Lena Headey și-a atacat fanii, după ce aceștia au criticat-o pentru că apare în public fără make-up. Actrița din Game of Thrones a postat zilele trecute pe Instagram un clip în care vorbește despre despre noul său film indie, „Fighting With My Family”, iar în imagini, tenul acesteia avea câteva iritații. Deși mulți oameni au felicitat-o pentru noul proiectul, au fost și câțiva urmăritori care au atacat-o cu comentarii răutăcioase.
„Nu te mai filma când ești nemachiată vreodată”, a spus un fan, în timp ce altul a scris: „Rușine!”.
Lena Headey nu putea să lase acele comentarii să treacă neobservate, așa că a ripostat: „Ar trebui să nu mă mai machiez niciodată. Deci... duceți-vă ****”. Reacția acidă a actriței a fost apărată de câteva persoane, care au dezaprobat comentariile răutăcioase legate de aspectul fizic al starului britanic.
Într-un interviu acordat pentru Good Morning America, Lena Headey a dezvăluit că atât ea, cât și colegii ei sunt pregătiți să înceapă noi proiecte, acum că serialul „Game Of Thrones” a ajuns la final.
„E finalul. E cel de-al 8-lea sezon, ceea ce e o nebunie. Sunt foarte fericită pentru că am făcut parte din acest proiect pentru atât de mult timp. Cred că toată lumea vrea să înceapă lucruri noi. Dar până nu o să fie gata, nu o să-mi dau seama cum ar trebui să mă simt”, a declarat Lena Headey.