Arhiva pentru May, 2013



Caravana Astra Film sarbatoreste ziua copilului la Cornatel

Astra Film Junior 2Sâmbătă, 1 iunie 2013 – Ziua Internaţională a Copilului, Caravana Astra Film sărbătoreşte alături de cei mici şi le oferă filme documentare speciale, marca Astra Film Junior, cât este ziua de lungă. Vor fi proiectate episoade din Dimineţiile lumii şi Esperanto, copiii apei la Ferma Şcoală din Cornăţel, pentru toţi copiii şi tinerii de pe Valea Hârtibaciului, acolo unde se mută între 1 şi 2 iunie manifestaţiile programului Zilele Culturale ale judeţului Sibiu.

Proiecţiile sunt împărţite în două reprize bine dozate, o dată cu începere de la ora 10, iar mai apoi, de la ora 16. De dimineaţă vor fi proiectate episoadele Australia şi Cambogia din seria Dimineţiile lumii, un documentar care urmăreşte copiii din întreaga lume, din momentul trezirii şi până la sosirea lor la şcoală. Documentarul este o nemaipomenită lecţie despre diversitate şi reguli de viaţă, iar momentele surprinse, aparent nesemnificative, sunt revelatoare pentru diferenţele noastre culturale. Cei mici vor învăţa o multitudine de lucruri noi şi interesante. Din mini-seria Esperanto, copiii apei va fi prezentat episodul Clyd şi coralii – Guadelupa, în care Clyd, un copil de doar 10 ani, caută soluţii pentru stoparea dispariţiei coraliilor ameninţaţi de deversările reziduale din ocean.

În a doua parte a zilei, cu începere de la ora 16, vor fi lansate noi provocări pentru cei mici, pornind într-o nouă aventură magică în jurul lumii. Proiecţiile surpriză Astra Film Junior continuă cu alte două episoade din seria Dimineţiile lumii: Mexic şi Finlanda, urmate de episodul Artur şi algele verzi – Bretania din mini-documentarul Esperanto, copiii apei. Artur este preocupat de înmulţirea algelor verzi şi consecinţele devastatoare ale fenomenului asupra ecosistemului şi operatorilor turistici locali. Mesajul filmului este unul simplu, dar de impact: fiecare copil poate fi un Esperanto, un erou care salvează Terra, planeta albastră.

Ediţia de primăvară a Zilelor Culturale ale judeţului Sibiu programată între 11 mai şi 9 iunie 2013 în locaţii precum Loamneş, Avrig, Gura Râului, Alţâna, Şeica Mică şi Blăjel reuneşte o serie de evenimente care pun tradiţia la loc cinste. Astfel, programul cuprinde concerte, lansări de carte, expoziţii, ateliere de creaţie, circuite turistice, spectacole de dans tradiţional sau proiecţii de film documentar. Întreg programul este conceput pentru menţinerea şi răspândirea valorilor locale, iar evenimentele vor avea loc fie în aer liber, fie în cămine culturale, intrarea fiind gratuită. Proiectul Zilele Culturale ale judeţului Sibiu este organizat de Consiliul Judeţean Sibiu.

Tag-uri:

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Astra Film Junior calatoreste la Roma

Astra Film JuniorAstra Film Junior, singurul program de educaţie vizuală prin film documentar din România dedicat copiilor şi adolescenţilor, ajunge la Roma la invitaţia Preasfinţitului Siluan, în cadrul Festivalului Bucuriei care va avea loc la sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, între 1 şi 2 iunie 2013.

Va fi proiectată mini-seria Esperanto, copiii apei, un documentar care prezintă ideile inovative a patru copii, care deşi au doar 10 ani, încearcă să salveze mediul în care trăiesc. Artur, Stanislas, Rachid şi Clyd trăiesc în cele patru colţuri ale Atlanticului, dar sunt uniţi de aceeaşi grijă majoră: caută soluţii pentru îndepărtarea pericolului care ameninţă elementul primordial al vieţii, apa. Invitaţia vine într-un context favorabil, 2013 fiind declarat Anul Internaţional al Cooperării în Domeniul Apei de către UNESCO. Fiecare episod este dublat în limba română.

