Arhiva pentru April, 2012



Luna mai aduce trei spectacole noi pe scena Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu

Repertoriul Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu se va îmbogăți în luna mai cu trei spectacole noi prezentate înainte de deschiderea oficială a celei de-a XIX-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu ce va avea loc în perioada 25 mai – 3 iunie. Având cel mai bogat repertoriu de spectacole din România, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu își
propune ca prin cele 80 de spectacole active să contribuie la dezvoltarea armonioasă a comunității și a industriei culturale românești promovând, totodată, prin turneele internaționale o
mai bună imagine a țării noastre.

Primul spectacol prezentat în avanpremieră luna aceasta va avea loc sâmbătă, 5 mai, ora 19:00, în curtea Muzeului de Istorie „Casa Altemberger”. „Visul unei nopți de Shakespeare” în regia lui Gavriil Pinte este un spectacol ce are la bază un scenariu de George Banu după texte de Shakespeare și îi reunește pe scenă pe actorii Mariana Mihu, Dana Taloş, Codruţa Vasiu, Ema Veţean, Iulia Maria Popa, Arina Trif, Veronica Popescu, Emőke Boldizsár, Dan Glasu, Florin Cosuleţ, Marius Turdeanu, Gelu Potzolli, Mihai Coman, Vlad Robaş, Viorel Raţă, Ali Deac, Catalin Neghina și Liviu Vlad. „Visul unei nopți de Shakespeare” va avea premiera pe data de 28 mai, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

Studenții Andrada Poplăcean, Constantin Podu, Ştefana Geleriu, Raluca Stupinean, Ramona Stupinean, Diana Lomotă, Alexandra Roatiş, Diana Niţ, Gianina Sârbu și Claudiu Fălămaş vor urca joi, 10 mai, ora 21:00, pe scena Studiului CAVAS în cea mai nouă co-producție a Departamentului de Artă Teatrală: Interviudupă un text de Ecaterina Oproiu.
Sala Studio din spatele Casei de Cultură a Sindicatelor va găzdui miercuri, 23 mai, de la ora 19:00, premiera spectacolului Scrisori de dragoste către o prințesă chineză sau Cum am dresat un melc pe
sânii tăi
” de Matei Vișniec. Scenografia spectacolului este semnată de Cosmin Ardeleanu, iar din distribuție fac parte actorii Ciprian Scurtea și Vlad Robaș.

Program complet pe: http://www.tnrs.ro/program

Tag-uri:

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Veste bună

Prin ianuarie postam asta. De dimineață am citit pe blogul colegului Brylu asta.

Asta DA veste bună 🙂

Tag-uri: ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Cel mai bun spectacol de teatru e la Sibiu

Producția „Ultima zi a tinereții” în regia lui Yuri Kordonsky de la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu a primit premiul pentru cel mai bun spectacol al anului 2011 în cadrul celei de-a XX-a ediții a Galei Premiilor UNITER. Cea de-a XX-a ediție a Galei Premiilor UNITER a avut loc luni seară la Teatrul Odeon din București.

Trofeul pentru cel mai bun spectacol al anului i-a fost înmânat de Ministrul Culturii Kelemen Hunor scenografului spectacolului, Dragoș Buhagiar. Acesta a ținut să mulțumească în discursul său în mod special lui Constantin Chiriac, directorului Teatrului Național din Sibiu, pentru că a facut posibilă această întâlnire, dar și echipei tehnice a teatrului pentru dedicația față de acest proiect.

