Wonder Woman va avea parte de o continuare, iar filmările vor începe în Marea Britanie, în luna mai, așa că vom mai avea ceva de așteptat, până o vom revedea pe marile ecrane.
Conform That Hashtag Show, în partea a doua a filmului, Diana va avea o adversară pe măsură, pe Cheetah, un alt personaj celebru din seria DC.
Personajul negativ este Barbara Ann Minerva, o tânără pasionată de arheologie, care visează să devină nemuritoare. În timpul unei expediții, aceasta participă la un ritual, prin care își oferă sufletul zeului Urzkartaga, devenind o felină cu puteri supranaturale.
Se pare că rolul ar fi fost oferit actriței Emma Stone, însă aceasta l-a refuzat, după ce a fost criticată pentru personajul interpretat în The Amazing Spider-Man 2, un film care nu s-a bucurat de un prea mare succes.
În Wonder Woman 2, Diana își va continua misiunea de a apăra lumea, de data aceasta acțiunea având loc în anii '80. De asemenea, se vor întoarce pe marile ecrane Chris Pine, Ewen Bremner și Saïd Taghmaoui, și se pare că aparițiile lor nu vor fi flashback-uri! Să ne așteptăm să îi vedem din nou împreună pe Diana și pe Steve Trevor?
Continuarea filmului Wonder Woman va avea premiera pe 1 noiembrie 2019. Până atunci universul DC pregătește alte două filme: Aquaman și Shazam!