Dincolo de dimensiunea educaţională şi culturală, filmul Esperanto, copiii apei reprezintă şi un punct de lansare a dialogului între participanţi despre problemele ecologice cu care se confruntă pământul, iar prin interacţiune se vor dobândi noţiuni primare despre modalităţi de combatere a acestora. „Ne bucurăm că Astra Film Junior ajunge în Italia, unde se află cea mai numeroasă comunitate românească din diaspora. Suntem onoraţi să prezentăm copiilor români stabiliţi în Italia un program original cu un real succes pe plan naţional.”, a declarat Dumitru Budrala, director Astra Film.

Festivalul Bucuriei se adresează copiilor şi adolescenţilor români din întreaga Italie şi are ca scop conservarea şi răspândirea tradiţiilor originare, înţelegerea propriei identităţi, dar mai ales, reprezintă un loc de întâlnire pentru românii din diaspora, care nu sunt doar forţă de muncă, ci mai presus de toate, sunt persoane cu credinţă şi identitate care trebuie să-şi găsească locul de manifestare şi coîmpărtăşire.

Astra Film Junior este un program educaţional pentru copii iniţiat în 2009 de Astra Film Sibiu, din necesitatea unei educaţii prin imagine puţin existente în România şi din dorinţa de a oferi un program de calitate ca o alternativă la programele TV care încearcă transformarea publicului după conceptul: „devin ceea ce văd”. Astra Film Junior este laureat al Galei Societăţii Civile în 2012 la secţiunea Educaţie, Învăţământ, Cercetare. Până în prezent, Festivalul Astra Film Junior a avut 4 ediții la Sibiu, 2 ediții la nivel național, la care au participat zeci de mii de elevi devenind una dintre cele mai de amploare activităţi educaţionale extraşcolare din țară.

Tag-uri:

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Cu mîinile în lut @ Huet.Urban

Afis Huet UrbanSe ia o bucată de lut, se frământă bine, se modelează copăcel, ursuleţ, elefănţel, melcişor şi ce-ţi mai place ţie după care gata, îl laşi să se zvânte un timp înainte de a lua pensula şi a-l picta cu ochi, gură şi codiţă. Dar de terminat, nu e terminat, abia după ce a stat la soare câteva ore va fi un obiect de ceramică în toată regula. Iar dacă îl aşezi şi într-o expoziţie acasă pe noptieră, să te ţii mândrie! Ne vom juca şi vom crea obiecte unice pentru a ne înfrumuseţa zilele ploioase sau pentru a le dărui sufletelor dragi nouă. Învăţând să îşi canalizeze imaginaţia, emoţiile şi visele în modelarea unui material aparent inert, dar foarte maleabil – lutul, copiii vor descoperi forme şi expresivităţi unice. Pitici şi părinţi vă invităm cu drag să vă jucaţi împreună cu Magic Hands Studio, pe 1 si 2 Iunie, în Piaţa Huet. Vă aşteptăm între orele 14.00-19.00, cu mult chef de joacă, voie bună şi multă relaxare! Inspiraţia nu vine, inspiraţia e în noi!

Tag-uri:

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Rutele de desfăşurare a Semimaratonului Sibiu 2013 organizat de Fundaţia Comunitară

poza_daniComisia de Avizare a Adunărilor Publice a aprobat următoarele măsuri organizatorice şi rute de desfăşurare ale evenimentului Semimaraton Sibiu 2013, organizat de Fundaţia Comunitară Sibiu, în ziua de sâmbătă, 25 mai, între orele 8.30 – 13.30: 

În data de 25 mai, începând cu ora 7 se va amenaja, în Piaţa Mare (lângă fântână), zona de Start/Finish.

