Mariana Iosifaru, şeful Secţiei de Arheologie din cadrul MJI Vâlcea a spus, astăzi, că mormântul descoperit în cartierul Copăcelu e din perioada Hallstatt (Ha1) cu influenţe Verbicioara V şi datează din secolele XIII - XII î. de Chr. „În locul în care se făcea o fosă am găsit o locuinţă şi un mormânt triblu, la o adâncime de 1,40 -1,60 metri, sub un strat de viitură. Cei trei morţi descoperiţi erau aşezaţi unul lângă altul, în poziţie chircită, cu doi bolovani mari deasupra lor. E vorba de un copil şi doi adulţi", a declarat Mariana Iosifaru. Osemintele au fost transportate la Institutul de Tracologie din Bucureşti pentru a afla exact perioada în care au fost înmormântate. „E posibil ca ele să fie duse şi în Germania, pentru a face analiza de ADN să vedem dacă cei trei morţi sunt din aceeaşi familie", menţionează Iosifaru. Desoperirea e interesantă pentru că nu s-a mai găsit până acum în judeţ şi locuinţă şi mormânt lângă ea. În zonă, au fost descoperite mai multe fragmente din ceramică din perioada hallstatului timpuriu.

  • ,,Cântecul care te cheamă la rugăciune’’ la Măldăreşti. Astăzi, la Biserica ,,Naşterea Maicii Domnului’’ din Măldăreşti – Vâlcea are loc concursul naţional de toacă ,,Cântecul care te cheamă la rugăciune’’ ediţia a VII-a. Organizatorii evenimentului sunt: Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului; Inspectoratul şcolar al Judeţului Vâlcea; Casa Corpului Didactic Vâlcea; Arhiepiscopia Râmnicului; Parohia Măldăreşti - Pr. Ion Popescu; şcoala cu clasele I-VIII Măldăreşti şi nu în ultimul rând Primaria Măldareşti.

  • Expoziţie de pictură la Galeria de Artă. Mâine de la ora 18,00, la Galeria de Artă din Râmnicu Vâlcea va avea loc expoziţia de pictură Constantin Neacşu. Organizatorul manifestării este Filiala Vâlcea a Uniunii Artiştilor Plastici din România.

  • Tezaur de arta traditionala olteana la Muzeul Satului. Astazi, la Muzeul Stului Vâlcean - Bujoreni va avea loc, la ora 12, deschiderea expozitiei "Tezaur de arta traditionala olteana". Organizatorii acestui eveniment sunt Muzeul Judetean Dolj, Muzeul Judetean Vâlcea si Muzeul Judetean Gorj.

  • La Barbatesti, Formatii de dansuri valcene si-au dat intalnire la Festivalul „Braul de Aur”. Miercuri, 8 septembrie, in comuna Barbatesti s-a desfasurat cea de-a XXXIX-a editie a Festivalului „Braul de Aur”. Festivalul este un eveniment cultural de pastrare si promovare a dansului popular valcean in formele sale specifice. La festivitatea de deschidere, care s-a desfasurat la Caminul Cultural Barbatesti, au participat reprezentanti ai administratiei locale si judetene, dar si foarte multi localnici. Dupa cuvantul de bun venit al primarului localitatii Barbatesti, Constantin Banacu, au mai rostit alocutiuni Ion Cilea, presedintele Consiliului Judetean Valcea, deputatul Aurel Vladoiu, primarul comunei Lacusteni, Marin Puchin si Elena Stoica, directorul Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Valcea.

2008_047

Tag-uri: , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Top 5 stiri din Valcea (08.10.2010)

