De Sfântul Andrei, matinalii de la Virgin Radio i-au făcut o surpriză lui Andrei Ciobanu și au sunat, în direct, să-i ureze „La mulți ani!”.
Ceea ce părea la început a fi un simplu ascultător care vrea să-i ureze lui Andrei un simplu “La mulți ani”, s-a transformat, de fapt, într-o urare care s-a auzit pe ambele posturi de radio.
Bogdan, Shurubel și Ionuț i-au lansat dj-ului nostru și o provocare. Cei trei l-au întrebat pe Andrei dacă vrea să participe la cel mai mare joc de FIFA care a avut loc vreodată între două radiouri. Andrei nu a stat pe gânduri și a acceptat imediat provocarea.