Celebrul serial „Gossip Girl” va avea parte de o continuare, care va fi difuzată de HBO Max. Un spinoff era în discuții de mult, însă până acum nu era nimic concret.
Conform Hollywood Reporter, noul serviciu de streaming HBO Max va difuza 10 episoade din spinoff-ul serialului. Dacă prima serie va avea succes, proiectul va continua, așa cum s-a întâmplat și cu Gossip Girl.
Din noul proiect vor face parte aceeași creatori ai serialului Gossip Girl, mai exact Joshua Safran, care a fost producător executiv, și scenariștii Josh Schwartz și Stephanie Savage.
Gossip Girl a fost difuzat în perioada 2007-2012, însă în acea perioadă nu a avut audiențe record. Totuși, serialul a avut o mulțime de fani și încă este urmărit cu interes pe Netflix, acolo unde se găsesc toate cele șase sezoane.
Despre ce va fi vorba în spinoff?
În noul serial, acțiunea se petrece câțiva ani mai târziu, după ce Blair și Chuck s-au căsătorit. După ce faimosul site Gossip Girl a intrat într-un con de umbră, noua generație de adolescenți din New York se întâlnește cu o nouă platformă online. Cel mai probabil, serialul va surprinde și evoluția rețelelor de socializare, dar și schimbările care s-au produs în New York, în ultimii ani.
Din distribuția originală a serialului Gossip Girl au făcut parte Blake Lively, Leighton Meester, Penn Badgley, Chace Crawford, Ed Westwick și Taylor Momsen, care ne-au cucerit cu personajelor lor, timp de șase sezoane.
Din toamnă, noul serviciu de streaming HBO Max va cuprinde și serialele „Batwoman”, cu Ruby Rose, și „Katy Keene”, care este un spinoff după „Riverdale”.