„Ultima zi a tinereții“ este o adaptare după romanul „Cronica incidentelor unei iubiri“ al unuia dintre cei mai importanți autori contemporani polonezi, Tadeusz Konwicki. Spectacolul a avut premiera pe 30 octombrie 2011 și este cea de-a patra dramatizare pe care regizorul rus Yuri Kordonsky o face în România, după „Inimă de câine“, „Crimă și pedeapsă“ și „Îngropați-mă pe după plintă“. Spectacolul prezintă povestea de dragoste adolescentină dintre Vitek și Alina pe fundalul neliniștii de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Granițele dintre vis și realitate sunt susținute magistral prin decorul minimalist cu accente suprarealiste al scenografului Dragoș Buhagiar și pe fundalul unei coloane sonore de Vasile Șirli. Traducerea textului în limba română a fost făcută de Mașa Dinescu, iar producția de la Sibiu îi reunește pe actorii Marian Râlea, Alexandru Malaicu, Veronica Arizancu, Diana Fufezan, Constantin Podu, Ofelia Popii, Iulia Popa, Serenela Mureșan și Cristian Stanca. Următoarea reprezentație a spectacolului va avea loc în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu ce va avea loc în perioada 25 mai – 3 iunie 2012.

Iata mesajul domnului Constantin Chiriac, directorul Teatrului National "Radu Stanca" Sibiu in legatura cu premiul acordat ieri seara productiei "Ultima zi a tineretii": Felicit toţi oamenii de teatru din România pentru această sărbătoare şi profit de ocazie pentru a reaminti că artiştii din Polonia au reuşit împreună să impună Guvernului, Preşedintelui, Parlamentului şi Opoziţiei din această ţară un pact pentru cultură prin care bugetul culturii s-a dublat pentru următorii 3 ani. Participarea noastră la această Gală reflectă tema ediției din acest an a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, și anume „Crize. Cultura face diferența”. Prin proiectele noastre încercăm să promovăm excelența și să facem performanță.

Iată lista completă a Premiilor UNITER 2012:

Cel mai bun spectacol: Ultima zi a tinereții, după Tadeusz Konwicki, regia Yuri Kordonsky (Teatrul Național Radu Stanca Sibiu)

Cea mai bună regie: Laszlo Bocsardi, pentru spectacolul Caligula, la Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova

Cel mai bun actor în rol principal: Sorin Leoveanu, pentru rolul titular din spectacolul Caligula la Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova

Cea mai bună actriță în rol principal: Mariana Mihuț, pentru rolul bunicii din spectacolul Îngropați-mă pe după plintă, la Teatrul Bulandra din București

Cel mai bun actor în rol secundar: Cornel Scripcaru, pentru rolul Pavel Kirillici Lebedev, din spectacolul Ivanov, de la Teatrul Bulandra, București

Cea mai bună actriță în rol secundar: Ana Ioana Macaria, pentru rolul Nastenka, din spectacolul Însemnările unui necunoscut, la Teatrul Bulandra din București

Cea mai buna scenografie: Nikola Toromanov, pentru scenografia spectacolului Vizita bătrânei doamne, la Teatrul National Bucuresti.

Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic: Shylock, de Gareth Armstrong, regia artistică Razvan Popa, o producție a Societății Române de Radiodifuziune

Cel mai bun debut: Raluca Vermeșan, pentru rolul Helen din spectacolul XXL, la Teatrul Act din București

Pe baza propunerilor primite din partea teatrelor si a propunerilor membrilor, Senatul UNITER a acordat următoarele premii:

Premiul de excelență - in memoriam Alexandru Tocilescu

Premiul pentru întreaga activitate - Valer Dellakeza (actor), Melania Ursu (actriță), Cristian Hadji-Culea (regizor), Judit Dobre-Kothay (scenografie) și Stefan Oprea (critică și istorie literară)

Premiul special pentru muzică de teatru - Arpad Konczei

Premiul special pentru teatru de copii - Anca Zamfirescu

Premiul special pentru teatru de păpuși - Liviu Steciuc

În cadrul galei au mai fost decernate:

Premiul pentru cea mai buna piesă româneasca a anului 2011: Ultimul pact, de Oana Maria Cajal

Premiu special pentru critică de teatru - Monica Andronescu

Premiul British Council - Emil Boroghină

Premiul special al președintelui UNITER: Sandu Mihai Cociasu

Premiul Mecena: Carmen Palade Adamescu

Tag-uri: , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Filmul de Joi de la Cinemateca ASTRA

