Uite cine a ieșit învingător la primul Red Bull SoundClash din România

Uite cine a câștigat primul Red Bull Sound Clash din România! Tu cu cine țineai?

Podeaua Sălii Polivalente a vibrat aseară, cum nu a mai făcut-o vreodată, iar vinovați pentru asta au fost CTC și Carla's Dreams, cele două trupe care s-au duelat în microfoane, beaturi și rime la primul Red Bull SoundClash din România.

Aplauzele și strigătele fanilor i-au decis pe CTC câștigătorii serii printr-un microfon special care a atârnat din tavan și a măsurat decibelii lor toată seara.

Emoțiile au fost mari, confruntările tari, iar sunetele au accelerat pulsul. După patru runde care au ținut publicul în suspans, s-a luminat pentru ultima oară scena învingătoare, în urale: cea a cozoroacelor, a blocurilor bucureștene și a beaturilor rap, cum compune numai Controlul Tehnic de Calitate.

Prin tot duelul ne-a plimbat gazda serii și MC-ul Red Bull SoundClash Romania, Adrian Despot, căruia i-au ținut spatele ritmurile jucăușe ale lui DJ Undoo. Călătoria a început cu o încălzire în toată regula, atât pe scenă, cât și în afara ei. Fiecare trupă a cântat câte trei piese din repertoriul propriu, pentru ca fanii să nu uite de partea cui au intrat în Polivalentă.

După ce s-au încălzit, băieții au intrat în pâine prin The Cover, prima rundă în care pe rând, Carla's Dreams și CTC au venit cu propria versiune a binecunoscutei „Feeling good”, a Ninei Simone. Carla's Dreams a dat aici frâu liber tobelor și chitarei, iar CTC au venit cu rimele proprii și personale, „Carla's, nu știi cu cine te pui!", avertizau de la începutul serii Deliric, DOC, Vlad Dobrescu și DJ Nasa. Fanii CTC au preluat controlul și au adus primele puncte în tabăra rapului.

Treburile au devenit serioase într-a doua rundă: The Take Over, unde fiecare dintre trupe a avut două șanse să preia în stilul propriu piesele rivalilor de vis-a-vis. „Întreaga lume o să mă creadă nebun", a început CTC cu al lor Glob de cristal, Carla's Dreams a ținut isonul, apoi au început la rândul lor cu a lor #Eroina, învelită apoi în hip-hop. Pop-ul a revendicat a doua rundă.

Pentru runda The Clash, DJ Undoo a dat tonul spre trei stiluri diferite de muzică – trap, simfonică și rock, iar Carla's Dreams și CTC au fost nevoiți să se supună, să-și cânte câte trei piese din portofoliu, fiecare într-unul dintre stilurile mai sus menționate. După toate astea, Carla's Dreams a adjudecat runda și totul s-a transformat în trepidații.

Marele final avea însă să vină, prin surpriza serii și ultima rundă, The Wild Card, prin care CTC și Carla's Dreams și-au încercat ultima carte, ultima șansă de a-și impresiona fanii. Carla's Dreams au invitat-o alături de ei pe Delia să cânte împreună piesa „Inima", iar CTC l-au invitat în familie pe Grasu XXL.

De aici delirul începea, vocile răgușeau, palmele amorțeau. Decibelii decideau, CTC câștigau. Au băgat sunetul mai tare, cum i-a și încurajat Adrian Despot, însă unde se termină duelul, începe și prietenia. Deliric, DOC și Vlad Dobrescu au trecut pe scena de peste Prut pentru a cânta o ultimă piesă împreună cu Carla's Dreams pentru toți cei care-au venit pentru ei la primul Red Bull SoundClash.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.