Arhiva pentru January, 2013



Concert coral la Biserica de Gheaţă de la Bâlea Lac

Duminică, 27 ianuarie, începând cu ora 12, Corul Bach al Bisericii Negre din Braşov, va urca la ineditul lăcaş de cult de lângă lacul Bâlea pentru a susţine un concert extraordinar de muzică sacră şi nu numai. Concertul braşovenilor va putea fi urmărit, în mod gratuit, de toţi turiştii interesaţi ce se vor afla în acel moment la Bâlea Lac. Organizarea evenimentului de duminică de la Biserica de Gheaţă va constitui debutul sezonului 2013 şi pregătirea ceremoniei de deschidere oficială şi binecuvântare, programată pentru sâmbăta viitoare, 1 februarie.

Corul Bach din Braşov (corul bisericesc al comunităţii evanghelice din Braşov) a fost fondat în 1933 de cantorul acelei perioade, Victor Bickerich. Ansamblul a adus în premieră în România multe dintre operele lui Bach: Matthäuspassion (Patimile lui Hristos după Matei), Johannespassion (Patimile lui Hristos după Ioan) şi alte piese religioase, în special ale compozitorilor germani. În timp, corul a devenit unul de înaltă calitate, fiind solicitat pentru diverse reprezentaţii, atât în ţară cât şi în străinătate. În septembrie 2004, bagheta de dirijor a corului Bach i-a fost predată lui Steffen Schlandt. Supunându-se imaginii noi a comunităţilor evanghelice din România şi implicit şi din Braşov, corul are şi el o structură multiconfesională, doar jumătate dintre membri aparţinând comunităţii. Cu toate acestea, diferenţele de limbă şi de confesiune au dat viaţă relaţiilor din cor şi au confirmat tradiţionalul schimb intercultural transilvănean.

Cu cei 40 de cântăreţi, corul poate cânta piese de mari proporţii, a capella sau cu acompaniament de orchestră. În decursul unui an, corul participă la aproximativ zece concerte de muzică sacră, iar pe lângă acestea se adaugă concertele mari de Crăciun, Paşti, Rusalii şi Duminica Morţilor. În deschiderea sezonului 2013 al Bisericii de Gheaţă vă invităm la concertul deosebit oferit de corul Bach al Bisericii Negre, 27 ianuarie 2013.

Tag-uri: ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



ASTRA FILM on Tour ajunge la Cluj

După  evenimentul de la Bucureşti organizat la Clubul Ţăranului Român (MTR), Astra Film – Best of ajunge la Cluj.

14 filme documentare de excepţie, româneşti şi internaţionale premiate si/ sau selectate la ultima ediţie Astra Film Festival vor rula  la Cinema Victoria, timp de 3 zile, între 25-27 ianuarie.

Iubitorii de documentare vor putea vedea filme  cu tematici variate: de la dragoste şi idealul de iubire, (Phon Pehn Lullaby- de Pawel Kloc, film câştigător al  Marelui Premiu Astra Film) la lumea eclectică a metroului parizian (Metro) sau  viaţa claustrofobă a gangsterilor din Africa de Sud (Gangster Project).

Destinele romilor originari din România plecaţi în străinătate sunt prezentate în filmele  Helping Mihaela –realizat de  Hanna Maylett şi Muzicantul din Göttingen – realizat de tânărul regizor clujean Mihai Andrei Leaha.

Problemele legate de mediu înconjurător  sunt aduse în discuţie în  Cai sălbatici realizat de Dan Curean (Premiul Astra Film pentru cel mai bun documentar, în cadrul competiţiei Ecocinematograff) sau filmul regizorului german Fabian Daub- Roşia Montana – un loc la marginea prăpastiei ( Premiul special acordat documentarului românesc).

Subiecte precum emigrarea ilegală de muncă şi preţul plătit pentru îndrăzneala de a visa la o viaţă mai bună putem vedea în documentarul Mama Illegal realizat de Ed Moschitz sau frământările unor copile devenite adolescente în absenţa părinţilor plecaţi la muncă în străinătate prezentate în filmul Aici...adică acolo regizat de Laura Căpăţână-Juller.