Joi, 26 aprilie 2012, la Sala Studio, Piaţa Huet nr.12, Sibiu, de la ora 18.00,

Donkey in Lahore / Păpuşarul

Faramarz K-Rahber | Australia | 2009 | 117'
Synopsis:

Ce te faci dacă eşti un păpuşar australian irecuperabil îndrăgostit de o fată musulmană pakistaneză din Lahore? O ceri de soţie şi speri să-ţi spună imediat  „da"? Lucrurile n-au fost atât de simple pentru Brian, care a întâlnit-o pe Amber la un spectacol de teatru de păpuşi într-un turneu în Pakistan şi s-a îndrăgostit de ea la prima vedere. Amber era gata să se căsătorească cu Brian, dar familia ei n-a fost deloc impresionată de pretendent. Nu-l cunoşteau, venea dintr-o ţară
străină şi, mai ales, nu era musulman. Dar hotărârea lui Brian a fost de neclintit. Va face totul: se va converti la religia ei, va învăţa pasaje din Coran şi, în cele din urmă, va câştiga, poate, încrederea rudelor prin alianţă. Filmul urmăreşte procesul transformării lui într-un pretendent potrivit pentru Amber, cu speranţa unui final  fericit.

Premii:
Best Documentary, Ismailia Film Festival (2008)
Cultural Identity/ Integrity Award, Ourense International Film Festival (2008)

Tag-uri: , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Cupa DHS

Mai multe echipe din cadrul şcolilor generale şi licee concurează astăzi în cadrul Cupei DHS. Începand cu ora 14:00 în Piaţa Mare a municipiului Sibiu, se desfăşoară concursul de biciclete intitulat „Cupa DHS”. La acest concurs participă echipe ale şcolilor generale şi licee, fiind formate din 4, respectiv 2 membrii de sex opus. Concursul constă în trei probe: proba  de îndemânare a bicicletei, proba de cunoaştere a bicicletei si proba de cunoaştere a legislaţiei rutiere în ceea ce priveşte deplasarea cu bicicleta. Premiul acordat echipei câştigătoare constă în câte o bicicletă  pentru fiecare membru.

Tag-uri: ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Suita. Ospitalitate la rang de artă.

Cum ar fi să fii întâmpinat la poarta de sosiri din aeroport, pe peronul gării sau în Centrul Istoric al Sibiului, de o suită de personaje costumate baroc? Cum ar fi să primeşti de la un conte şi de la o contesă toate informaţiile de care ai nevoie, despre agenda culturala a Sibiului? Cum ar fi ca  Suita ospitalităţii să îţi ureze înainte de toate, cu zâmbet şi voie bună, bun venit în Sibiu? Unii cred că este o noţiune desuetă. Alţii nu-i mai acordă suficientă atenţie. Pentru unii este un mit. La Sibiu însă, ospitalitatea are propriul eveniment, intitulat generic „Suita” şi menit să dea sensuri noi şi inedite noţiunii de gazdă, prin ridicarea ospitalităţii la rang de artă.
Evenimentul cultural „Suita” este iniţiat şi organizat de Fundaţia Culturală Artex şi vine să demonstreze în 2012 la Sibiu, din luna mai şi până în noiembrie, că sibienii sunt nu doar gazde primitoare, ci ştiu să transforme şi să reinventeze noţiunea de gazdă. Proiectul propune crearea unei suite de personaje costumate baroc ale căror principale roluri vor fi întâmpinarea turiştilor la poarta de sosiri din aeroport sau pe peronul gării, prezenţa în Centrul Istoric din Sibiu, dar şi în cartierele oraşului cu informaţii despre evenimentele culturale ale zilei, săptămânii sau lunii, participarea la evenimentele culturale din Sibiu, în mijlocul publicului, pentru a aduce zâmbet şi voie bună.

