Disney a lansat cel de-al doilea trailer pentru filmul „Aladdin”, regizat de Guy Ritchie, iar clipul ne oferă primele imagini cu Will Smith în rolul lui Genie, Mena Massoud în rolul lui Aladdin, iar Naomi Scott este frumoasa Prințesă Jasmine.
Trailerul dezvăluie personajul lui Will Smith, duhul Genie, care a fost realizat în totalitate cu ajutorul efectelor speciale. În animația originală, duhul Genie a fost interpretat de Robin Willaims.
Will Smith a postat pe contul său de Instagram clipul video și a avut un mesaj special pentru fani.
„V-am spus că o să fiu albastru!”, a scris actorul.
Producția Disney va fi lansată în cinematografe pe 24 mai, 2019.
Foto: IMDB