Pentru unele vedete, timpul a stat în loc! Ne uităm la fotografii și ni se pare că unele celebrități întineresc pe zi ce trece. O parte din ele împlinesc anul acesta 50 de ani, dar arată mai bine ca la 30!
Jennifer Lopez
Jennifer Lopez împlinește anul acesta 50 de ani, însă arată mai bine ca la 20! Diva latino pare că întinerește pe zi ce trece, însă pentru acest look fabulos, artista merge foarte des la sală și urmează o dietă sănătoasă, fără carbohidrați.
Gwen Stefani
Gwen Stefani are trei copii și o carieră de succes, iar la 50 de ani, arată ca la 30! Chiar dacă în anii 90, artista șoca de fiecare dată cu o apariție trăznită pe covorul roșu, în ultimul deceniu, aceasta s-a dedicat blondului platinat și rujul roșu.
Jay-Z
Jay-Z face 50 de ani în 2019! Cât de repede a trecut timpul, nu-i așa? Dacă te gândești că și Beyonce se apropie de această vârstă, ei bine, te înșeli. Între cei doi este o diferență de 12 ani!
Gerard Butler
Gerard Butler, unul dintre cei mai sexy actori de la Hollywood, schimbă prefixul în 2019. Actorul va împlini 50 de ani, în noiembrie, așa că până atunci are timp să-și organizeze o aniversare pe cinste.
Jennifer Aniston
Jennifer Aniston a împlinit deja 50 de ani, în februarie, și a avut grijă să marcheze acest eveniment cu o petrecere de neuitat, la care și-a invitat toți prietenii de la Hollywood. Se pare că de la aniversarea lui Aniston nu a lipsit nici fostul ei soț, Brad Pitt!
Catherine Zeta Jones
Catherine Zeta Jones împlinește 50 de ani în 2019, însă trecerea timpului nu și-a pus amprenta deocamdată pe chipul actriței. Bruneta ocupă în continuare un loc în topul celor mai frumoase femei din lume!
Paul Rudd
Îți vine să crezi că Paul Rudd face 50 de ani, în 2019? L-am văzut pe actor într-o mulțime de comedii și seriale, iar anul trecut, l-am urmărit cu sufletul la gură în rolul Omului Furnică! Oare ce ne mai pregătește, acum, după va schimba prefixul?