Pentru a 3-a oara, în cariera sa, Markus Schulz a fost desemnat „Cel mai bun Dj al Americii 2018". Premiul a venit ca urmare a celor mai multe voturi primite din partea ascultătorilor, pe DJ Times Magazine, un fel de Grammy în randul Dj-ilor. Acesta i-a detronat pe Diplo, Marshmello sau chiar Skrillex, la o diferență foarte mare.
Dj-ul a primit premiul sub forma unei console de Dj, din aur masiv de 24K, în cadrul unei ceremonii în Las Vegas.
„Sunt onorat că, pentru a 3-a oară, în cariera mea, am fost numit Dj-ul No 1 al Americii, fapt ce îmi confirmă ca muzica mea este tot mai apreciată, iar publicul îmi este, mereu, aproape. Acest premiu este dedicat, în totalitate, tuturor celor care m-au votat.", a declarat Markus Schulz.
Markus Schulz este unul dintre cei mai apreciați Dj-i, la nivel mondial, iar producțiile și mix-urile lui antrenante au cucerit iremediabil fanii de muzică trance, dance, progressive, fiind unul dintre puținii artiști de acest gen care și-a reinventat piesele. Pe noul lui album, „We are the light", găsim colaborări cu Smiley sau Alina Eremia.
Mai mult de atât, de aproape 6 ani, are o relație, atat ca partener de viață cât și business, cu românca Adina Butar. În vara anului viitor, cei doi se vor căsători, cu mare fast, în Ibiza.