  • Costeştiul se pregăteşte de „Ţiganiada” de criză. Anvergura evenimentului e într-un picaj evident, anul trecut fiind prezenţi numai 3.000 de invitaţi. Ediţia din acest an a „Ţiganiadei de la Bistriţa” se anunţă una deosebit de sărăcăcioasă. Şi asta nu numai prin contrast cu marele interes prezidenţialo-electoral de anul trecut, ci şi din multe alte motive. Programată la mijlocul săptămânii şi-ntr-o perioadă în care „chestiunea romilor” ţine prima pagină a întregii prese europene, manifestarea şi-a trădat „amurgul” încă din 2009. Toamna trecută, numai descinderea cu interes electoral a candidatului Băsescu a mai resuscitat marele chef al romilor care a alunecat într-o metastază generalizată. În rest, cea mai mare minoritate din România pare săfi căzut prizonieră aceluiaşi gen de lehamite cu care se luptă şi majoritatea românilor. Pentru localnicii Bistriţei , spectrul „dezumflării” bairamului nu reprezintă chiar un amar insurmontabil şi asta pentru că efectele secundare ale marii procesiuni au fost dintotdeauna deosebit de neplăcute. Primăria Costeşti s-a regăsit, de fiecare dată, marginalizată şi ignorată de către organizatorii evenimentului, fapt care răzbate şi din tonul cu care viceprimarului Toma Peştereanu vorbeşte despre „Ţiganiadă”: „Mă credeţi sau nu, regula de aur pe care o respectă cei care organizează această serbare este să ne sfideze! În fiecare an, e aceeaşi poveste. Noi suntem buni doar să facem curat după munţii de gunoaie şi alte mizerii pe care le lasă în urma lor pe izlazul nostru comunal. În general, e vorba de vreo 10 tone de gunoaie pe care ne luptăm să le colectăm în vreo două zile de muncă surdă. Noi suntem în grafic cu ceea ce ne revine în astfel de situaţii pentru că avem experienţa anilor trecuţi şi cam ştim ce impune sărbătoare, sper numai să ieşim la capăt cu personalul pe care-l avem la dispoziţie şi să n-avem parte de neplăceri”. Peştereanu adaugă că pentru Ţiganiada 2010 nu s-a anunţat nici un fel de personalitate publică sau vreun personaj politic proeminent.

  • Brâul de aur”, în comuna Bărbăteşti. Astăzi, în comuna Bărbăteşti are loc „Brâul de aur”, ediţia a XXXIX-a - festival al dansului popular vâlcean. Organizatorii manifestării este Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea în parteneriat cu Primăria comunei Bărbăteşti.

  • „Lada de zestre” la Muzeul Satului Vâlcean. În perioada 8 septembrie - 31 octombrie, Muzeul Sa-tului Vâlcean este gazda expoziţei „Lada de zestre”. Organizatorul expoziţiei este Muzeul Judeţean „Aurelian Sacerdoţeanu” în parteneriat cu Muzeul Olteniei Craiova.

  • „Toamna merelor", la Ionesti. Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Vâlcea, in parteneriat cu Primaria Ionesti, organizeaza evenimentul cultural intitulat "Toamna merelor". Evenimentul se inscrie in seria sarbatorilor care cinstesc roadele unui an, va avea loc in data de 12 septembrie si este la editia a XXX-a. Organizatorii au pregatit un festival aparte in care, cu incepere de la ora 16.00, vor concerta si orchestrele "Rapsodia Vâlceana" si "Rapsozii Oltului".

  • Şomaj tehnic forţat pentru minerii din Berbeşti. Cei 600 de angajaţi de la Exploatarea minieră Alunu vor fi preluaţi de CET Govora, peste câteva zile. În schimb, angajaţii de la cariera din Berbeşti sunt în şomaj tehnic pentru viitoarele două săptămâni, soarta lor fiind incertă în acest moment. Pe minerii vâlcenii îi aşteaptă zile grele. Dacă o parte din ei s-au liniştit după ce au aflat că vor fi preluaţi de CET Govora, angajaţii de la Exploatarea Minieră Berbeşti rămân în aşteptare. CET Govora este termocentrala care furnizează agent termic şi apă caldă menajeră populaţiei din Râmnicu Vâlcea, iar prin preluarea exploatării Alunu, cei aproximativ 600 de mineri îşi vor putea menţine locurile de muncă..„Se creează, astfel, premisele unui complex energetic pe platforma chimică Râmnicu Vâlcea, format din CET Govora, Oltchim şi Uzina de Sodă. Acesta va fi al patrulea centru energetic, după Craiova, Rovinari şi Turceni", afirmă Mihai Bălan, directorul CET Govora. Termenul de preluarea va fi 15 septembrie. De la cariera Alunu se extrag anual în jur de 1,1 milioane de tone de cărbune, iar după preluarea de către CET se preconizează o creştere a producţiei la 1,4 milioane de tone. Încă de la începutul acestui an, minerii vâlceni au mai stat acasă de două ori, pentru câte o lună. Pe perioada şomajului, angajaţii pierd 25% din salariu şi sporul de condiţii grele şi de vechime în muncă. Oamenii sunt disperaţi şi se tem că dacă vor fi disponibilizaţi nu îşi vor mai putea găsi alte locuri de muncă.

