Arhiva pentru December, 2013



Lansare de carte

INVITATIEScoala Gimnaziala “Regina Maria” Sibiu are bucuria de a va invita in prag de Sfinte Sarbatori la un eveniment de exceptie: lansarea primului volum de proza al elevului Vlad I.T. Popa din clasa a VIII-a, joi 19 decembrie ora 14  (Cabinetul de Romana al scolii, str  Zaharia Boiu).

Volumul cu titlul “Povestile Corbului ” aparut recent la Editura Universitatii Lucian Blaga din Sibiu aduna in cele 200 de pagini creatia unui tanar elev de doar 14 ani cuprinse in cele peste 40 de povesti interesante si de o reala profunzime. Prefata este semnata de profesorul Mihai M.S. Maxim care a decris prin cuvintele: “Povestile corbului reprezinta aventuri si zboruri ale mintii intre lumi. Corbul lui Vlad nu este numai fiinta mesager ci ce trece prin lungul proces al descoperirii de sine.”

Tag-uri:

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Ioana Crăciunescu revine pe scena Teatrului Naţional din Sibiu

ioana-craciunescu-foto-mihaela-marinTeatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă vineri, 20 decembrie, ora 17:00, avanpremiera spectacolului „Sufleorul fricii” de Matei Vişniec. Evenimentul va avea loc la Sala Studio din spatele Casei de Cultură a Sindicatelor din Sibiu.

Ioana Crăciunescu revine pe scena Teatrului Naţional din Sibiu într-un one woman show tulburător, despre o lume supusă fricii, despre împărăţia groazei învelită în catifea, despre coşmarul ce s-a adeverit a fi utopia comunistă. Scris de Matei Vişniec, în vremea studenţiei sale, „Sufleorul fricii” (1977) este un monolog construit asemenea unei parabole, combinând, în mod inedit, absurdul, comicul şi tragicul. Ioana Crăciunescu propune o lectură graţioasă şi simplă a acestui monolog, într-o formulă care se adaptează nu doar spaţiilor clasice, dar şi teatrului de stradă sau teatrului de cafenea. Spectacolul este regizat de Gérard Audax, directorul companie independente de teatru, Clin d'Oeil din Orléans, şi cel căruia i se datorează debutul acestei aventuri teatrale. Decorul spectacolului de la Sibiu poartă semnătura scenografului Alin Gavrilă, iar premiera va avea loc miercuri, 15 ianuarie 2014, de la ora 19:00.

Ioana Crăciunescu, poetă şi actriţă, s-a născut în 1950, la Bucureşti. După ce a studiat la Institutul de Teatru şi Cinema din Bucureşti, a fost angajată de unul dintre cele mai prestigioase teatre din ţară, Teatrul Nottara, unde a jucat peste patruzeci de roluri principale şi peste treizeci de roluri din repertoriul clasic şi modern român. Ea a primit de două ori premiul pentru interpretare feminină decernat de A.C.I.N. (echivalentul premiului César), precum şi Unicornul de Aur la festivalul de film de la  Amiens. Stabillită în Franţa după 1991, a jucat în numeroase teatre şi festivaluri: Cartoucherie de Vincennes, Teatrul din Lucernaire, Teatrul din L’isle Saint Louis, Teatrul Sudden, Teatrul Mouffetard, Festivalul de la Avignon, Teatrul din Grandville, Teatrul din Limoges, Festivalul Châlon sur Saone. Ioana Crăciunescu este una dintre cele mai originale voci ale poeziei româneşti din generaţia sa. A publicat peste zece volume de poezie, majoritatea fiind traduse în franceză, germană, rusă, poloneză, spaniolă, etc. Însemnata sa activitate ca actriţă de teatru şi de cinema, vine să întregească personalitate literară, „sfâşiată între nostalgia unui viitor agonizant şi regretul ironic al unui pământ pierdut”.

Accesul publicului la acest spectacol se face pe baza biletelor puse în vânzare la Agenţia Teatrală din bvd. Nicolae Bălcescu nr. 17, din Sibiu. Preţul unui bilet este de 10 lei, respectiv 5 lei cu reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari. Biletele pot fi cumpărate şi online, prin eventim.ro. Pentru biletele achiziţionate online se percepe un comision de 10%.