 Problemele tranziţiei sociale şi economice din România sunt bine surprinse în filmul  Common ground, (Anne Schiltz şi Charlotte Grégoire, Belgia) film distins cu Premiul Astra Film pentru cel mai bun documentar din competiţia România.

Nu lipsesc documentarele amuzante, autentice sau cele profund uname cum ar fi Last Street ( Rasmus Sievers/ Maria Montessori)- Premiul Astra Film pentru cel mai bun documentar, din Competiţia Student, sau filmul regizoarei Ileana Stănculescu Noosfera – film premiat cu premiul „ Realităţi româneşti” în cadrul ultimei ediţii  a Festivalului Astra Film.

„Zeci de mii de spectatori cinefili sau nu, iubitori ai filmului de non-ficţiune ori aflaţi la prima întâlnire cu filmul documentar au vizionat la ASTRA FILM  poveşti inedite, surprinse în documentarele care au rulat la ultima editie a Festivalului internaţional de film documentar de la Sibiu. Prin acest program AFF îşi prezintă itinerant cele mai apreciate filme ale ultimei ediţii într-o adevărată caravană a filmului documentar care are ca destinaţii Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi, Tg. Mureş”- a declarat Dumitru Budrala, director al festivalului.

În acest an Astra Film celebrează 20 de ani. Festivalul se desfăşoară în perioada 14-20 octombrie 2013.

Tag-uri: ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Actorii Teatrului Naţional din Sibiu prezintă fragmente din istoria României pe scena unui teatru din Luxemburg

Teatrul Naţional „Radu Stanca“ Sibiu prezintă vineri, 25 ianuarie, ora 20:00, spectacolul „Balul“ în regia lui Radu Alexandru Nica. Evenimentul va avea loc pe scena Teatrului Municipal din Esch-sur-Alzette (Théâtre Municipal de la Ville d'Esch-sur-Alzette, Luxembourg).

Cea de-a patra participare a actorilor sibieni în Luxemburg ilustrează, prin dans şi muzică, istoria pe scurt a României, din anii 1920 în anii 2000. „Balul“ este un spectacol realizat special pentru Programul Sibiu 2007 – Capitală Culturală Europeană şi a avut premiera pe 19 ianuarie 2007. Cu o distribuţie numeroasă ce îi reuneşte acum pe actorii Mihai Alexandru, Veronica Arizancu, Florin Coşuleţ, Diana Fufezan, Adrian Matioc, Adrian Neacşu, Gabriela Neagu, Cătălin Pătru, Ofelia Popii, Viorel Raţă, Raluca Iani şi Pali Vecsei, producţia Teatrului Naţional din Sibiu porneşte de la ideea unui spectacol al companiei Théâtre du Campagnol şi preluată mai apoi de regizorul italian Ettore Scola în filmul „Le Bal “(1983).

Regizorul Radu Alexandru Nica explica la premieră că a ales să folosească pentru prima dată în spectacolele sale muzică românească tocmai pentru a ajuta povestea să meargă mai departe în contextul în care în spectacol nu există text vorbit, iar versurile pot suplinii această calitate.

Montarea de la Sibiu se concentrează pe poveşti personale construite pe fiecare decadă ilustrată, având ca elemente definitorii coregrafia lui Carmen Coţofană, cele 100 de costume ale Mariei Miu, decorul lui Helmut Stürmer şi muzica lui Vasile Şirli.

Spectacolul programat în Luxemburg are loc la invitaţia directorului Teatrului din Esch, regizorul Charles Muller, cu sprijin din partea primarului oraşului Esch-sur-Alzette, Lydia Mutsch şi al consilierului pe politici culturale, Jean Tonnar şi cu finanţare din partea Ministerului Culturii din Luxemburg.

Sibiul dezvoltă proiecte culturale cu oraşul Esch încă din 2007 când a avut loc premiera spectacolului „Metamorfoze” în regia lui Silviu Purcărete, o coproducţie Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu (ROU) / Centre Culturel Abbaye de Neümunster (LUX) / Théâtre d’Esch (LUX) / Luxembourg et Grande Région 2007. În 2009, respectiv 2011, actorii sibieni au mai fost invitaţi la Esch cu spectacolele „Lulu” şi „Cumnata lui Pantagruel”, ambele în regia lui Silviu Purcărete. De asemenea, anul acesta regizorul Vlad Massaci a montat la Teatrul Municipal din Esch spectacolul „Woyzeck”, la care a lucrat împreună cu scenograful Dragoş Buhagiar, contribuind cu succes la menţinerea relaţiilor de cooperare dintre cele două instituţii.

