Avionul privat în care se afla Jason Momoa a efectuat o aterizare de urgenţă pe un aeroport după ce sistemul de avertizare al navei a indicat un incendiu la unul dintre motoare.
Actorul le-a spus fanilor săi de pe Instagram ce s-a întâmplat, explicând că aeronava decolase din Palm Springs, California cu destinația Pheonix Arizona, iar la 30 de minute după decolare „avionul a vrut să pornească un incendiu”, a povestit Momoa.
Jason Momoa a distribuit o înregistrare video în care poate fi văzută pista şi echipajele de pompieri parcate în apropiere. „Se pare că o să mergem cu maşina″, a glumit actorul, în vârstă de 39 de ani.
O echipă de pompieri a constatat că a fost vorba doar de o alarmă falsă, iar actorul și echipa sa au folosit un alt avion pentru a ajunge la destinație.
Foto: E!News, Instagram