J. K. Rowling nu a stat deloc degeaba și le-a pregătit o nouă surpriză fanilor Harry Potter! Aceasta urmează să lanseze o serie de patru povești noi, care sunt adaptate după audiobook-ul lansat în 2017, Harry Potter – A History of Magic. De data aceasta, autoarea s-a concentrat mai mult pe istoria magiei. Așa că cei care așteaptă să afle mai multe despre aventurile lui Harry, Ron, sau Hermione, ar putea fi dezamăgiți. Totuși, fanii vor avea posibiliatea să învețe mai multe despre folclorul tradițional și despre lecțiile importante de la Hogwarts: vrăji, poțiuni magice, sau tehnici de apărare împotiva magiei negre.
Experiența magică se va simți si prin design-ul cărților. Pentru că autoarea povestește istoria magiei, paginile vor arăta ca un manuscris și vor conține notițe și schițe. Au trecut 12 ani de la lansarea ultimei cărți din serie, dar suntem siguri că noile volume vor fi primite cu bucurie de cei care au savurat povestea lui Harry Potter.
Seria va fi publicată pe Pottermore, platforma online a autoarei, dedicată universului Harry Potter. Primele două volume vor fi lansate pe 27 iunie, iar celelalte două la scurt timp după, așa cum a declarat Rowling.