Charles Muller este un invitat obişnuit al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, unde a prezentat, în 2010, spectacolul „Jurnalul Annei Frank”. Mai mult decât atât, acesta s-a implicat activ într-o serie de acţiuni de strângere de fonduri pentru ajutorarea Teatrului Naţional din Sibiu, ce a suferit pagube importante în urma incendiului din 24 septembrie 2011, de la Hala Simerom. Bucurându-se de sprijinul Ministerului Culturii din Luxemburg şi al comunităţii locale, Charles Muller a donat anul trecut, în semn de solidaritate şi prietenie pentru Teatrul Naţional din Sibiu, suma de 9301 euro.

Anul trecut, pe data de 19 iunie, oraşul Sibiu a fost vizitat de o delegaţie condusă de doamna Octavie Modert, Ministrul Culturii din Marele Ducat de Luxemburg, cu scopul de a identifica noi proiecte pentru dezvoltarea durabilă a parteneriatului dintre Sibiu şi Luxemburg. La conferinţa de presă organizată cu această ocazie, Klaus Iohannis, primarul oraşului Sibiu, declara că relaţia dintre Sibiu şi Luxemburg a fost una fructuoasă încă din 2007, când au împărţit statutul de Capitală Culturală Europeană.

Esch-sur-Alzette este situat în partea de sud-vest a Luxemburgului şi este al doilea cel mai populat oraş al ducatului, cu o populaţie de 27.146 de locuitori. Preţul unui bilet la spectacolul „Balul” de la Esch variază între 8 şi 15 euro.

Tag-uri:

Comentarii: Nu sunt comentarii »



România ascultă Kiss FM.

Tag-uri: ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Schimbare de ultim moment în distribuția spectacolului “Frumoasa din pădurea adormită”

Cristina Terentieva și Alexei Terentiev, prim soliști ai Teatrului de Operă și Balet din Republica Moldova, vor avea rolurile principale în spectacolul Teatrului de Balet Sibiu ”Frumoasa din pădurea adormită”, ce va avea loc miercuri, 16 ianuarie 2013, pe scena de la Casa de Cultură a Sindicatelor Sibiu. Schimbarea de distribuție este justificată de îmbolnăvirea unuia dintre balerinii din rol principal.

“Frumoasa din pădurea adormită” este un spectacol de balet clasic în trei acte ce a avut premiera la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 21 noiembrie 2012 și i-a adus în fața sibienilor, în calitate de prim soliști, pe dansatorii Cristina Terentieva și Alexei Terentiev (Republica Moldova) – prim balerini ai Operei din Chișinău. Cei doi se reîntâlnesc cu publicul din Sibiu mâine seară, în reluarea spectacolului “Frumoasa din pădurea adormită”.

Programul Teatrului de Balet Sibiu continuă cu „Gala de Balet” în data de 30 ianuarie 2013, de la ora 19:00. În cadrul galei, balerinii Teatrului de Balet Sibiu vor prezenta publicului momente din cele mai cunoscute spectacole de balet clasic din repertoriul internaţional, precum: „Corsarul”, „La fille mal gardée”, „Esmeralda”, „Coppelia”, „Frumoasa din pădurea adormită”, „Diana şi Achteon”, „Baiadera”, „Flăcările Parisului” şi „Don Quijote”.

Biletele pentru spectacolele Teatrului de Balet Sibiu pot fi cumpărate de la Casa de Cultură a Sindicatelor, de luni până vineri, între orele 10:00 – 16:00, din secretariatul instituţiei. Costul unui bilet întreg este de 10 lei, respectiv 5 lei – bilet redus pentru elevi, studenţi şi pensionari.

Tag-uri:

Comentarii: Nu sunt comentarii »



CONCURS!

Kiss FM si Teatrul de Balet Sibiu prezintă miercuri, 16 ianuarie, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor spectacolul „Frumoasa din pădurea adormită”, cu începere de la ora 19. Premiera acestui spectacol a avut loc în data de 21 noiembrie 2012 şi, datorită aprecierii de care s-a bucurat din partea publicului, conducerea teatrului de balet sibian a decis reluarea acestuia. Dacă premiera i-a avut ca prim solişti pe Cristina Terentieva şi Alexei Terentiev, prim-balerini ai Operei din Chişinău, spectacolul prezentat în data de 16 ianuarie îi va avea ca protagonişti pe doi dintre balerinii sibieni Saaya Pikula si Alexandru Pilcă. Biletele se pot cumpara de luni pana vineri, din secretariatul Casei de Cultura a Sindicatelor, sau in seara spectacolului in limita locurilor disponibile.

Daca tot ai ajuns aici sa citesti randurile acestea, iti oferim ocazia de a castiga o invitatie dubla la spectacol. Ce trebuie sa faci? Sa lasi un comentariu in care sa spui cate acte are baletul „Frumoasa din padurea adormita”. Nu uita sa lasi un numar de telefon la care sa te sunam, in cazul in care ai castigat. Evident ca nu il publicam, dar asta stiai deja. Succes.

Tag-uri: ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Actorii Teatrului Naţional din Sibiu recită poezii de Eminescu

Teatrul Naţional „Radu Stanca“ Sibiu marchează ziua de naştere a poetului Mihai Eminescu şi Ziua Naţională a Culturii printr-o serie de recitaluri de poezie programate în mai multe spaţii publice din oraş. Camera Deputaţilor a adoptat în noiembrie 2010 un proiect de lege prin care 15 ianuarie, ziua de naştere a lui Mihai Eminescu, a devenit Ziua Naţională a Culturii. Seria recitalurilor dedicate acestui eveniment va debuta la Sibiu luni, 14 ianuarie, ora 14:00, cu un spectacol de poezie pregătit de Geraldina Basarab, Dana Lăzărescu şi Rodica Mărgărit la sediul Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu“ din Sibiu. Programul va continua marţi, 15 ianuarie, cu alte trei recitaluri. Primul dintre acestea are la bază scrisorile dintre Veronica Micle şi Mihai Eminescu și va avea loc la Biblioteca Judeţeană ASTRA, corpul B, de la ora 11:00. Intitulat „Eminul meu iubit“, spectacolul este realizat de actorii Renate Müller Nica şi Cătălin Neghină. Actriţa Ioana Blaga Frunzescu ne invită de la ora 12:00 la o „Întâlnire culturală de ziua lui Eminescu“ ce va avea loc în Parcul Sub Arini, la bustul lui Mihai Eminescu. Evenimentul a fost inclus, de asemenea, în cadrul acţiunilor culturale derulate de Asociaţiunea ASTRA. Programul zilei de marţi va fi încheiat de actriţele Lerida Bucholtzer şi Dana Taloş la Şcoala de Aplicaţie pentru Unităţi Sprijin de Luptă „General Eremia Grigorescu“ începând cu ora 13:30, cu un recital din „Luceafărul“ şi „Făt Frumos din lacrimă“. Programul de recitaluri va continua şi miercuri, 16 ianuarie, printr-un moment surpriză organizat de actorii Laura Ilea, Cătălin Neghină, Cristina Stoleriu şi Liviu Vlad, la Librăria Humanitas „Constantin Noica“ din Sibiu începând cu ora 18:00.

Recitalurile actorilor sibieni au devenit deja o tradiţie şi au loc de mai multe ori pe an, fiind dedicate unor personalităţi culturale importante ca Lucian Blaga, Octavian Goga şi Radu Stanca. „În acest an nu a mai fost nevoie să căutăm spaţii pentru recitaluri fiindcă managerii acestora ne-au invitat înainte să le propunem un program, ceea ce e un sentiment plăcut. Noi credem că e important să ne promovăm patrimoniul, limba şi obieciurile, iar Eminescu e unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai culturii româneşti.“ a declarat Constantin Chiriac, directorul Teatrului Naţional din Sibiu.

Intrarea la toate recitalurile actorilor sibieni se face gratuit, în limita locurilor disponibile, iar programul poate suferi modificări în funcţie de cererea publicului.

Tag-uri:

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Mesaj de la Mark Zukerberg…

Tag-uri:

Comentarii: Nu sunt comentarii »