În data de 25 mai, la ora 9 se va da startul semimaratonului pe următorul traseu: Piaţa Mare – str. Al. Odobescu – str. Moş Ion Roată – Pasajul Scărilor – Piaţa Huet – Podul Minciunilor – Piaţa Mică – Piaţa Mare – str. N. Bălcescu – traversare str. Tribunei – Parcul Astra – ieşire către Hotel Continental Forum – trecere pe sub pasaj – B-dul Victoriei (deplasare pe trotuar până la porţiunea cuprinsă între str. I. Măcelaru şi str. Rennes unde participanţii vor alerga pe carosabil) – Bazin Olimpia – Parcul Sub Arini – traversare str. Avrig – str. Th. Aman – str. Valea Aurie – str. Iazului – Grădina Zoologică (9.40 – 10.20) – Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA– ieşire către lacul din Grădina Zoologică – urcare către pista de biciclete – traversare str. Ludoş – Aleea Călăreţilor – Parcul Sub Arini (pe pista de biciclete) – Stadion Municipal – coborâre către terenurile de tenis – viraj stânga pe Aleea Mihai Eminescu – trecere pe lângă cupolă – urcare pe alee - Bazinul Olimpia – Bd-ul Victoriei (deplasare pe trotuar până la porţiunea cuprinsă între str. Rennes şi str. I. Măcelaru unde participanţii vor alerga pe carosabil) – str. Nicolae Bălcescu – Piaţa Mare (Finish).

Pentru trecerile de pe Bulevardul N. Bălcescu şi din Grădina Zoologică, va fi montat câte un culoar de garduri de departajare. Pe Bulevardul N. Bălcescu, gardurile vor fi amplasate de către voluntari în aşa fel încât să permită circulaţia pietonală şi auto, până aproape de trecerea participanţilor.

Zona de carosabil de pe Bdul Victoriei (dintre str. I. Măcelaru şi str. Rennes), va fi eliberată de către organizator de autovehiculele parcate şi va fi delimitată cu garduri şi bandă pentru protecţia participanţilor.

Pe Bulevardul Victoriei (în zona străzii Rennes), în cartierul Valea Aurie, pe str. Ludoş, în Muzeul Satului - intrarea 1 se vor amplasa puncte de revitalizare (masă cu apă, energizant şi fructe).

Sursa FOTO - www.maratonsibiu.ro

Tag-uri:

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Co-producţie europeană în avanpremieră pe scena Teatrului Naţional din Sibiu

SONY DSCTeatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă sâmbătă, 25 mai, şi duminică, 26 mai, orele 19:00, avanpremiera spectacolului „Solitaritate” de Gianina Cărbunariu.

„Fiecare dintre cele cinci scene ale spectacolului este o ficţiune inspirată dintr-o realitate sau dintr-un anumit tip de discurs public prezent în societatea românească actuală: de la zidul construit în Baia Mare pentru a separa comunitatea rromă de şoseaua principală a oraşului şi până la marcarea din ce in ce mai radicală a diferenţelor între categorii sociale, etnii, generaţii. Sub pretextul respectării unor convenţii sociale şi al salvarii cetăţeanului, sunt inventate de fapt reguli noi menite să stigmatizeze diferenţa şi să estompeze tot ceea ce ar putea să ne apropie. Mai grav decât radicalizarea discursului politic despre sărăcie – vazută ca o vină a celui incapabil să fie eficient - este faptul că acesta a contaminat spaţiul public şi riscă să devină o perspectivă normală, justă, perfect îndreptăţită.” a declarat Gianina Cărbunariu, în timpul repetiţiilor pentru spectacol.

Gianina Cărbunariu este considerată copilul teribil al dramaturgiei contemporane româneşti. Şi-a început studiile dramatice în 1999, la Universitatea Naţională de Teatru şi Film „I.L. Caragiale”, Bucureşti, unde a continuat un Masterat în Scriere Dramatică (2006). Gianina este membru fondator al grupului dramAcum, o platformă pentru dezvoltarea şi promovarea dramaturgiei româneşti. Piesele sale „Stop the Tempo” (2003) şi „mady-baby.edu/Kebab” (2004), pe care le-a montat ea însăşi la Teatrul LUNI de la Green Hours şi la Teatrul Foarte Mic, au fost traduse, publicate şi montate în Germania, Franţa, Irlanda, Polonia, Marea Britanie şi Italia.