_IGP5314

Tag-uri: , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Top 5 stiri din Valcea (07.09.2010)

  • Zece mii de romi, aşteptaţi de Sf. Maria la Costeşti. Aproximativ 10.000 de romi sunt aşteptaţi, miercuri, pe islazul de la Costeşti-Vâlcea, de Sfânta Marie, la sărbătoarea naţională a romilor, a declarat, luni, Alexandru Diamant, liderul vâlcean al Alianţei Romilor. 'Vor veni ca în fiecare an, indiferent de criză, aproape 10 mii de romi din toate regiunile ţării din Moldova, Dobrogea şi Oltenia. Nu uităm aici Sibiul de unde vor veni regele Cioabă şi împăratul Iulian. Sărbătoarea romilor este un prilej de socializare între clanurile de romi, de a-şi etala bogăţiile şi de a-şi stabili chiar nunţi. Este şi un târg de fete. Dar cel mai important lucru este masa. Dacă un rom îţi dă să mănânci dintr-o pulpă de porc veche de un an, ţinută în saramură şi afumată, e clar că eşti un oaspete de onoare', a declarat Alexandru Diamant.

  • Procent slab de promovabilitate in sesiunea de toamna a bacalaureatului. Promovabilitatea la cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat nu a depăşit în judeţul Vâlcea procentul de 45 la sută, faţă de prima sesiune, cea din vară unde 76 la sută dintre elevi au reuşit să îl promoveze. Potrivit declaraţiilor reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Vâlcea judeţul nostru se află sub media pe ţară. Totalul elevilor înscrişi în cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat a fost de 1 131, însă s-au prezentat numai 1 062.

  • Bani de la guvern pentru bisericile din judetul Valcea. 20 de biserici si manastiri din judet vor fi reabilitate si vor beneficia de refacerea picturii cu bani de la guvern. Acestea vor primi suma de 1,38 milioane de lei. Cele care primesc bani au lucrari in constructie, necesita reparatii, isi refac pictura ori au de finalizat constructii pentru activitati de asistenta sociala. Manastirile Surupatele si Dintr-un Lemn au si intrat in posesia banilor. Fiecare beneficiaza de câte 50.000 de lei. De asemenea, de finantare se bucura si Arhiepiscopia Râmnicului si câteva biserici din municipiu. Pentru a intra in posesia banilor fiecare locas de cult trebuie sa trimita documentatia la sediul Secretariatului de Stat pentru Culte. Monumentelor istorice le trebuie aviz de la Ministerul Culturii si Cultelor. Judetul Vâlcea are peste 700 de monumente, din care 19 manastiri si schituri si ocupa locul II pe tara, dupa zona de nord a Bucovinei, ca numar de lacasuri.

  • Cozi la alimentele gratuite din cauza sărăciei. Peste 100 de râmniceni nevoiaşi stăteau în această dimineaţă la coadă pentru a ridica ajutoarele care se dau gratuit din fondurile comunitare, la Grupul Şcolar Ferdinand I din cartierul Ostroveni.   „Suntem amărâţi şi stăm la coadă pentru un kilogram de făină", spune Ioana Anghelescu, pensionară. 9.820 de şomeri, persoane cu handicap grav şi sever, pensionari cu venit sub 400 lei şi asistaţi social, din Râmnic, beneficiază de făina, mălai, paste şi biscuiţi.

  • Şcoli fără autorizaţie de funcţionare. Angajaţii de la Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea controlează în prezent şcolile pentru a vedea dacă sunt îndeplinite condiţiile de igienă. 20 % din unităţile şcolare vâlcene vor începe cursurile în acest an, fără autorizaţie de functionare, deoarece nu îndeplinesc condiţiile sanitare. Lipsa apei potabile şi problemele la sistemele de încălzire sunt principalele motive pentru care unităţile şcolare nu au primit aviz de funcţionare.

2008_034

Tag-uri: , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Top 5 stiri din Valcea (03.09.2010)

  • Dorin Dobrisan si Ovidiu Ciogescu, arestati pentru 29 de zile sentinta va fi atacata la Curtea de Apel Pitesti. Dupa ce miercuri seara procurorii DNA au emis mandat de retinere pentru 24 de ore pentru directorul Directiei Apelor Olt, Dorin Dobrisan si pentru omul de afaceri Ovidiu Ciogescu, administratorul SC ElectroValcea, Tribunalul Pitesti a decis ieri arestarea pentru 29 de zile a celor doi. Secretomania procurorilor DNA este cel putin dubioasa, la fel ca si retinerea si arestarea celor doi, pentru ca daca stam si judecam infractiunile de care sunt acuzati, ele s-au consumat undeva intre 2005 si 2008, cand Dorin Dobrisan era director al sucursalei Rm. Valcea a CEC BANK S.A., functie pe care nu o mai detine, nereprezentand deci nici un pericol ca ar mai putea continua presupusele fapte pe care procurorii DNA sustin ca le-ar fi comis. Conform comunicatului emis de DNA Pitesti, in cauza se mai efectueaza acte de urmarire penala si fata de alte persoane, iar cercetarile fata de Dorin Dobrisan si Ovidiu Ciogescu nu au fost finalizate.

