Meghan Markle și Prințul Harry sunt prinși în mijlocul unui nou scandal, după ce au fost surprinși urcând la bordul unui avion privat, alături de micuțul Archie. Ducii de Sussex au ales această variantă de transport de patru ori în mai puțin de două săptămâni. În contextul în care, cei doi militează pentru protejarea planetei și îndeamnă oamenii să ia atitudine în ceea ce privește schimbările climatice.
FOTO: The Mega Agency
În luna iulie, Meghan și Harry și-au folosit contul lor de Instagram pentru a evidenția problemele din mediul înconjurător și pentru a pune în lumina reflectoarelor organizațiile care se ocupă cu protejarea acestuia. Totuși, la finalul lunii ei au ales să se deplaseze către Sicilia cu un avion privat. Acolo, ei au luat parte la întrunirea anuală „Google Camp”, la care participă cei mai influenți oameni pentru a discuta diverse subiecte de interes internațional, inclusiv consecințele schimbării climatice.
Se pare că avionul „Cessna” care i-a dus pe Ducii de Sussex către Spania și de acolo, în sudul Franței ar fi emis de șapte ori mai multe substanțe toxice decât o aeronavă comercială. Așadar, mai multe persoane, printre care și membrii ai Parlamentului i-au numit pe cei doi „ipocriți”. De asemenea, aceștia le-au sugerat că ar trebui să „conducă prin intermediul exemplului”.
FOTO: The Sun
Aeronava de lux este dotată cu tot ce ai putea avea nevoie și chiar mai mult! Avionul are scaunele din piele, reglabile în funcție de nevoile pasagerilor, acces la wi-fi, TV sau radio și pentru a-l închiria ducii au cheltuit peste 22.000 de lire.
Ajuns la Nisa, cuplul regal și-a petrecut timpul în vila lui Elton John, care a sărit în apărarea lor, cu o serie de twitt-uri postate pe contul său.