Zac Efron trece printr-o perioadă plină de schimbări. După comedii și musicaluri, actorul a trecut la filme serioase în 2018, interpretându-l pe celebrul criminal în serie, Ted Bundy, în producția „Extremely Wicked, Shockingly Evil and Vile”. Cu ocazia noului său film, Zac a renunțat la look-ul său clasic și s-a vopsit blond platinat, iar acum ne surprinde cu o nouă veste: și-a făcut o iubită!
După o lungă perioadă de burlăcie, Zac a decis că ar fi timpul să-și acorde timp pentru o relație. Actorul ar fi fost surprins alături de o sportivă daneză, Sarah Bro, iar acum toată lumea se întreabă dacă aceasta este noua sa iubită.
Daneza a postat o fotografie provocatoare pe Instagram, zilele trecute, iar priveliștea pare a fi din Los Angeles, așa că fanii s-au gândit că imaginea ar fi fost surprinsă chiar de pe balconul lui Zac Efron.
Luna trecută, Zac Efron și Sarah Bro au participat la un meci de hockey din Los Angeles, însă nu se știe dacă au mers împreună sau dacă a fost o coincidență faptul că amândoi s-au aflat la același eveniment.
Se pare că pentru sportivă, acesta a fost primul meci de hockey la care a participat, ținând cont că daneza și-a exprimat entuziasmul și pe Instagram.