Dacă ai văzut cel de-al treilea episod al ultimului sezon din Game of Thrones, probabil știi deja că armata lui Daenerys s-a micșorat considerabil, după ce soldații ei au încercat să îi învingă pe Umblătorii Albi.
Urmează spoilere!
Din fericire, episodul a fost unul cu happy end, pentru că The Night King a fost ucis după o lungă luptă, iar odată cu el au sfârșit și toți supușii săi. Acum, planul lui Daenerys este să se îndrepte spre Debarcaderul Regelui, pentru a cuceri Tronul de Fier. Dacă la început Khaleesi părea să aibă toate șansele de câștig, acum forțele ei s-au redus, exact așa cum se aștepta și Cersei.
Dacă ar fi să facem niște calcule, la începutul luptei din Winterfell, Daenerys avea o armată formată din: 10.000 de soldați din Nord, 10.000 de luptători din Valea Arryn, în jur de 8000 de soldați din armata Nepătaților și cam 100.000 de Dothraki + 2 dragoni. În cel de-al treilea episod, Daenerys și-a luat adio de la armata Dothraki, dar și de la o parte dintre Nepătați.
De asemenea, pe frontul de luptă au murit și o parte dintre oamenii lui Jon Snow, iar la final, printre supraviețuitori nu păreau a fi prea mulți nordici. Totuși, printre cei care au scăpat cu viață se numără: Jaime, Brienne, Arya, Gendry, Sir Clegane, Podrick, Sam, Tormund, Tyrion, Sansa, Missandei și Grey Worm.
Cum arată de fapt armata actuală a lui Daenerys?
Pentru lupta finală, Daenerys mai are de partea ei cei doi dragoni, și câțiva luptători, precum Arya, Jon Snow și Brienne + o mică parte din soldații rămași în viață. Până acum nu l-am văzut pe Bronn, care a fost trimis să îi ucidă pe Tyrion și Jaime. Dacă aceștia vor supraviețui, cu siguranță îi vor da planurile peste cap lui Cersei, ținând cont că o cunosc destul de bine.
Cu ce vine Cersei?
Cersei are de partea ei 20.000 de mercenari din partea Golden Company, o armată de 10.000 de soldați a familiei Lannister, și cam 30.000 de luptători veniți din partea lui Euron. Pe lângă soldați, Cersei are mai multe nave decât Daenerys, ținând cont că Euron a construit cam 900 de corăbii.
Dacă nu ar fi murit pe frontul de luptă, soldații Dothraki ar fi reușit să o învingă pe Cersei, dar acum cifrele sunt în avantajul acesteia. Se pare că decizia ei egoistă de a rămâne în King's Landing, alături de armată, a funcționat perfect. Acum, Cersei are forțe proaspete pentru luptă, în timp ce Daenerys vine doar cu un sfert din armată...