  • Concurs national de toaca la Maldaresti. Concursul Naţional de Toacă «Cântecul care te cheamă la rugăciune », ediţia a VII-a, va avea loc joi, 9 septembrie, la Biserica ,,Naşterea Maicii Domnului” din Măldăreşti. Evenimentul cultural se va derula după următorul program: 800 - Sfânta Liturghie ;1030 - Cuvântul de învăţatură; 1100 - Concursul de Toacă şi Interviu ; 1230 -Premierea concurenţilor ; 1300 - Agapa frăţească ; 1430 - Vizita la Muzeul Măldăreşti şi Mânăstirea Hurezi. La concursul de toacă se vor întrece băieţi şi fete cu vârsta între 5 respectiv 15 ani, îmbrăcaţi, obligatoriu, în costume populare specifice zonei de care aparţin. „Fiecare concurent va bate toaca de lemn maxim două minute, căutându-se o realizare artistică personală. Baremul de acordare a premiilor va ţine cont de ţinuta populară specifică zonei, prezentarea concurentului, claritatea ritmică a isonului, direcţia de deplasare a ciocănelelor (liniara, circulara, libera, pe verticala, sinusoidala, spirala, in triunghi, in cruce etc.). Se poate interpreta o lucrare liberă despre Crez sau Simbolul Credinţei, 2010fiind Anul omagial al Crezului. Fiecare concurent va primi daruri şi diplome cu medalii (premiile I-II-III) şi menţiune. La concurs pot participa şi alţi concurenţi indiferent de vârsta pentru premiu special. Din juriu vor face parte profesori universitari de muzică religioasă şi laici, precum şi alţi oameni de cultură din România.”, a precizat preotul paroh Ion Popescu, iniţiatorul concursului.

  • Festivalul “La izvorul dorului”, in Babeni. Pe parcursul a doua zile, sâmbata si duminica (4 si 5 septembrie), in orasul Babeni se va desfasura Festivalul interjudetean al folclorului pastoresc “La izvorul dorului”, editia a XXXIX- a. Programul manifestarilor este urmatorul: sâmbata, la Casa de Cultura Dragos Vrânceanu, intre orele 10.00 si 12.00, va avea loc o masa rotunda pe tema Dialog preliminar privind elaborarea monografiei localitatii Babeni” -moderator prof. dr. Gheorghe Deaconu; intre orele 12.00  si 13.30 vor fi lansari de carti ale autorilor: Ion Danulet, preot prof. Nicolae Balasa, prof. Nelu Barbu, prof. Maria Draghici; de la ora 13.30 la ora 14.00, are loc vernisajul expozitiei „Ortodoxie si arta”  editia a III-a, la care vor expune tineri plasticieni participanti in tabara de creatie din zilele de 16-22 august, derulata sub patronajul Arhiepiscopiei Râmnicului. Festivitatea de premiere a câstigatorilor celei de a VII-a editii a Festivalului de poezie „Dragos Vrânceanu” se va desfasura intre orele 14.00 - 14.45, la care vor participa, alaturi de membrii juriului - poetul Nicolae Dragos, dramaturgul Doru Motoc, membrii ai USR si poetul Dragos Teodorescu - oameni de cultura si arta. In parcul orasului, va avea loc un spectacol artistic sustinut de ansamblurile folclorice din Mioveni, Topoloveni, Balt, Horezu, Timisoara, intre orele 16.00-20.00. Ziua de duminica va fi marcata de deschiderea celei de a XXXIX-a editii a Festivalului “La izvorul dorului”, respectiv spectacolul inaugural al ansamblurilor participante, la casa de cultura. Intre orele 11.00 si 11.30 se va desfasura parada portului popular, in parcul orasului, iar de la ora 12.00, acesta va rasuna de muzica ansamblurilor folclorice invitate.

