Pentru a atrage atenția asupra lipsei acute de sânge în România, Crucea Roşie şi Institutul Național de Hematologie Transfuzională apelează la microfoanele jurnaliştilor pentru a aduce subiectul donării de sânge într-o prezență constantă pe micile ecrane.
Crucea Roşie Română şi Institutul Național de Hematologie Transfuzională, în parteneriat cu agențiile McCann Worldgroup România şi McCann PR - fac apel către posturile de televiziune şi către jurnalişti să îşi „doneze” microfoanele - cele mai vizibile obiecte în timpul unui interviu sau al unei conferințe de presă.
Jurnaliştii sunt încurajați să înlocuiască microfonul clasic cu unul personalizat cu grupele de sânge, acestea devenind astfel vizibile în fața autorităților intevievate, a sportivilor, a persoanelor publice şi a telespectatorilor.
Istoria ne arată că doar în fața unor tragedii intens mediatizate, românii s-au mobilizat şi au format cozi pentru a dona. Dar nevoia de sânge există în orice zi obişnuită.
„Oamenii au nevoie de o atenționare permanentă asupra nevoii de sânge. Sperăm ca jurnaliştii să fie primii care să înțeleagă că printr-un gest simplu, nevoia de sânge poate fi mereu în atenția publicului. Ne dorim ca în viitorul apropiat, cât mai mulți jurnalişti să preia ideea acestei campanii”, a declarat Ioan Silviu Lefter, director general Crucea Roșie Română.
Printr-o simplă donare de sânge, pot fi salvate 3 vieți. Iar la fiecare 3 secunde, un român trebuie să primească sânge. Din păcate, sub 2% dintre români donează sânge, în timp ce media europeană este de 6%.
„Sângele este unul dintre puținele lucruri care nu se cumpără, nu se vinde, ci se donează! Sângele salvează viața bolnavilor din spitale şi, de aceea, este atât de important să donăm sânge nu o dată, ci în mod constant.”, a declarat Dr. Doina Goșa,