Societatea livrează alte personaje decât cele de poveste. Provocarea campaniei „Se caută un conte! Se caută o contesă!” este aceea de a identifica în „marea de suflete” şi personaje contemporane exact pe acelea care sunt conectate cu povestea şi care până în luna noiembrie vor anima oraşul, dând viaţă conţilor şi conteselor ospitalităţii. Campania de recrutare a personajelor a debutat în luna martie şi va continua până în data de 4 mai 2012. La finele perioadei de recrutare a „conţilor” şi „conteselor”, aceştia vor intra într-o perioadă de pregătire a rolului, într-un „cantonament al ospitalităţii”, urmând ca prima întâlnire a acestora cu publicul să fie în data de 18 mai 2012, în cadrul unui concert Loredana, concert care va marca şi startul activităţii Suitei ospitalităţii. Informaţii complete despre condiţiile pe care aspiranţii la rolul de conte sau contesă în Suita ospitalităţii trebuie să le îndeplinească, precum şi despre procedura de înscriere pentru un rol se găsesc pe siteul oficial al evenimentului: www.suita.ro.

Vineri 18 mai 2012, Loredana va susţine primul concert în Piaţa Mare din Sibiu, după cel susţinut în 2007 în cadrul manifestărilor de închidere a programului Sibiu Capitală Culturală Europeană. Sibiul e un oraş minunat! Un oraş magic! Un oraş în topul celor mai frumoase oraşe din România! De aceea revin cu plăcere de fiecare dată în Sibiu. Am răspuns cu bucurie invitaţiei Fundaţiei Culturale Artex de a cânta în luna mai, pentru Sibiu şi sibieni. Vă aştept pe toţi alături de mine să umplem Piaţa Mare cu muzică, distracţie şi voie bună, vineri 18 mai, de la ora 21:00 şi să cunoaştem împreună personajele care vor da chip Suitei ospitalităţii! Cu drag, Loredana”. Evenimentul va începe la ora 21:00, iar în deschiderea concertului vor urca pe scenă conţii şi contesele din Suita ospitalităţii pentru o primă întâlnire cu publicul din Sibiu. Intrarea la concert va fi liberă.

Informaţii despre evenimentul „Suita” vor fi postate constat pe siteul oficial www.suita.ro, dar şi pe pagina de facebook
www.facebook.com/SuitaOspitalitatiiSibiu.

Evenimentul este iniţiat şi organizat de Fundaţia Culturală Artex, cofinanţat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria şi Casa de Cultură a Municipiului Sibiu şi este inclus în agenda de evenimente culturale „Sibiu Baroc Update”. Kiss FM, Zile şi Nopţi, Profil Cultural, Rondul de Sibiu, Turnul Sfatului, Ora de Sibiu, Brylu.ro şi NewsOutdoor sunt partenerii media ai evenimentului.

Tag-uri: , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Bandă de urgență pe Transfăgărășan, între Cârțișoara și Bâlea Cascadă

Autoritatile au creat dintr-un mic spaţiu de parcare o banda de urgenţă pentru a fi folosita în cazuri extreme. Practic banda temporara ocoleste zona afectata. Transfagarasanul este blocat inca de ieri din cauza caderilor masive de pietre de pe versanti. Lucrările continua si astazi, iar drumarii incearca sa înlăture de pe carosabil cele doua pietre mari, de peste 560 de metri cubi, cazute de pe versanti.

Tag-uri: ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Proiecție de gală “Undeva la Palilula”

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu și Transilvania Film prezintă joi, 26 aprilie, ora 20:30, la Hala Balanța, proiecția de gală a filmului „Undeva la Palilula”. La finalul proiecției actorii Constantin Chiriac, Diana Fufezan, Adrian Matioc, Ofelia Popii, Cristian Stanca, Pali Vecsei și Ema Vețean vor urca pe scenă alături de regizorul Silviu Purcărete și producătorul Tudor Giurgiu.

