Ariana Grande a fost în acest an headliner la Coachella, urcând pe scena festivalului timp de două weekend-uri la rând. Dacă primul concert a fost unul excelent, fără niciun fel de surprize neplăcute, se pare că al doilea show a fost mai puțin norocos. În timp ce cânta, artista a fost lovită în piept cu o lămâie, de către o persoană din public.
Ariana și-a continuat momentul muzical, iar la final și-a exprimat dezamăgirea față de incident: „Ce naiba e asta? Reacționez așa pentru că unul dintre voi a aruncat cu o lămâie în mine!”.
Fanii artistei s-au gândit instant că vinovatul ar fi un fan de-al lui Beyonce, care s-ar fi simțit deranjat după ce în presă au apărut zvonuri conform cărora Grande ar fi fost plătită dublu pe lângă Beyonce pentru a urca pe scena de la Coachella.
În cele din urmă, o sursă anonimă a ținut să facă lumină în acest caz, dezvăluind că ambele contracte au fost făcute la fel: „4 milioane de dolari pentru primul weekend, și încă patru pentru cel de-al doilea”.
Cântăreața și-a încheiat cel de-al doilea concert de la Coachella, aducându-l pe scenă ăe Justin Bieber, pentru a cânta împreună piesa „Sorry”.