Tag-uri:

Comentarii: Nu sunt comentarii »



O poveste de dragoste între oameni şi obiecte la Cinemateca Astra Film

motoreta_mobra_in_metrobrandingJoi, 19 decembrie 2013, ora 19, la Cinemateca Astra Film va fi proiectat documentarul Metrobranding sau, cu alte cuvinte, povestea destinului spectaculos al celor şase branduri-vedetă ale epocii de aur: maşina de cusut Ileana, salteaua Relaxa, tenişii de Drăgăşani, bicicleta Pegas, motocicleta Mobra şi becul de Fieni. Singure pe piaţă, fără concurenţă, fără asemănare.

Mândria vieţii de zi cu zi a fiecărui român, obiecte de cult pentru cei care le realizau, cât şi pentru cei care le foloseau, brandurile socialiste au apărut odată cu industrializarea, iar în jurul fabricilor care le produceau răsăreau oraşe peste noapte.  Ce s-a ales de aceste branduri, de oamenii din jurul lor şi de micile oraşe industriale pe care le susţineau? Exista viaţă după moarte pentru mărcile socialiste?

Proiecţia are loc la Astra Film Cinema, în Piaţa Mică, nr. 11. Biletele se pun în vânzare cu 30 min. înaintea începerii proiecţiei. Informaţii la tel. 0751.166.516.

Cinemateca ASTRA FILM a fost iniţiată în 2007. A făcut parte din programul „Sibiu Capitală Culturală Europeană” cu titlul „365 de ferestre spre lume”, fiind singurul proiect cultural cu desfăşurare zilnică pe parcursul întregului an. De atunci, mii de pasionaţi ai filmului documentar au avut şansa de a se întâlni cu producţii valoroase din întreaga lume la Cinemateca ASTRA FILM.

Tag-uri:

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Concert de colinde cu Harmony

CCasa de Cultură a Studenţilor Sibiu vă invită, Joi 19 decembrie 2013 ora 19.00, la concertul extraordinar de Crăciun al Grupului Vocal Harmony, care va avea loc la sediul instituţiei din Calea Dumbrăvii nr. 34 A. Intrarea este liberă.
Serbăm cu fiecare Crăciun momente frumoase în familie, cu prieteni sau colegi, fără ca trăirea în sine să se repete de la an la an. Fiecare Crăciun este diferit, deşi motivul sărbătorii e acelaşi: Naşterea Domnului. Ne bucurăm de bradul împodobit sau de glasul colindătorilor.
Grupul Vocal Harmony coordonat de prof. Constantin Iridon este cunoscut pentru varietatea de teme muzicale abordate: de la muzica gospel, jazz, rhythm & blues sau pop, la teme tradiţionale româneşti.
Vă invităm să intraţi în atmosfera magică a Crăciunului şi să petreceţi o seară deosebită alături de cei dragi.

Tag-uri: ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Vrei să… modelezi?

CASTING MANDARINANu în lut... ci pe podium 🙂

Casa de Cultură a Studenţilor Sibiu invită tinerele, cu sau fără experienţă în modeling, sâmbătă 14 decembrie 2013 de la ora 11.00 la un casting pentru agenţia MANDARINA MODELS.  La selecţie pot participa fete peste 13 ani cu înălţimea minimă de 1.73 m. MANDARINA MODELS este o agenţie de modeling care încă din anul 2005 selectează şi lansează tinere modele, pe care le promovează pe scenele internaţionale. Cu o echipă alcătuită din oameni pasionaţi si dedicaţi, agenţia este susţinută şi de specialişti în domeniu precum Mario Catana şi Ionuţ Staicu.  „Multe tinere care se află momentan pe marile podiumuri ale modei europene sau lucrează pentru agenţii faimoase de modeling din străinătate a fost descoperite sau s-au lansat în instituţia noastră. Invităm toate tinerele care îndeplinesc cerinţele organizatorilor şi care îşi doresc o carieră în modeling să facă primul pas în acest sfârşit de săptamână“ declară Liliana Popescu Directorul Casei de Cultură a Studenţilor Sibiu.

