Au trecut doi ani de când Sara Ramirez a plecat din show-ul „Grey's Anatomy”, unde a interpretat-o pe Callie Torres, un chirurg ortoped. Callie a dat „vina” pe programul încărcat, motiv pentru care nu și-a făcut apariția nici în momentul în care Arizona Robbins (Jessica Capshaw) a părăsit show-ul.
Fanii au fost rapizi și au observat că unul dintre personajele lor preferate nu și-a făcut apariția, iar Shonda Rhimes le-a răspuns.
„Sara are un alt contract acum și este foarte ocupată. O iubim foarte mult, asta este casa ei. Hai acasă, Callie”, a declarat Shonda.
Se pare că Sara Ramirez a venit și ea cu un răspuns pentru fanii ei și a scris pe Twitter că cei de la CBS, unde are contract au fost îngăduitori și o vor lăsa liberă, cât să aibă o apariție într-unul din episoadele din „Anatomia lui Grey”.
Să sperăm că o vom vedea din nou pe Callie în „Grey's Anatomy”, iar Shonda ar trebui să facă tot posibilul să o aducă înapoi pe actriță, pentru că vedeta serialului, Ellen Pompeo a făcut o serie de declarații prin care ar fi dat de înțeles că serialul s-ar putea termina în 2020.
FOTO: DigitalSpy