Premiera europeană a filmului „Creed II” a avut loc miercuri seară în Londra, iar pe covorul roșu au strălucit staruri precum Michael B. Jordan, Sylvester Stallone, Dolph Lundgren, Tessa Thompson, dar și românul Florian Munteanu.
Filmul îl are în centrul acțiunii pe Adonis Creed (Michael B. Jordan), care ajunge în fața celei mai mari provocări din viața sa: trebuie să-l înfrunte în ringul de box pe Viktor Drago (Florian Munteanu), un personaj care are legătura cu trecutul familiei sale. Filmul vorbește mai mult despre întoarcerea la origini și despre ce își dorește cu adevărat un campion.
Florian Munteanu și-a făcut apariția la eveniment, fluturând drapelul României, dovedind tuturor că este mândru de originile sale. Actorul s-a născut în Germania, însă părinții săi sunt români. Acesta a practicat încă din copilărie șase sporturi: fotbal, baschet, box, handbal, înot, tenis, însă după majorat, acesta s-a axat doar pe box, iar în prezent se antrenează două ore pe zi.
Deși acum trăiește visul american, drumul spre succes nu a fost atât de simplu pentru Florian Munteanu. Acesta s-a antrenat ani de zile, apoi a plecat în Australia, iar de acolo a ajuns în America, unde l-a întâlnit pe Eduard Irimia.
Din 2016, Florian s-a dedicat actoriei, având mici proiecte cinematografice în Germania. Iată că norocul a fost de partea lui, iar după mai multe probe în România și America, Florian Munteanu a ajuns să joace în „Creed II”, alături de nume grele ale Hollywood-ului.
„Dacă ai doi oameni care sunt la fel de talentaţi. inima este cea decisivă. Cine vrea mai mult, cine lucrează mai mult pentru visul ăla. E ca la box, când doi luptători sunt în ring şi amândoi sunt la acelaşi nivel, la sfârşitul luptei se face decizia. Cine vrea mai mult contează. Mentalitatea. Cine muşcă mai mult pentru visul ăla”, a declarat Florian Munteanu, într-un interviu pentru Antena Stars.
Filmul „Creed II” rulează în cinematografele din România, din 23 noiembrie 2018, așa că îl puteți urmări pe Florian Munteanu, pe marile ecrane, în această perioadă.
Foto: DailyMail