Tag-uri: ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Jucăriada lui Moş Crăciun

Afis-smallJucariada lui Moş Crăciun este primul festival al copiilor organizat în Sibiu de Magic Hands Studio, dedicat colectării de fonduri în scop umanitar şi avea loc în data de 14 decembrie la Forumul German.
Acest eveniment îşi propune să aducă un prilej de bucurie copiilor, o oportunitate de dezvoltare pentru părinţi, copii şi cadre didactice.
Fiecare prichindel este rugat să aducă o jucărie care poate fi donată copiilor mai puţin norocoşi iar dacă îi e greu să se despartă de ea, îi dăm noi alta, pe care o vom confecţiona în Atelierul lui Moş Crăciun.
Evenimentul promite participanţilor o zi de poveste, din care nu vor lipsi jocurile, concursurile, ateliere de creaţie, muzica live, piesele de teatru, precum şi o serie întreagă de alte surprize pregătite de echipa Magic Hands Studio.
Activităţile care vor avea parte în cadrul festivalului solicită şi stimulează materialul creativ pe care fiecare copil îl posedă în mod nativ, evidenţiindu-l prin activităţi ce au la bază fundamentul artistic şi imaginativ. Copiii îşi dezvoltă încrederea în sine şi deprind aptitudini de comunicare şi relaţionare în mod natural, prin forţe proprii.
Prin activităţile pe care le desfăşurăm cu pasiune şi dăruire copiii îşi vor descoperi şi îmbunătăţi îndemânarea şi talentul, îşi vor dezvolta imaginaţia şi inventivitatea, toate aceastea fiind deosebit de importante în conturarea personalităţii lor, de la cele mai fragede vârste.
Ne place să ajutăm copiii să îşi exploreze şi manifeste fascinanta lume interioară, să crească puternici şi încrezători, să-i ajutăm să îşi descopere talentele, de ce sunt speciali şi frumoşi, să-i ajutăm să descopere copilul liber şi creativ care locuieşte în ei.
Vă aşteptăm alături de noi, la un eveniment special creat pentru speranţe, zâmbete şi vise frumoase!

Tag-uri: ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Anatomia întoarcerii în trecut la Cinemateca Astra Film

Anatomia plecariiCinemateca Astra Film prezintă joi, 12 decembrie 2013, ora 19, istoria plecării unei familii din România la sfârşitul anilor 80, istorie spusă din trei perspective diferite.
Anatomia plecării de Şerban Oliver Tătaru, film desemnat ca fiind cel mai bun documentar la competiţia Europa Centrală şi de Est din cadrul Astra Film Festival 2013, reface traseul plecării familiei regizorului, confruntând, după mai bine de douăzeci de ani, amintirile lor cu privire la țara pe care au parăsit-o. Pe de o parte, aflăm viziunea sumbră a părinților despre o Românie îngenuncheată de un sistem opresiv și transformată într-un spațiu închis. De partea cealaltă, descoperim viziunea romantică a fiului asupra unui spatiu aproape paradisiac, descris de prietenii adolescentine și de o fericire familială ireversibil pierdută. Inevitabil, apar şi întrebările: cum au influenţat deciziile părinţilor viaţa tânărului şi cum ar fi fost viaţa lui dacă nu ar fi plecat din România?

Proiecția are loc la Astra Film Cinema, în Piaţa Mică, nr. 11.
Biletele se pun în vânzare cu 30 min. înaintea începerii proiecţiei.
Informații la tel. 0751.166.516.
Cinemateca ASTRA FILM a fost iniţiată în 2007. A făcut parte din programul „Sibiu CapitalăCulturală Europeană” cu titlul „365 de ferestre spre lume”, fiind singurul proiect cultural cu desfăşurare zilnică pe parcursul întregului an. De atunci, mii de pasionaţi ai filmului documentar au avut şansa de a se întâlni cu producţii valoroase din întreaga lume la Cinemateca ASTRA FILM.