  • Malaia sarbatoreste 495 de ani de atestare documentara. Duminica, 5 septembrie, in localitatea Malaia, Primaria organizeaza manifestari cu prilejul implinirii a 495 de ani de atestare documentara. Ziua comunei Malaia cuprinde un program din care nu lipseste  “Hora satului”, aflata la editia a doua, iar incepând cu ora 18.00, pe scena Stadionului Sportiv vor evolua formatii artistice din localitate si imprejurimi. De la ora 19.00 va avea loc concertul orchestrei “Rapsodia Vâlceana” si al grupului folcloric  “Rapsozii Oltului”. Pe scena vor mai cânta solistii vocali Mioara Raica, Luminita Tanasie, Dumitru Margine, Cristina Udrea, Elena Ghitulete, Cristina Mateias si  fiul comunei Alin Pavelescu.

  • Sinistraţii din Ocne ezită să se mute în noile case pentru că nu au gaze. Doar patru familii din totalul celor 20 s-au mutat în cel mai nou cartier din Râmnic deşi au semnat pentru primirea, la cheie, a locuinţei. Deşi au primit cheile încă din luna mai pentru noile locuinţe din cartierul Căzăneşti, din Râmnicu Vâlcea, sinistraţii din Ocnele Mari nu se încumetă să se mute în casele noi. „Doar trei, patru familii s-au mutat. 20 de case sunt gata, iar alte opt se află în construcţie", ne-a spus Rafael Comună de la Primăria Ocnele Mari. Deveniţi din... ocneni, locuitori ai municipiului, noii locatari au mulţumirile dar şi „of"-urile lor.

2008 Ireal copy

Tag-uri: , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Top 5 stiri din Valcea (02.09.2010)

  • Arestati de DNA. Ovidiu Ciogescu, patronul firmei Electro Vâlcea, a fost reţinut aseară de procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), într-un dosar în care este cercetat şi directorul Administraţiei Bazinale de Apă Olt, Dorin Dobrişan. Ovidiu Ciogescu a fost scos încătuşat din sediul DNA Piteşti, după mai multe ore de audieri, refuzând să facă orice fel de declaraţii privind motivele reţinerii sale. În ultima vreme, firma Electro Vâlcea executa lucrări importante la Arpechim Piteşti. Dobrişan este anchetat pentru că a acordat credite preferenţiale şi a dat bani cu camătă unor oameni de afaceri importanţi din Vâlcea. Directorul Administraţiei Bazinală de Ape Olt, Dorin Dobrişan (PDL), este anchetat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Piteşti, pentru că acordat credite preferenţiale şi a dat bani cu camătă unor oameni de afaceri importanţi din Vâlcea. Clipe grele pentru directorul de la Direcţia Apelor Olt. Ieri, DNA Piteşti a început o anchetă pe numele lui Dorin Dobrişan. Surse din rândul anchetatorilor susţin că Dobrişan ar fi cercetat pentru mai multe acte de corupţie. Anchetatorii au ridicat probe atât din biroul său, cât şi din casa sa. Dorin Dobrişan a fost comisar principal la Garda Financiară, şef de Departament credite şi garanţii materiale la Bancorex Râmnicu Vâlcea, director adjunct şi director al BCR Vâlcea, director principal CEC, Sucursala Vâlcea, în prezent fiind director la Direcţia Apelor Olt. În dimineaţa de ieri, la ora 6.15, biroul lui Dorin Dobrişan a fost sigilat de trei procurori DNA, iar la uşă au fost postaţi doi mascaţi. În cursul acestei după-amiezi, drectorul Dobrişan a fost adus la birou de acasă de către procurorii DNA. Dorin Dobrişnan este anchetat sub acuzaţia că, în calitatea sa de fost director al BCR Sucursala Vâlcea, a acordat credite preferenţiale şi a dat bani cu camătă unor oameni de afaceri importanţi din Vâlcea. Dosarele de creditare erau ţinute în sertar şi fostul director le spunea clieţnilor că banca nu le-a aprobat creditul solicitat. Ulterior, el le împrumuta clienţilor sumele solicitate cu dobânzi foarte mari. Dorin Dobriaşn a fost membru PSD şi s-a înscris în PDL în urmă cu doi ani. Numele său a apărut în mass-media legat de scandalul de corupţie RARORA, în care BCR a fost păgubită cu peste 800 miliarde lei, acuze nedovedite însă până în prezent.

