Maluma ne surprinde cu noul său single „Marinero”, o baladă plină de emoție care vorbește despre căutarea iubirii. Noua piesă este extrasă de pe albumul „F.A.M.E”, care include include hiturile „El Prestamo”, „Corazon” și „Felices Los 4”. Materialul discografic mai cuprinde colaborări cu Prince Royce, Jason Derulo, Timbaland și Marc Anthony și va fi lansat pe 18 mai.
În noul videoclip avem ocazia de a vedea latura sensibilă a lui Maluma, care plânge la finalul piesei, în timp ce fumează un trabuc.
În această vară îl putem asculta live pe Maluma, la București, în cadrul festivalului El Carrusel, care va avea loc la Romexpo, în perioada 30 iunie - 1 iulie 2018.