SPOILER | Ce personaje ar putea să moară în episodul următor din „Game Of Thrones”?

Iată ce personaje și-ar putea găsi sfârșitul în episodul 3 din ultimul sezon al serialului „Game Of Thrones”.

Ultimul sezon din „Game of Thrones” mai are doar patru episoade, iar cel de-al treilea, care va avea premiera săptămâna viitoare, va fi cel mai lung din serie. Episodul va avea o durată de 82 de minute și se concentra pe lupta din Winterfell.

În Winterfell se află acum o parte dintre cele mai importante personaje, așa că toată lumea se întreabă cine își va găsi sfârșitul în lupta cu Umblătorii Albi. O parte dintre personaje se așteaptă deja să moară în bătălia care urmează, însă rămâne de văzut cine o să își găsească sfârșitul în cel de-al treilea episod. Noi ne-am gândit deja care ar putea fi cei vizați...

Beric Dondarrion

Beric Dondarrion a „reînviat” de șase ori până acum în Game of Thrones, iar asta nu prea se poate numi noroc. Totuși, acest personaj nu e cel mai important din serial, așa că șansele lui de „supraviețuire” sunt reduse.

Gendry

Gendry și-a atins deja scopul în serial – a făcut o mulțime de arme pentru lupta finală, așa că se poate retrage în „glorie”. Cât despre povestea de dragoste cu Arya? S-a și consumat deja...

Tormund Giantsbane

Tormund a reușit să supraviețuiască după ce Marele Zid s-a prăbușit, dar nu prea are șanse în lupta de la Winterfell. Într-adevăr, e un personaj puternic, dar povestea lui cu uriașii a fost mai mult de umplutură, pentru a o impresiona pe Brienne. Să vedem totuși cum se descurcă pe terenul de luptă...

Theon Greyjoy

Poate că sentimentele lui Theon pentru Sansa sunt doar în capul nostru, dar între cei doi există cu siguranță o chimie. O chimie care nu va duce la nimic, pentru că Theon a decis să se sacrifice pentru a-l proteja pe Bran. Mare greșeală, Theon!  (PS: Bran s-a oferit drept momeală pentru The Night King).

The Hound

Acum că s-a împăcat cu Arya, The Hound nu prea mai are nimic de făcut în serial. Dacă va reuși să reziste luptei din Winterfell, Sandor Clegane se va întoarce cel mai probabil în King’s Landing, pentru a-l omorî pe The Mountain.

Jaime Lannister

Jaime a demonstrat deja cât de vulnerabil este în fața lui Daenerys, dar și a familiei Stark. În cel de-al doilea episod al ultimului sezon, acesta a încercat să „facă pace” cu Bran și Tyrion, și a ajutat-o pe Brienne să devină cavaler. După toate astea, suntem siguri că Jaime o să-și facă „ieșirea” ca un adevărat erou...

Jorah Mormont

Fanii sunt de părere că șansele de supraviețuire ale lui Jorah Mormont sunt reduse. Faptul că Lyanna Mormont i-a urat noroc în luptă, a sunat mai mult ca un fel de „adio”. Dar noi sperăm că va reuși să sa salveze!

Grey Worm

De obicei, planurile și promisiunile celor din Game of Thrones nu prea ajung să vadă lumina zilei. Cam așa se va întâmpla cel mai probabil și cu Grey Worm, care și-a luat într-un fel adio de la Missandei, promițându-i că o va duce în Naath, când războiul se va încheia.

Foto: NYPost

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.