  • Oltchim joaca de la ora 18.00, chimistele debuteaza pe propriul teren sâmbata in compania craiovencelor de la CSM. Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, va debuta in noul sezon competitional sâmbata, de la ora 18.00, pe propriul teren, in compania formatiei SCM Craiova. Initial, disputa trebuia sa se desfasoare duminica, dar a fost reprogramata pentru sâmbata, de la ora 12.00. Oficialii chimisti s-au decis asupra altor ore de disputare pentru ca de la 11.00 are loc meciul de fotbal dintre CSM si Ariesul Turda. Elevele lui Peter Kovacs au sustinut primele doua partide amicale din aceasta vara chiar in compania trupei din Banie pentru care evolueaza si alte doua ex-chimiste, Mia Radoi si Victorina Bora. Ambele vor rata, insa, disputa contra ros-albastrelor dupa ce s-au accidentat la un turneu amical disputat la Craiova. Mia Radoi s-a accidentat in meciul cu CSM Slobozia, una dintre adversare lovind-o la nas si producându-i o fractura de piramida nazala. A doua zi, in finala competitiei, disputata impotriva echipei CSM Bucuresti, antrenoarea si jucatoarea gazdelor, Victorina Bora, a suferit si ea un grav accident la genunchiul stâng, fiind suspecta de ruptura de ligamente. Partida va fi arbitrata de Moldoveanu si Georgescu, ambii din Constanta. Cea mai interesanta partida a rundei are loc la Brasov, acolo unde se deplaseaza Tomis Constanta.

  • In perioada 1-12 septembrie, Festivalul „Activ, Util, Sanatos”. In perioada 1-12 septembrie, Directia Judeteana pentru Tineret si Sport, in colaborare cu Primaria Rm. Valcea si AJSPT, organizeaza competitii de fotbal pe teren redus, inot si tenis de masa, toate sub egida Festivalului „Activ, Util, Sanatos”. De ieri, pe terenul sintetic al Grupului Scolar Oltchim au avut loc primele partide de fotbal din cadrul grupelor, fiind inscrise in competitie 12 formatii: CSM Nord, Proimsat, Raiffeisen Bank, Iukos, Extraterestrii, Tineretul, Mc Donald’s Romania, Dacora, Grantour, Kaufland, Motoractiv si Vasilloni. Duminica, 5 septembrie, la piscina Enigma din Ostroveni va avea loc competitia de inot destinata copiilor, intrecerile desfasurandu-se pe categorii de varsta. Urmeaza ca in cursul saptamanii viitoare sa fie programate partidele de tenis de masa, locatia aleasa fiind Centrul de Plasament Nr. 5 Nord. „Prin acest program incercam sa mentinem o permanenta in asigurarea de competitii sportive pentru valceni, sa-i motivam si sa-i convingem ca miscarea sportiva este benefica sanatatii”, a precizat Constantin Vlascu, presedintele AJSPT.

  • In aceasta saptamana, la Cinematograful „Ostroveni”, Filmul „Shrek pentru totdeauna”. Pana in data de 5 septembrie, la Cinematograful „Ostroveni” ruleaza filmul de animatie „Shrek pentru totdeauna”. Regia este semnata de Mike Mitchell. In rolurile principale Cameron Diaz, Eddie Murphy, Mike Myers si Antonio Banderas. „Dupa ce te-ai luptat cu un dragon malefic, ai salvat o printesa frumoasa, dar si regatul socrilor tai, ce mai poti tu sa faci, ca un capcaun adevarat ce esti? Pai, daca te cheama Shrek, ce altceva decat sa ajungi un sot cuminte si devreme acasa. In loc sa mai bage in sperieti satenii, asa cum avea obiceiul s-o faca inainte, Shrek se multumeste acum sa dea autografe pe furcile acestora. Cum de i-a pierit ragetul? Tanjind dupa zilele in care se simtea ca un capcaun <>, Shrek e ademenit sa semneze un pact cu smecherul si alunecosul Rumpelstiltskin. E aruncat, astfel, intr-o versiune alternativa si complet cu susul in jos a regatului Far Far Away, unde capcaunii sunt vanati, Rumpelstiltskin este rege, iar Shrek si Fiona nu s-au intalnit niciodata. Acum, sta in puterile lui Shrek sa intoarca lucrurile asa cum au fost, ca sa-si salveze prietenii, sa-si faca lumea inapoi, asa cum era, si sa-si recastige Unica. Filmul este unul moralizator, intrucat ne invata sa acceptam ceea ce suntem si sa fim multumiti cu ceea ce avem, caci altfel, dorindu-ne altceva, s-ar putea sa obtinem tocmai contrariul. Ne invata sa avem grija ce vrem... pentru ca am putea obtine”. Valcenii pot viziona filmul „Shrek pentru totdeauna” astfel: marti – vineri la orele 17.00 si 20.00, sambata si duminica la orele 14.00, 17.00 si 20.00.

  • Uzina G, la Salonul de Inventii de la Nuremberg. Institutul National de Cercetare - Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice si Izotopice (fosta Uzina G) Rm. Valcea si-a anuntat intentia de a participa, in perioada 28–31 octombrie, la Salonul International Idei – Inventii – Noi Produse – IENA 2010, ce va avea loc la Nuremberg, Germania. Participarea Romaniei este organizata sub egida Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului – Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica, prin Directia Transfer Tehnologic si Infrastructuri. ICSI va participa la acest salon in cadrul Delegatiei de Inventatori care va reprezenta Romania. Ministerul a facut precizarea ca inscrierile de participare in vederea selectarii de catre Comisia de Manifestari Stiintifice si Expozitionale a Colegiului Consultativ pentru Cercetare - Dezvoltare si Inovare al Autoritatii Nationale pentru Cercetare Stiintifica se depun pana la data de 25 septembrie.

02_resize

Tag-uri: , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Top 5 stiri din Valcea (01.09.2010)

  • Bugetul judetului, amputat cu 250 miliarde de lei vechi. Situatie de-a dreptul dramatica pentru judetulului Valcea, in ceea ce priveste partea financiara. Presedintele Consiliului Judetean, Ion Câlea, a primit poate cea mai proasta veste de când a fost ales in functie. La ultima rectificare bugetara, Guvernul a taiat nu mai putin de 250 de miliarde de lei vechi din fondurile destinate CJ Vâlcea pentru timestrele trei si patru. In urma acestei decizii, surse din cadrul institutiei ne-au declarat ca este posibil ca in doua sau trei zile sa fie convocata o sedinta extraordinara a Consiliului Judetean, pentru a reduce din bani la toate capitolele. “Asa s-a decis, nu mai au rost discutii! Se va convoca o sedinta extraordinara si se vor lua hotarârile care se impun, dar va spun ca nu este bine. Ma tem ca vom intra in disolutie totala!”, a precizat sursa respectiva.

  • Virusul meningitei West Nile este la granitele judetului Valcea. Ieri, cazuri de imbolnavire cu meningita West Nile au fost descoperite in sapte judete ale tarii. Din pacate, doua persoane trecute de varsta de 70 de ani au decedat din cauza acestei boli, pentru care nu exista un antidot specific, ci doar tratament impus de specialisti. Virusul West Nile a ajuns deja la Sibiu, unde au fost confirmate cateva cazuri de imbolnaviri. Pentru cei care nu stiu, reamintim faptul ca meningita West Nile este o boala infectioasa care se transmite la om prin intermediul tantarilor, dar care nu se transmite direct, de la om la om, lucru confirmat de catre directorul adjunct al DSP Valcea, doctorul Ion Mihail, coordonatorul compartimentului prevenire si control. Domnia sa ne-a spus ca simptomele acestei boli constau in: febra, dureri mari de cap, stari de voma, dureri articulare si/sau musculare, astenie, tulburari de memorie, simptome ce survin de regula dupa cateva zile sau chiar o saptamana de la o posibila intepare de tantar. Persoanele care prezinta astfel de simptome trebuie sa se adreseze in primul rand medicului de familie, care are obligatia de a trimite imediat pacientul pentru consultatii si investigatii medicale in Sectia Boli Infectioase a Spitalului Judetean de Urgenta Valcea, unde personalul medical stie exact ce trebuie facut in astfel de situatii. Cei care nu au asigurare de sanatate si, implicit, nici medic de familie trebuie sa se adreseze celei mai apropiate unitati sanitare.

  • Tabăra de vară „Micii jurnalişti”. În perioada 23-29 august World Vision România, Biroul Zonal Vâlcea a organizat tabăra „Şcoala de vară-Micii Jurnalişti”. Beneficiarii taberei au fost 20 de copii din judeţul Vâlcea şi Olt şi 7 copii din localitatea Baciu Cluj, localităţi unde World Vision România îşi desfăşoara activitatea. Copiii au participat la ateliere de lucru împărţite în două domenii diferite: jurnalism şi artă atelier- creaţie, confecţionare mărgele. Cei înscrişi la atelierul de creaţie au învăţat cum să confecţioneze din mărgele diferite podoabe: cercei, coliere, brăţări. „Această tabară a reprezentat pentru copiii o oportunitate de a învăţa să confecţioneze mărgele. Acest meşteşug este o tradiţie veche maghiară, pe care eu am învăţat-o de la două fetiţe din localitatea Mera şi asemeni lor vreau să împărtăşesc şi altor copii această minunată artă”, a declarat Carmen Brasai, lucrător social în comuna Baciu, World Vision Biroul Zonal Cluj. Pe lângă aceste activităţi creative, copiii au participat şi la activităţi recreative alături de o e-chipă de animatori intitulată „După Nică”, participând la diferite jocuri „Hipodromul”, „Bomba”, „Pictorul”, „Căutarea de comori”, „Campionatul de fotbal” şi Concursul de Miss Cozia 2010. De asemenea copiii au mers în drumeţii, vizitând Mănăstirea Cozia, Mănăstirea Turnu, Castru Roman de la Arutela. „Îmi doresc foarte mult să devin jurnalistă. De aceea pentru mine această tabără a reprezentat o oportunitate de a învăţa cum să scriu un articol de ziar, cum să devin un bun jurnalist şi ce înseamnă să lucrezi în mass-media” a declarat Ionela Scutariu, 13 ani, beneficiară a taberei. La final copiii au fost premiaţi, în funcţie de activităţile la care au participat, cu penare, câte un set de mărgele şi câte o enciclopedie.

