Ana Munteanu și Smiley ne-au vizitat astăzi, în matinalul “Râzi cu Sergiu și Andrei”. Câștigătoarea de anul acesta de la Vocea României a venit alături de mentorul ei pentru a ne povesti cum e să fii cel de-al șaptelea câștigător al concursului.
“Mă simt foarte bine, ma simt și obosită puțin, dar încep să realizez că e bine ce a ieșit și mă simt și mândră. Cred că l-am făcut mândru și pe Smiley”, a spus Ana.
“Sunt mândru și foarte bucuros că Ana a câștigat titlul de Vocea României 2017”, a completat Smiley.
Ana își dorește să se mute în București și să meargă la liceul Dinu Lipatti, unde își va continua studiile muzicale. De curând, artista a lansat și prima piesă din cariera sa, “Măști”.
“E vorba despre trăire, simțire și iubire”, a spus Smiley despre piesă.