Oamenii merg la festivaluri pentru muzică, distracţie şi fotografii! După fiecare ediţie de Neversea, conturile de Instagram sunt pline de amintiri de la festival, iar printre cei mai activi utilizatori se numără chiar artiştii din line-up. Unii dintre ei s-au aflat pentru prima dată în România, în timp ce alţii sunt deja obişnuiţi cu atmosfera de la noi. Însă indiferent de situaţie, artiştii s-au bucurat să se afle în faţa publicului român şi au împărtăşit acest lucru şi cu urmăritorii lor de pe Instagram.
Steve Aoki şi drapelul României
Steve Aoki se simte deja ca acasă de fiecare dată când vine în România, aşa că nu e mirare că DJ-ul se bucură de fiecare răsărit pe care îl prinde alături de fanii români.
Lost Frequencies şi tricoul Naţionalei
Lost Frequencies i-a luat locul Rihannei, sau mai bine zis i-am împrumutat recuzita! Suntem siguri că ar fi vrut să îi cuprindă pe toţi fanii săi sub umbrelă. Şi cât bine îi stă cu tricoul Naţionalei României!
Jessie J. îmbrăcată în creaţia unui designer român
Jessie J a purtat atât înainte de concert, cât şi pe scenă, două creaţii superbe, semnate de Cristina Săvulescu. Artista s-a bucurat să revină în România, iar show-ul ei a fost unul extrem de emoţionant.
Sean Paul, un adevărat influencer
Se pare că Sean Paul s-a gândit să promoveze România mai mult decât ne-am fi aşteptat. Artistul a postat pe contul său de Instagram un clip întreg, care cuprinde secvenţe din experienţa sa la NEVERSEA.
Salvatore Ganacci şi Adrian Minune
La fiecare festival, Salvatore Ganacci reuşeşte să creeze vâlvă, iar de această dată, DJ-ul a devenit şi mai popular în România, după ce a mixat un fragment dintr-o piesă de-a lui Adrian Minune. Momentul nu a trecut neobservat, iar Salvatore şi-a dorit să păstreze această amintire!
KSHMR şi Nicolae Furdui Iancu
Şi KSHMR a introdus în setlist-ul său un artist român, mai exact pe Nicolae Furdui Iancu! Piesa "Noi suntem români" a răsunat pe plaja de la Neversea, iar momentul încă poate fi urmărit pe contul de Instagram al lui KSHMR.
ATB, veşnic îndrăgostit de România
ATB este îndrăgostit de ţara noastră şi de publicul de aici, iar acest lucru este vizibil şi pe contul său de Instagram! DJ-ul a fost de o mulţime de ori în România şi de fiecare dată revine cu mare plăcere.