„Undeva la Palilula” spune povestea lui Serafim, un tânăr doctor, care primeşte repartiţie pe termen scurt la spitalul din Palilula ca urmare a decesului precedentului medic pediatru, nea Pantelică. Serafim se adaptează treptat lumii din oraş şi ajunge, într-un final, fără voia sa, să-i aparţină. Palilula este un orăşel pierdut undeva pe harta ţării. Acolo, nu se ştie prea bine dacă oamenii mint, visează sau trăiesc cu adevărat. În spital, bolnavii sunt perfect sănătoşi, iar una dintre
distracţiile lor preferate este să asiste la disecţiile de la morgă. Restul populaţiei e imbecilă şi fermecătoare, izolată pentru eternitate în beţie, petreceri şi orgii. Schimbările de regimuri politice, morţile, incendiile şi inundaţiile, nici una
dintre aceste modificari majore, zguduitoare, ale lumii exterioare nu îi perturbă. Alternativ agitaţi şi puturoşi, fericiţi şi melancolici, sunt mereu acolo, împreună, în centrul lumii, pe terasă cu oleandri, la spital şi la hotelul Boema.

Filmările pentru acest lung – metraj au durat 58 de zile și au început în toamna lui 2009, ultimul cadru fiind luat spre finalul primăverii din 2010. Proiectul datează însă din anul 2004 când a apărut prima versiune de scenariu. Distribuția
acestui film cuprinde 50 de actori și 900 de figuranți, printre care și un nou născut. Echipa de filmare este formată din peste 150 de persoane, dintre care 53 au fost prezente permanent pe platou alături de 21 de șoferi. Ca un inedit în producția acestui film au fost folosite 100 de broaște vii și 50 de saci de zăpadă artificială. De asemenea, producția a beneficiat de peste 80 de cadre unde s-au aplicat efecte vizuale (VFX) la care au colaborat 19 specialiști din 3 studiouri diferite. Muzica a fost înregistrată la Budapesta cu o orchestră formată din 50 de instrumentiști.
Filmul „Undeva la Palilula“ în regia lui Silviu Purcărete este un proiect grandios care reuneşte importante nume din lumea teatrului şi filmului românesc. Decorurile sunt semnate de Helmut Stürmer şi Dragoş Buhagiar, costumele de Lia Manţoc, iar muzica de Vasile Şirli. Directorul de imagine al filmului este Adrian Silişteanu, colaborator constant al regizorului Adrian Sitaru. Filmul va fi prezentat la Sibiu timp de o săptămână, în fiecare zi în perioada 27 aprilie – 3 mai, la Hala Balanța. Proiecțiile vor începe la ora 21:00.

Pentru mai multe informații despre personajele din film puteți vizita siteul www.undevalapalilula.ro.

Accesul publicului la proiecția de gală a filmului se face pe baza biletelor puse în vânzare la Agenția Teatrală din Bd. Nicolae Bălcescu nr. 17 și online pe www.eventim.ro. Prețul unui bilet este de 20 lei, tarif unic.

„Undeva la Palilula” este o producţie Libra Film realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi al programului MEDIA al Uniunii Europene. Scenariul a fost apreciat la nivel internaţional, câştigând în 2005 premiul „Balkan Fund” al Festivalului de Film de la Salonic.

Tag-uri: ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Filmul de joi la Cinemateca Astra

The Speaking Tree / Copacul vorbitor

12.04.2012, Sala Studio, Piaţa Huet nr.12, Sibiu/ ora 18.00, Natasha de Betak|U.S.A.|2007|65'

Film prezentat la AFF 2009, în programul special PANORAMA

Synopsis:

Filmul ne prezintă, în tonuri de sepia, destinul neobişnuit al unui bărbat pe nume Deva, trăind în regiunea Kutch (nord-vestul Indiei). Mama natură i-a luat minţile, în timp ce-şi plimba cămilele prin deşert. Ca urmare a acestui eveniment, soţia l-a părăsit, împreună cu copilul, iar rudele sale l-au înlănţuit de un copac. După mai bine de un deceniu, mama natură creează un cutremur care distruge întreaga regiune, lăsând în urmă sute de mii de victime. Paradoxal, Deva işi recapătă sănătatea mintală după această calamitate. Insă uneori, în faţa haosului lumii moderne, nebunia este cel mai sigur refugiu. Regizoarea Natasha De Betak l-a urmărit timp de cinci ani, plină de (com)pasiune, pe Deva, un personaj absolut remarcabil, care are acum de ales între „normalitate" şi „nebunie". Interviurile cu membrii familiei sale şi imaginile ce surprind viaţa rurală din India de azi contribuie la acest portret empatic, profund şi splendid vizual.