  • 15% dintre şcolile din judeţ sunt în curs de autorizare. Ieri, la conferinţa de presă organizată la Inspectoratul Şcolar Vâlcea, Gabriela Ene şi purtătorul de cuvânt al instituţiei, Ana Maria Floroiu, au trecut în revistă cele mai importante evenimente. „În consiliul de administraţie am stabilit organigramele posturilor pentru Casa Corpului Didactic Vâlcea, Paltul şi Clubul Copiilor şi inspectori. Astfel pentru CCD Vâlcea avem 7,5 posturi, pentru Palatul şi Clubul Copiilor, 31,5 posturi, iar pentru inspectori, din 35 de posturi am desfinţat 3 şi mai avem numai 32. De asemenea, luni a avut loc ultima şedinţă publică pentru repartizarea posturilor de profesor suplinitor. La nivelul judeţului Vâlcea sunt 900 de posturi, dintre acestea doar 400 au fost ocupate, în urma repartizării, cele mai multe posturi fiind în mediul rural, 500 însă au rămas fără post, dar au po-sibilitatea ca într-un an de zile să fie chemaţi la o catedră”, a declarat şefa învăţământului vâlcean. O altă problemă foarte importantă este cea a şcolilor fără aviz de funcţionare. „Deşi mai sunt câteva zile până la începrea anului şcolar, 15% dintre şcoli sunt în curs de autorizare, acesta fiind în mediul rural. De asemenea 15 şcoli, tot din mediul rural nu au avut suficiente fonduri pentru a finaliza lucrările de reabilitare. În rest, la toate şcolile din municipiu sunt condiţii igienico-sanitare şi au fost aprovizionate pentru sezonul rece”, a mai adăugat Gabriela Ene. În ceea ce priveşte festivităţile de deschidere pentru anul şcolar 2010-2011, inspectorul şcolar general a spus că acestea vor fi scurte şi la obiect aşa a solicitat şi ministrul Funeriu.

  • La Biblioteca Judeteana „Antim Ivireanul” s-au incheiat cursurile de limba engleza. Organizate de Centrul de Informare Comunitara, in cadrul proiectului „Europe Direct. Ieri, 31 august a.c., a avut loc festivitatea de inchidere a acestui curs, cand toti cursantii au primit diplome de participare. A fost o activitate la care au participat copii, tineri si pensionari doritori de a invata limba engleza. Coordonatorul proiectului pentru cursurile de engleza a fost Evelina Ioana Miu, eleva in clasa a XI-a, la Colegiul National „Alexandru Lahovari”. „Am acceptat sa fiu coordonatorul acestui program pentru ca am vazut acest lucru ca pe o provocare. Mi-am ales o echipa cu care am dus la bun sfarsit acest curs. Este vorba de Elena Marcu, Sebastian Mihaila si Eliza Oneata care, ca si mine, sunt voluntari ai Centrului. Cursurile au inceput cu data de 7 iulie, iar ca structura am dorit sa formam participantilor un vocabular de baza, util unei eventuale plecari in strainatate. La inceput, cursantii au fost oarecum surprinsi de metodele pe care le-am folosit, insa cu timpul au devenit foarte atrasi de ele. Cursurile s-au desfasurat intr-un cadru destins, chiar daca am avut aceeasi structura de la scoala, precum diferite teme de efectuat. Am avut foarte multe lucruri de invatat. Este nevoie de multa rabdare si daruire pentru a fi un bun trainer, calitati pe care le-am si dobandit cu acest prilej”, ne-a declarat Evelina Miu.

2008 A venit a venit toamna

Tag-uri: , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »