Anitta ar putea oricând să se lase de muzică și să se apuce de stand-up comedy, pentru că umorul îi curge prin vene. Frumoasa braziliancă a fost invitată la o emisiune în Mexic, unde a vorbit despre operațiile sale estetice, despre soțul ei și despre prietenia cu Maluma.
„Nu vreau ca oamenii să stea acasă pe net și să-mi vadă pozele și să spună că viața e nedreaptă. Doar trebuie să munciți, strângeți bani și o să arătați cum doriți. Obișnuiam să folosesc mult photoshop înainte, dar asta îmi lua mult timp, așa că am scos o fotografie editată de mine și m-am dus cu ea la estetician. I-am zis să mă opereze și să mă fac să arăt la fel ca în poză. Tata mereu îmi spune că are o fată frumoasă și că știe să facă copii reușiți, iar eu i-am zis că nu, că e doar meritul doctorului!”, a povestit Anitta, atunci când a fost întrebată de operațiile sale estetice.
În prezent, Anitta este jurat la emisiunea „The Voice” din Mexic, alături de Maluma, unde i-a fost destul de ușor să se acomodeze. Chiar dacă este braziliancă, artista a învățat destul de repede limba spaniolă, declarând că Maluma și iubita lui au ajutat-o destul de mult, inclusiv când a fost vorba de insulte și cuvinte urâte.
„Îmi aduc aminte că acum câțiva ani eram cu Maluma pe jetski și el conducea super repede, făcea valuri, iar mie îmi era frică, și am început să îl înjur în portugheză. El nu înțelegea nimic, așa că i-am zis să mă învețe să spun ceva urât în spaniolă”, a povestit Anitta.
Apoi, în timpul interviului, artista a dezvăluit că Maluma a învățat-o cuvântul „gonoreea”, care este denumirea unei boli cu transmitere sexuală. Aparent, Anitta nu știa acest lucru și s-a făcut de râs în cadrul emisiunii, fiind surprinsă atunci când a aflat adevărata semnificație a cuvântului.