Tag-uri:

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Concurs de scenarii pentru benzile desenate dedicate acvilei țipătoare mici

În luna mai se vor sărbători 20 de ani de la lansarea programului LIFE al Uniunii Europene, care face posibil și proiectul “Conservarea acvilei țipătoare mici în România”, implementat de Agenția Regională pentru Protecția Mediului Sibiu alături de partenerii săi Asociația Grupul Milvus și Societatea Ornitologică Română. LIFE este instrumentul de finanţare al Comsiei Europene creat special pentru a susține proiecte de conservarea naturii şi protecţia mediului în statele membre UE. Pentru că viitorul Europei aparţine tinerilor şi vrem ca ei să continue eforturile de conservare a naturii începute prin programul LIFE, lansăm cu această ocazie concursul de scenarii de benzi desenate adresat elevilor.

Anul trecut proiectul LIFE ”Conservarea acvilei țipătoare mici în România” a demarat un serial de benzi desenate, cu scop educativ, postat pe site-ul www.pomarina.ro. De-a lungul celor cinci episoade de până acum au putut fi urmărite lunar aventurile celor două personaje principale, acvilele Generalu’
și Piciu’, în timpul migrației de toamnă către Africa, în perioada de iernare pe teritoriul Africii și pe drumul de întoarcere către casă în migrația de primăvară. Urmează să ilustrăm perioada în care acvilele țipătoare mici se vor afla pe teritoriul țării noastre, între lunile aprilie și septembrie, zona principală pe care o vom avea în vedere fiind centrul Transilvaniei, acolo unde cuibărește cea mai mare populație a acestei specii din România. Scopul acestui serial de benzi desenate
este de a ilustra viața acvilelor țipătoare mici într-o manieră mai puțin academică și mult mai accesibilă publicului larg, în special copiilor și tinerilor.

Pentru continuarea serialului de pe site-ul proiectului www.pomarina.ro și pentru a determina tinerii să încerce să înţeleagă mai bine natura și animalele sălbatice am lansat concursul de scenarii pentru benzile desenate dedicate acvilei țipătoare mici. Nu este un concurs de creație artistică, importante fiind cunoştinţele şi
atitudinile elevilor legate de protecția naturii și mai puțin calitatea desenelor realizate. Dorim prin intermediul acestui concurs să încurajăm elevii să se familiarizeze cu această specie de pasăre răpitoare rară şi cu importanţa conservării unor astfel de specii a căror dispariție ar avea efecte negative atât asupra
mediul înconjurător cât și asupra oamenilor.

Concursul se desfășoară în perioada 2.04 – 10.05.2012 și va consta în conceperea unor scenarii pentru continuarea serialului de benzi desenate de pe site-ul www.pomarina.ro. Scenariile înscrise în concurs vor include o partea scriptică și o parte de desen (schiţe pentru maxim 4 cadre). Scenariile pot fi concepute atât individual de elevii școlilor și liceelor participante, cât și în echipe de elevi. Scenariile pot fi realizate în format scris/desenat pe coli de hârtie sau în format
electronic, de către cei care lucrează în programe de grafică computerizată.

Premiul cel mare pentru cel mai bun scenariu va consta în transpunerea acestuia într-un episod oficial pe site-ul proiectului, cu menţionarea numelui autorului/autorilor şi a şcolii din care provine. Câștigătorii vor fi recompensați cu premii surpriză.

Echipa proiectului LIFE îi încurajează să participe la acest concurs pe toți elevii pasionați de natură, păsări și protecția mediului în general.

Pentru mai multe detalii depre concursul de scenarii de benzi desenate dedicate acvilei țipătoare mici puteți accesa pagina de internet www.pomarina.ro sau îl puteți contacta pe ofițerul de comunicare al proiectul pe e-mail la adresa proca.mihai@yahoo.com sau la numărul de telefon 0735.514.580.

Tag-uri: ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »