Arhiva pentru June, 2013



Închideri de drumuri şi parcări pentru buna desfăşurare a Red Bull Romaniacs

Red-Bull-Romaniacs-2013-SibiuComisia de Adunări Publice şi Comisia de Circulaţie au avizat următoarele devieri şi închideri de trafic şi parcări pentru buna desfăşurare a evenimentului Red Bull Romaniacs, care va avea loc în perioada 2 – 6 iulie:

Închideri de trafic pe Bulevardul Corneliu Coposu

Bulevardul va fi închis pe porţiunea dintre strada Independenţei şi strada Berăriei în perioada 30 iunie, ora 6 - 2 iulie, ora 6. În acest interval traficul pe străzile Independenţei şi Berăriei va fi permis.

Bulevardul Corneliu Coposu va fi complet închis (din Piaţa Unirii până la strada Constituţiei) în perioada 2 iulie, ora 6 – 3 iulie, ora 6. Accesul auto pe str. Pompeiu Onofreiu va fi permis doar riveranilor, iar autocarele care transportă turişti vor putea parca pe prima bandă de circulaţie pe porţiunea cuprinsă între sens giratoriu str. Constituţiei şi intersecţia Bulevardului Corneliu Coposu cu str. Gheorghe Lazăr).

În data de 2 iulie, strada Gimnasticii va fi folosită între orele 8 – 22, ca rută de întoarcere pentru concurenţii care se duc la start.

Următoarele parcări vor fi folosite pentru organizarea evenimentului şi vor fi închise publicului:

  • Parcarea Teatru (28 iunie, ora 1 – 7 iulie, ora 18 – pentru concurenţi şi staff tehnic);
  • Parcarea din spatele Sălii Thalia (1 iulie, ora 23 – 2 iulie, ora 23 – instalare grilă de start);
  • Parcarea de pe B-dul C. Coposu, sub Zidul Cetăţii (30 iunie, ora 6 – 3 iulie, ora 6)
  • Aleea pavată din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor (30 iunie, ora 23 – 7 iulie, ora 18 – parc tehnic);
  • Parţial parcarea Cazarma 90, în perioada 29 iunie, ora 1 – 7 iulie, ora 18)

S.C. Tursib S.A. va lua măsuri de deviere a transportului în comun de pe Bulevardul C. Coposu:

1)    Modificări temporare pe traseele 12, 13,  22:

în sensul de mers spre Calea Dumbrăvii se va circula deviat, astfel: str. Constituţiei – str. Bâlea – str. Moldoveanu – B-dul V. Milea – Calea Dumbrăvii.

în sensul de mers spre str. Constituţiei  se va circula deviat, astfel: - Calea Dumbrăvii- blocul Plomba – str. Revoluţiei – str. Ştefan cel Mare – str. Bâlea

 

2)    Modificări temporare pe traseele 5, 10, 17 , 118:

în sensul de mers spre str. A. Şaguna) se va circula astfel : -str.Constituţiei – str. Bâlea – str. Moldoveanu - B-dul V. Milea -  str. A. Şaguna

în sensul de mers spre str. Constituţiei se va circula astfel: .- B-dul Victoriei - blocul plombă – str. Revoluţiei – str. Ştefan cel Mare – str. Bâlea

 

3)    Modificări temporare pe traseul 2 :

în sensul de mers spre V. Aaron se va circula astfel: - str. Constituţiei – str. Bâlea – str. Moldoveanu – B-dul V. Milea .

în sensul de mers spre Piaţa Cibin se va circula, astfel: - B-dul V. Milea - str. Moldveanu – str.Bâlea.

Tag-uri:

Comentarii: Nu sunt comentarii »



CONCURS!!!

FUSION-Festival-2013-cover-700X378Pregătește-te pentru o nouă experiență vizuală cu lasere, lumini, efecte pirotehnice, proiecții, acrobați și muzică. Kiss FM te cheamă la Fusion Festival. 12-13 iulie, baraj Gura Râului, Sibiu. 2 zile. 100.000 mp2. Pentru prima dată în România, Arnej – Canada, Freestylers – Marea Britanie și Invaders Show. Detalii pe www.fusionfestival.ro

Te invităm la concurs aici pe pagina Kiss FM Sibiu. Poti câștiga o invitație pentru o singură persoană pentru data de sâmbătă, 13 iulie 2013, dacă lași un comentariu la acest post cu răspunsul la întrebarea: Unde are loc Fusion Festival? Nu uita să lași și un număr de telefon. Ca de obicei, nu-l facem public. Mult succes.

Tag-uri:

Comentarii: 6 Comentarii »



„Călătoriile lui Gulliver” pornesc spre Iași

calatoriile-lui-gulliver-260512-s-marcovici-0112Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă joi, 20 iunie și vineri, 21 iunie, de la orele 19:00, spectacolul „Călătoriile lui Gulliver”. Cele două reprezentații ale spectacolului vor avea loc la Casa de Cultură a Studenților din Iași în cadrul Festivalului Internațional al Educației.

După ce a fost jucat cu casa de bilete închisă pe cea mai importantă scenă de teatru a lumii, la Festivalul Internațional de la Edinburgh din 2012, spectacolul „Călătoriile lui Gulliver” va ajunge și pe scena ieșeană în cadrul Festivalului Internațional al Educației.

„Călătoriile lui Gulliver” este un proiect cultural demarat în parteneriat cu Festivalul Internațional de la Edinburgh şi finanţat cu sprijin de la Administraţia Fondului Cultural Naţional. Acesta este cel de-al optulea spectacol montat de Silviu Purcărete alături de actorii Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu și una dintre cele cele mai compacte producții ale acestuia. Seria de exerciții scenice coordonate de Silviu Purcărete își propune o abordare inedită a romanului lui Swift, în care fantezia se întâlnește cu o aspră satiră politică. Regizorul a făcut o lectură fidelă a textului, utilizând însă imagistica barocă proprie stilului său. Având ca suport o partitură originală semnată de compozitorul irlandez Shaun Davey, creatorul suitei muzicale pentru „Vocile din Cimitirul Vesel”, producția lui Silviu Purcărete reunește aspecte sociale și culturale ale lumii din jurul nostru.

Producția Teatrului Național din Sibiu a fost desemnată drept cel mai bun spectacol al anului, în cadrul celei de-a XXI-a ediții a Galei Premiilor UNITER, ce a avut loc anul acesta tot la Iași. Trofeul pentru cel mai bun spectacol al anului a fost înmânat de Daniel Constantin Barbu, Ministrul Culturii din România.

Pe lângă cele cinci reprezentații speciale ale spectacolului de pe scena King’s Theatre din Edinburgh în perioada 17 – 20 august 2012, actorii sibieni au mai prezentat acest spectacol, în data de 13 martie 2013, pe scena Teatrului Powszechny din Łódź, orașul gazdă al Festivalului Internațional de Piese Plăcute și Neplăcute din Polonia.

Presa britanică laudă spectacolul actorilor sibieni. Publicaţia „The Daily Telegraph” a acordat cinci stele spectacolului, iar „Scotsman” şi „The Herald” câte patru stele pentru abordarea inovativă a romanului lui Jonathan Swift. Criticul Dominic Cavendish notează în articolul său, din 20 august 2012, din „The Daily Telegraph” că „Fără a fi dramatic, în orice caz, această versiune este mai mult fantasmagorică, aş spune chiar pesimistă şi tristă. Cei care doresc obişnuita fidelitate faţă de satira din 1726 a lui Swift trebuie să o caute în altă parte. Purcărete se inspiră şi din alte texte ale lui Swift, inclusiv din eseul «A Modest Proposal». Scenele din Lilliput sunt evocate strălucit prin folosirea celor mai simple mijloace – umbre pe ecran alb, ce corespund micilor figuri ale lui Gulliver”. Sub titlul „The Swift route to success”, Mark Brown, de la „Sunday Herald”, notează faptul că: „Regizorul Silviu Purcărete este un artist cu o viziune extraordinară. Ultima sa propunere din Festival, o adaptare strălucitoare după satira lui Jonathan Swift nu face decât să întărească reputaţia regizorului şi a companiei sale, Teatrul Naţional Radu Stanca din Sibiu. (…) Purcărete reflectă, cu un umor nebun, uimirea lui Gulliver în faţa abilităţii cailor de a comunica unii cu alţii.” The Scotsman scrie în ediţia din 20 august că „Au intitulat Călătoriile lui Gulliver aceste 80 de minute formidabile şi uneori luminoase, atât de aclamate, ale spectacolului lui Silviu Purcărete cu Teatrul Radu Stanca. (…) acest spectacol puternic, coregrafic se prezintă ca un remarcabil tribut adus de secolul XXI unui scriitor care a anticipat dezgustul de sine al epocii noastre…”.

„Călătoriile lui Gulliver“ a avut premiera pe 26 mai 2012, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

Tag-uri:

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Astăzi se deschide Bursa de Spectacole de la Sibiu

sala_mare_TNRSBursa de Spectacole de la Sibiu și-a deschis azi porțile, timp de patru zile, în perioada 12 – 15 iunie, în cadrul celei de-a XX-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

Bursa de Spectacole de la Sibiu este singura platformă din Europa Centrală și de Est ce promovează întâlnirea producătorilor din domeniul artelor spectacolului. Întâlnirea reuneşte la Sibiu operatori culturali din Europa, Asia, Africa şi America de Nord, aici fiind prezentate, promovate şi vândute ultimele apariţii în domeniul artelor spectacolului (teatru, dans, muzică). Pentru artiștii și directorii de instituții culturale din România, Bursa de la Sibiu reprezintă singura platformă de prezentare pentru actul cultural, într-un mecanism internațional al pieței artistice, unde aceștia au acces neîngrădit la spectacole excepționale, la standuri pentru promovarea companiilor și creațiilor artistice, la întâlniri punctuale pentru diseminare și la un schimb direct de informații între profesioniștii români și cei internaționali, prin ateliere și conferințe speciale.

Aflată la cea de-a XVI-a ediție, Bursa de Spectacole de la Sibiu reunește în acest an 70 de delagați și 36 de companii, dintre care 18 din România și 24 cu stand de prezentare. „Bursa de spectacole de la Sibiu şi-a schimbat în ultimii doi ani strategia de abordare a fenomenului cultural supus mecanismului pieţei. Înţelegând criza ca pe un rău necesar, încercăm sa aducem în Bursa de Spectacole de la Sibiu şansa Dialogului sub semnul calităţii. Fără a cunoaşte şi a te întâlni cu structurile finanţatoare din Romania şi din lume, cu mediul de afaceri şi concurenţial, fără o evaluare corectă a ceea ce produci şi oferi, nu ai cum să fii competitiv.” a declarat Constantin Chiriac, președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

Standul de prezentare al companiilor, precum și evenimentele conexe ale Bursei de Spectacole de la Sibiu sunt găzduite în sălile Aida și Turandot ale Hotelului Ibis din Sibiu. Ediția din acest an prezintă, de asemenea, două evenimente asociate importante pentru tinerii manageri culturali:

Focus 2013 - FESTIVAL READINGS

„Festival Readings”, atelier aflat la a doua ediție în cadrul Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu se va desfășura în 2013, în cadrul formatului Bursei de Spectacole de la Sibiu, timp de patru zile. Atelierul reprezintă o introducere intensivă în managementul unui festival din perspectivă artistică: motivația artistică a celui care creează, mediul experienței artistice deschis inovației și experiența unică oferită publicului. Atelierul este inițiat și condus de Hugo de Greef.

Întâlnirile Festival Readings au loc la Centrul Habitus din Piața Mică din Sibiu, în perioada 11 – 13 iunie, de la ora 15:00, iar intrarea la eveniment s eface exclusiv pentru tinerii manageri înscriși la Bursa de Spectacole de la Sibiu.

Focus 2013 - CULTURAL CONVERSATIONS

Seria interviurilor cu invitații Festivalului de Teatru de la Sibiu continuă și în anul 2013, sub semnul unui dialog sincer și deschis, în perioada Bursei de Spectacole de la Sibiu. Interviurile vor fi realizate de prof. Noel Witts și publicate cu sprijinul Departamentului de Artă Teatrală al Universității „Lucian Blaga” Sibiu și au ca scop oglindirea „poziției unice ocupate de

Festivalul de la Sibiu în Europa, prezentând o varietate de artiști – unii foarte cunoscuți și consacrați, alții care sunt la începutul carierei, devenind astfel, de-a lungul anilor, o platformă importantă pentru noi evoluții” (prof. Noel Witts).

Conversațiile Culturale au loc în perioada 8 – 15 iunie, de la ora 14:00, la Atrium Café, tot în Piața Mică, iar intrarea este liberă.

Tag-uri:

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Un sfârșit de săptămână handmade

afisABv14-curbeAdolescența este o etapă specială în viața fiecărui om, este perioada în care fiecare trăiește la maximă intensitate tot ce are viața de oferit. Este perioada în care ne dezvoltăm personalitatea, încercăm lucruri noi și trăim momente unice. ArtBoutique a ajuns la vârsta adolescenței. De 14 ediții etalează bunul gust sub diferite forme și prezintă sibienilor ce înseamnă adevărata artă handmade. La această ediție o va face din nou, în Piața Mică, în fața Muzeului de Etnografie Universală Franz Binder, în perioada 15 – 16 iunie. La eveniment sunt deja confirmați 40 de expozanți din Sibiu și din țară.

Bijuterii, accesorii, design vestimentar, obiecte decorative din lemn, obiecte decorative din sticlă, cosmetice homemade, tablouri, accesorii pentru copii și jucării, corpuri de iluminat, lumânări, rame foto și multe alte obiecte realizate cu migală vor fi incluse în oferta acestei ediții a târgului. Pe langa produsele locale, realizate în Sibiu, în cadrul târgului vor fi prezentate viziuni artistice diferite, ale participanților din Cluj-Napoca, Timișoara, Deva, Brașov, Alba Iulia, Târgu-Mureș, București, Oradea și Harghita.

Artiști consacrați pe care fanii targului îi așteaptă la fiecare ediție sau designeri tineri care vor expune în premieră noile colecții la ArtBoutique, cum sunt Oana Țigănuș, Viviana Tosa, Labancz Eliza, Szidonia Balint, vor oferi sibienilor suficiente motive pentru a ieși din casă la sfârșitul acestei săptămâni pentru o repriză de shopping unicat.

Cei care nu își pot stăpâni curiozitatea până în week-end, pot vedea deja pe pagina de Facebook a evenimentului: https://www.facebook.com/artboutiquesb o parte din surprizele care îi așteaptă la cea de-a 14-a ediție ArtBoutique.

ArtBoutique este un eveniment unic în Sibiu care reunește periodic creatori de produse realizate manual, atât locali cât și din țară, oferindu-le posibilitatea să-și etaleze talentul într-un cadru organizat.

Tag-uri:

Comentarii: Nu sunt comentarii »



HAI VOLUNTAR la AFF Sibiu!

Hai voluntar la AFF Sibiu!  - 2013ASTRA FILM recrutează voluntari interesaţi să facă parte din echipa organizatoare a unuia dintre cele mai apreciate festivaluri de film documentar din Europa.

Ediţia din acest an este una aniversară şi se desfăşoară în perioada 14- 20 octombrie. Timp de 20 de ani, Festivalul Internaţional de Film Documentar Astra din Sibiu a prezentat mii de filme din toată lumea şi a promovat documentarul românesc pe plan internaţional. Ediţia de anul acesta propune un program special care rememorează cele mai apreciate producţii din ediţiile anterioare şi omagiază cineaştii si profesioniştii de cinema documentar care au fost alături de Astra Film, casa filmului documentar din România. De la o ediţie la alta, notorietatea festivalului şi numărul fanilor AFF sunt într-o continuă ascensiune.

Filme, masterclass-uri, expoziţii, muzică, atmosferă de festival, Astra Film Festival le are pe toate, iar munca de voluntariat aduce întotdeuna o satisfacţie în plus celor ce o aleg. Voluntarii pot descoperi lumea filmului de non-ficţiune din alte perspective decât cele ştiute, pot învăţa de la profesioniştii din domeniu şi îşi pot trăi propriile experienţe legate de organizarea unui eveniment atât de important, precum un festival internaţional de film. Înscrierea se face prin completarea formularului de înscriere existent pe site www.astrafilm.ro  şi trimiterea lui împreună cu o fotografie în format *jpg la adresa voluntari@astrafilm.ro până pe 6 octombrie 2013. Aplicaţiile vor fi evaluate şi apoi se va discuta implicarea concretă în festival. Toţi voluntarii primesc o diplomă care atestă implicarea lor în festival şi care poate servi drept recomandare pentru activităţi viitoare în domeniu.

Seriozitate, responsabilitate, creativitate şi un excelent spirit de echipă… asta caută Astra Film la voluntarii săi, aşa că, celor ce cred că au toate datele, plus dorinţa de a învăţa şi de a se distra în acelaşi timp, le spunem “Hai Voluntar la Astra Film Sibiu!”.

Tag-uri:

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Turneu de fotbal feminin

Câstigator SiegerAl treilea turneu de fotbal feminin al Consulatului General German s-a desfăşurat în 08.06.2013 la Complexul Sportiv „Luceafărul” din Sibiu. Opt echipe din Sibiu, Ocna Sibiului şi Dumbrăveni au luptat cu efort sportiv susţinut şi fairplay exemplar pentru titlu. La final echipa Colegiului Naţional Octavian Goga din Sibiu, antrenată de către prof. Ioan Lupu, a câştigat turneul (foto). Pe locul doi s-a situat Liceul Teoretic Dumbrăveni iar pe locul trei Colegiul Tehnic Textil "Cibinium".

 

Tag-uri:

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Marian Râlea transformă Parcul Sub Arini din Sibiu într-un tărâm al poveștilor

10-ani-de-poveste-010612-fits-C-mihaela-marin-0005Abracadabra, Teatrul Vostru și Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu prezintă sâmbătă, 8 iunie, și duminică, 9 iunie, de la orele 11:00, în Parcul Sub Arini, spectacolul „Aventura”.

Programul dezvoltat de Marian Râlea pentru Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu se înscrie în secțiunea „Teatrul şi Lumea Copilăriei”. Inițiat acum doisprezece ani, proiectul a devenit deja o tradiție și reprezintă unul din punctele importante de pe agenda de evenimente din acest an de la Sibiu. În anii care au urmat ediţiei din 2001, copiii au participat la spectacolele interactive Abracadabra cu diferite teme educative: 2002 – „Teatrul şi lumea copilăriei”, 2003 – „Jocul de-a Teatrul: Povestiri după piesele lui Shakespeare”, 2004 – „Duhuri bune, duhuri rele”, 2005 – „Joc, Copilărie, Teatru”, 2006 – „Cetatea”, 2007 – „Cetatea”, 2008 – „Jocul de-a teatrul”, 2009 – „Poveştile Lumilor Apuse”, 2010 – „Judecata poveştilor sau Cine are dreptate”, 2011 – „Teatrul Naţional pentru Copii” şi 2012 – „10 ani de poveste”.

Anul acesta Magicianul a pregătit o serie de surprize pentru cei mici, care vor deveni din nou eroi de poveste în spectacolul „Aventura”. Spectacolul are la bază formula jocului prin improvizație și preia elemente din mitologia românească fiind o experiență dătătoare de energie prin participarea activă la povestea prezentată. „Mare atenţie! În calea vostră vor apărea personaje Bune, dar şi personaje Rele. De acestea veţi putea trece doar antrenându-vă inteligenţa şi curajul. Aventura Teatrală se va termina atunci când veţi descoperi   COMOARA DIN PARC”, a declarat Marian Râlea.

Participarea la eveniment se face gratuit, iar spectacolul se adresează tuturor categoriilor de vârstă. Cea de-a XX-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu va avea loc în perioada 7 – 16 iunie 2013.

Tag-uri: ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Turneu de fotbal feminin al Consulatului General German Sibiu

2561Consulatul General al Republicii Federale Germania la Sibiu organizează în 8 iunie 2013, începând cu ora 9, pentru a treia oară un Turneu de fotbal feminin în Sibiu. Manifestarea va avea loc la Complexul Sportiv „Luceafărul”. Opt echipe din cadrul diferitelor licee din județul Sibiu au confirmat participarea la acest turneu. Spectatorii sunt bineveniți.

Tag-uri:

Comentarii: Nu sunt comentarii »



La început de vară… în turneu…

foto festival paradaIn ultimele 2 săptămâni ale lunii mai Compania de Teatru Become din Sibiu a fost prezentă în 2 festivaluri de teatru. Unul s-a desfăşurat la Satu Mare, iar celălalt la Petroşani. Într-un interval de 1 săptămână actorii BECOME au prezentat 5 spectacole diferite şi au organizat şi o paradă a costumelor alături de actorii de la Petroşani.

"Am avut şansa şi onoarea să deschidem festivalul de la Satu Mare cu spectacolul INSOMNIACII de Mimi Brănescu, iar la Petroşani am reuşit să realizăm prima paradă a poveştilor din oraş la un nivel fantastic. Vreau să mulţumesc lui Andrei Mihalache - directorul festivalului şi al teatrului din Satu Mare, mulţumesc Nicoletei Bolcă - directorul festivalului şi al teatrului din Petroşani că au acordat încredere tinerilor artişti… şi nu au fost dezamăgiţi." a spus Cătălin Grigoraş actor şi director al Companiei de Teatru BECOME.

Spectacolele prezentate în cele două festivaluri au fost: Insomniacii de Mimi Brănescu, Oracol de Rucsandra Pop, Ce-a ajuns România! … care România? – colaj de texte comice, Statui Hazlii – spectacol interactiv, Poveşti magice – spectacol pentru copii.

Tag-uri:

Comentarii: Nu sunt comentarii »