„Solitaritate” este o producţie originală realizată în cadrul proiectului „Oraşe pe Scenă / Villes en Scene”. Spectacolul este prezentat în co-producţie cu Théâtre National de la Communauté Française de Belgique, în colaborare cu Odéon-Théâtre de l'Europe și Le Festival d'Avignon 2014. Producţia Teatrului Naţional din Sibiu va fi prezentată anul viitor în programul oficial al Festivalului de la Avignon, precum şi în stagiunea Teatrului Naţional din Bruxelles. Textul şi regia spectacolului poartă semnătura Gianinei Cărbunariu, iar din distribuţie fac parte actorii Marius Turdeanu, Ciprian Scurtea, Florin Coşuleţ, Diana Fufezan, Ofelia Popii, Mariana Mihu, Adrian Matioc, Cristina Ragos şi Ali Deac. La acest proiect şi-au adus contribuţia Andu Dumitrescu (decor şi video), Andrei Dinu (costume) şi Florin Fieroiu (coregrafie). Spectacolul are o durată de aproximativ nouăzeci de minute.

„Cities on stage / Oraşe pe scenă” este un proiect finanţat cu sprijin din partea Comisiei Europene prin Programul Cultura şi îşi propune să susţină un dialog creativ între Théâtre National din Bruxelles (Belgia), Folkteatern din Göteborg (Suedia), Odéon-Théâtre de l’Europe din Paris (Franţa), Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu (România) şi Teatro de la Abadía din Madrid (Spania). Pe parcursul a cinci ani de zile, cele şase teatre partenere vor realiza şapte co-producţii ce au la bază scenarii originale. Astfel, între 2011 şi 2016 cei şapte artişti selectaţi pentru scrierea textelor, Fabrice Murgia (Belgia), Lars Norén (Suedia), Joël Pommerat (Franţa), Gianina Cărbunariu (România), Antonio Araujo (Brazilia), Emma Dante (Italia) şi Frank Castorf (Germania) vor realiza o cronică provocatoare asupra lumii din jurul nostru, dând naştere unui repertoriu de spectacole noi, conectate la noile realităţi ale continentului aflat într-o continuă transformare. Din echipa creatorilor mai fac parte regizorii Nathalie Garraud (Franţa), Armel Roussel (Belgia), Mélanie Mederlind (Suedia), Vlad Massaci (România) şi David Iodice (Italia). Pe lângă cele şapte co-producţii, proiectul va susţine o serie de programe secundare, printre care proiecte de mobilitate, ateliere de lucru cu publicul, seminarii, activităţi educative pentru tineri şi workshop-uri pentru actori.

Accesul publicului la avanpremiera spectacolului se face pe baza biletelor puse în vânzare la Agenţia Teatrală (str. Nicolae Bălcescu nr. 17) şi online prin eventim.ro. Preţul unui bilet este de 15 lei, respectiv 10 lei cu reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari.

Premiera spectacolului va avea loc vineri, 14 iunie 2013, ora 19:00, la sala Teatrului Naţional din Sibiu, în cadrul celei de-a XX-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Preţul unui bilet pentru această reprezentaţie specială este de 30 de lei, respectiv 20 de lei cu reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari.

Tag-uri:

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Caravana Astra Film la Gura Râului

Expozitie de fotografie - Chipuri din MarginimeMărginimea Sibiului este a treia locaţie care găzduieşte manifestaţiile programului Zilele Culturale ale judeţului Sibiu. Caravana Astra Film răspunde prezent şi la această chemare şi va proiecta sâmbătă, 25 mai 2013, de la ora 10 la Căminul Cultural din comuna Gura Râului, două episoade din serialul Dimineţile lumii: SUA şi Senegal, urmate de un episod din mini-seria Esperanto, copiii apei. Cele două filme documentare, marca Astra Film Junior, sunt destinate tuturor copiilor din zona Mărginimii.

Dimineţile lumii dezvăluie activităţile matinale ale copiilor din lumea întreagă, urmărindu-i de aproape din momentul trezirii şi până la sosirea lor la şcoală. Acest documentar este o nemaipomenită fereastră deschisă către lume, o experienţă revelatoare pentru diferenţele noastre culturale şi care îi învaţă pe cei mici o multitudine de lucruri noi şi interesante. Mini-seria de patru episoade, Esperanto, copiii apei, oferă soluţii pentru îndepărtarea pericolului care ameninţă elementul primordial al vieţii, apa, prin viziunea a patru copii care deşi au doar 10 ani încearcă să salveze mediul în care trăiesc. La Gura Râului va fi prezentat episodul Rachid şi seceta – Maroc în care, pe seama lipsei de apă din Maroc, se caută metode de eficientizare a folosirii ei.