Tag-uri:

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Dar din dar într-o cutie de pantofi

afis Shoe BoxAsociația We Help împreună cu Fundația Au-Ro Austria Pro România sunt din acest an parteneri ai programului „Shoe Box”. Sibiul se alătură astfel celor 60 de orașe din lume în care este implementat conceptul “Shoe Box” prin care oricine, indiferent de vârstă sau statut social poate dărui un cadou de Crăciun unor copii cu o situație materială dificilă.

Cadoul din cutia de pantofi

“Shoe Box” este o inițiativă de ajutorare a copiilor orfani proveniți din familii dezorganizate sau sărace începută în anul 2007 de o familie din Cluj. Conceptul presupune ca donatorul să ofere un cadou sau mai multe cadouri cu un volum rezonabil, care să încapă într-o cutie de pantofi. Cutiile trebuie ambalate frumos și prezentate la centrul de colectare nesigilate pentru a fi sortate în funcție de viitorul destinatar, băiat sau fată, cu vârsta cuprinsă între 2 – 18 ani. Nu se acceptă alimente perisabile sau donații în bani.

Pe lângă scopul caritabil al acțiunii, proiectul urmărește responsabilizarea celor care oferă cadourile, de aceea nu se acceptă donații în bani și se insistă ca persoanele care doresc să participe la această acțiune, să-și ia timp pentru a cumpăra un cadou sau a-l pregăti, pentru a ambala cutia și a o aduce personal la centrul de colectare.

Centru de colectare la Târgul de Crăciun din Sibiu

În cadrul Târgului de Crăciun din Sibiu este amplasat un centru de colectare Shoe Box în incita Atelierului lui Moș Crăciun.  Pentru informatii poate fi apelat numărul 0726481478 iar cadourile pot fi aduse în fiecare zi între orele 17:00 – 19:00, până la data limită 13 decembrie.

În prezent, la noi în țară există 83 de astfel de centre de colectare. La nivelul orașului Sibiu cutiile se pot aduce și la sediul IQuest, str. Nicolaus Olahus nr.5 (persoana de contact: Ioana Comșa, tel: 0742 579 146).

Mai multe informații despre acțiunea de colectare de la Sibiu puteți găsi pe pagina de Facebook a Asociației We Help https://www.facebook.com/UnViitorSiOSansa sau pe site-ul shoebox: http://shoebox.ro/

Tag-uri:

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Invitație

0001944_prajituriDoamnele din Clubul Oamenilor de Afaceri Germani vă invită la o acţiune de binefacere cu bazar, cafea, prăjituri de casă, muzică şi tombolă, sâmbătă, 7 decembrie 2013, între orele 10 -16, în Sala Oglinzilor la Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu, pe str. Gen. Magheru 1-3. Suma strânsă va fi destinată unor proiecte sociale ale municipalităţii din Sibiu.

Sursa foto: http://arhivafoto.ro/

Tag-uri:

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Strada Nicolae Bălcescu este împodobită pentru sărbătorile de iarnă cu noi ornamente

_DSC9977Primarul Klaus Iohannis a fost prezent vineri, 29 noiembrie pe strada Nicolae Bălcescu pentru punerea în funcţiune a iluminatului festiv pe această stradă din centrul istoric al Sibiului.

Strada Nicolae Bălcescu beneficiază anul acesta de un iluminat festiv mai deosebit. Primăria Sibiu a achiziţionat noi ornamente pentru iluminatul festiv printr-un contract încheiat cu firma MK Illumination SRL, contractul de achiziţie şi montare a noilor ornamente având o valoare de 130.636,80 lei. Noile elemente care au fost instalate pe stâlpi au o înălţime de aproximativ 3,3 metri şi sunt alcătuite dintr-o figurină în formă de fulg şi o figurină stilizată de tip înger.

Iluminatul festiv va fi pornit pe rând în întreg oraşul, astfel ca până în data de 6 decembrie, de sărbătoarea Sfântului Nicolae, centrul istoric şi principalele artere din cartiere să fie împodobite pentru sărbătorile de iarnă.

Tag-uri:

Comentarii: Nu sunt comentarii »