Fanii lui Brad Pitt au văzut dublu atunci când actorul a făcut schimb cu dublura sa pe platourile de filmare ale peliculei lui Quentin Tarantino, „Once Upon A Time In Hollywood“.
Brad era îmbrăcat cu o cămașă galbenă cu flori, un tricou alb, o pereche de jeans albaștri și ghete din piele întoarsă. Cât despre dublura actorului din film, acesta a avut exact aceleași haine, aceeași coafură precum cea a lui Brad, dar și aceeași expresie facială.
Leonardo DiCaprio îl va interpreta pe Rick Dalton, un fost star al unui serial western, în timp ce Brad Pitt va juca rolul lui Cliff Booth, cascadorul lui Rick Dalton.
Alături de cei doi vor juca și frumoasa Margot Robbie și celebrul actor Al Pacino, care va interpreta rolul lui Marvin Shwarz, agentul lui Rick Dalton (Leonardo DiCaprio).
Acțiunea filmului se desfăşoară în 1969, în perioada crimelor lui Charles Manson. Sharon Tate, actriţa americană căsătorită cu Roman Polanski, a fost ucisă în 1969 de adepţii lui Charles Manson, unul dintre cei mai celebri criminali americani.
Once Upon a Time in Hollywood” va fi lansat în 2019, exact la 50 de ani după ce Sharon Tate şi patru prieteni de-ai săi au fost omorâți de către adepții lui Charles Mason.
FOTO: DailyMail