În a doua parte a zilei, de la ora 21, vor fi proiectate în aer liber, lângă baraj, documentarele Satul de demult şi La drum, amândouă în regia lui Dumitru Budrala. Satul de demult este un film-elogiu conceput să conserve ceea ce a mai rămas din viaţa satului de odinioară şi să repovestească tainele vieţii de altădată: de ce îşi împleteau fetele cununi în zilele de Sânziene?; ce înseamnă „ropotinul ţestelor”?; cât de complicat este un război de ţesut? Documentarul oferă o privire de ansamblu Muzeului Astra din Dumbrava Sibiului, un muzeu extraordinar care reproduce satul tradiţional. La drum urmăreşte ciobanii din Transilvania care în fiecare iarnă pleacă în transhumanţă, la mii de kilometri depărtare de casă, în căutarea ierbii. În martie 1997, stăpânul unei turme este jefuit şi asasinat într-o pădure. Fiul său îi găseşte trupul după multe zile de căutări şi preia conducerea a peste o mie de oi. Mai mult decât reconstituirea unei crime, filmul observă în detaliu viaţa ciobanilor transhumanţi, confruntările cu întâmplări neaşteptate care îi întâmpină la fiecare pas din zecile de kilometri pe care îi parcurg zilnic.

Tot la Gura Râului, între 25 şi 26 mai, va putea fi vizitată expoziţia de fotografie Chipuri din Mărginime semnată de Dumitru Budrala. Fotografiile vor fi expuse în centrul comunei, pe gardul bisericii şi alcătuiesc fizionomia locuitorilor şi a ţinuturilor din Mărginimea Sibiului, o zonă etnografică unică în România, în care dimineţile te trezesc clopotele vitelor şi huruitul căruţelor trase de cai, un loc în care mireasma căpiţelor de fân, pajiştile înflorite şi turmele răsfirate de oi creează impresia unui tărâm desprins din filele cărţilor de poveşti.

Ediţia de primăvară a Zilelor Culturale ale judeţului Sibiu programată între 11 mai şi 9 iunie 2013 în locaţii precum Loamneş, Avrig, Gura Râului, Alţâna, Şeica Mică şi Blăjel reuneşte o serie de evenimente care pun tradiţia la loc cinste. Astfel, programul cuprinde concerte, lansări de carte, expoziţii, ateliere de creaţie, circuite turistice, spectacole de dans tradiţional sau proiecţii de film documentar. Întreg programul este conceput pentru menţinerea şi răspândirea valorilor locale, iar evenimentele vor avea loc fie în aer liber, fie în cămine culturale, intrarea fiind gratuită. Proiectul Zilele Culturale ale judeţului Sibiu este organizat de Consiliul Judeţean Sibiu.

Tag-uri:

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Kiss FM e numărul 1

MACHETA KISS FM NR 1 - L

Tag-uri: ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Bazar de caritate cu tombola, cafea si prajituri

better halfAl saptelea eveniment "Bazar de caritate cu tombola, cafea si prajituri" va fi organizat de BETTER HALF MEETING ( besseren Hälften), organizatie care face parte din Clubul Oamenilor de Afaceri Germani din Sibiu. Evenimentul va avea loc sambata, 01.06.2013 intre orele 10-16 în curtea Colegiului National Samuel von Brukenthal din Piata Huet. Scopul acestui eveniment este de a sprijini Gradinite de copii de stat. Bani obtinuti in urma acestui Bazar caritativ sunt 100 %  investiti in Gradinite de copii care au nevoie de donatii pentru a crea copiilor conditii ambientale mai bune.

Tag-uri:

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Nebunie colorată din hârtie

Atelier rama - FBCe poate fi mai frumos decât să foloseşti ceva ce îl credeai bun de aruncat şi să îl metamorfozezi într-o micuţă operă de arta? O formă de refolosire cu nişte rezultate absolut minunate este cea a paginilor de revistă pe care deja le-aţi citit.

Când îţi aminteşti cu plăcere de ultimul concediu? Dar de petrecerea de  ziua ta? Când te uiţi la o poză!

Pozele sunt  importante,  pentru că imortalizează momentele frumoase pe care le trăieşti. Şi dacă sunt puse la vedere e şi mai bine. Aşa ai ocazia să retrăieşti acele clipe mai des.

Vă invităm să descoperiţi  încă odată alături de noi cum puteţi recicla într-un mod creativ şi util. Vom crea propria ramă foto folosind doar carton, hârtie lipici, foarfeci şi câteva mici accesorii. Efectul este neaşteptat!

Cei mici se vor juca cu hârtia, încercând să realizăm împreună un minunat tablou-colaj.

Pentru ca educaţia este cheia unui impact real nu numai asupra mediului înconjurător, ci şi asupra percepţiei şi atitudinii copiilor precum şi adulţilor, iar reciclarea creativă este o metodă excelentă de educaţie non-formală, echipa Magic Hands Studio  încearcă promoveze conceptul reciclării creative pentru protejarea mediu înconjurător.

Experimentăm, DA?

Cost atelier adulţi/copii: 18 lei
Locaţie: Izi D’Oro, Str. Balea, Nr. 8
Înscrieri: atelierulmagic@gmail.com
Contact: 0724 139 767
0751 76 7978

Vă aşteptăm în lumea noastră plină de culoare, inspiraţie şi relaxare.

Tag-uri:

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Caravana Astra Film Junior la Palatul Brukenthal din Avrig

Proiectie Astra Film JuniorSâmbătă, 18 mai 2013, proiecţiile Astra Film Junior din cadrul proiectului Zilele Culturale ale judeţului Sibiu continuă. După proiecţiile în premieră de la Caminul Cultural din Alămor care s-au bucurat de un real succes, al doilea popas va fi în Ţara Oltului, în oraşul Avrig. La Palatul Brukenthal – Reşedinţa de vară, în sala Oranjerie de la ora 10:00 vor fi prezentate documentarele Dimineţile lumii şi Esperanto, copiii apei.

Din seria Dimineţile lumii vor fi prezentate succesiv episoadele Japonia şi Maroc. Documentarul este o invitaţie la aventura matinală de copiilor de pretutindeni, de când se trezesc şi până ajung la şcoală: ce mănâncă la micul dejun un tânăr japonez?, unde dorm copiii din sudul Marocului?; sunt întrebări aparent nesemnificative, dar revelatoare pentru diferenţele culturale, care stârnesc curiozitatea şi imaginaţia celor mici, dar şi apetitul pentru cunoaştere. O călătorie magică care surprinde ritmul lumii exterioare care se accelerează odată cu fiecare răsărit. Mini-serialul Esperanto, copiii apei explorează problemele ecologice cu care se confruntă Pământul, în special ameninţarea unui element primordial vieţii: apa. La Palatul Brukenthal din Avrig va fi prezentat episodul Stanislas şi pădurea de mangrove – Senegal, în care Stanislas, un băiat de doar 10 ani, caută soluţii pentru a stopa dispariţia mangrovelor, păduri marine tropicale care sunt vitale pentru protejarea ţărmurilor, purificarea apei, absorţia dioxidului de carbon sau pentru reproducerea numeroaselor specii de peşti. Mesajul documentarului este că fiecare copil, indiferent de vârstă, poate fi un erou şi poate salva planeta albastră, cu un dram de ingeniozitate.

Ediţia de primăvară a Zilelor Culturale ale judeţului Sibiu programată între 11 mai şi 9 iunie 2013 în locaţii precum Loamneş, Avrig, Gura Râului, Alţâna, Şeica Mică şi Blăjel reuneşte o serie de evenimente care pun tradiţia la loc cinste. Astfel, programul cuprinde concerte, lansări de carte, expoziţii, ateliere de creaţie, circuite turistice, spectacole de dans tradiţional sau proiecţii de film documentar. Întreg programul este conceput pentru menţinerea şi răspândirea valorilor locale, iar evenimentele vor avea loc fie în aer liber, fie în cămine culturale, intrarea fiind gratuită. Proiectul Zilele Culturale ale judeţului Sibiu este organizat de Consiliul Judeţean Sibiu.

Tag-uri: ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »