În urmă cu șase luni, Katy Perry anunța pe contul ei de Instagram că a fost cerută în căsătorie de iubitul ei, Orlando Bloom. Însă, invitat la o emisiune, actorul a povestit că momentul nu a decurs conform planului, pentru că a întâmpinat unele impedimente. Cutia inelului i-a jucat feste și nu a vrut să mai iasă din buzunar.
„Momentul n-a fost aşa rău, doar că n-am putut scoate inelul din jachetă. Am şi avut o premoniţie legată de asta. I-am şi spus tipului de la care am luat bijuteria şi care-mi este prieten: Te rog, asigură-te că nu e prea mare cutia în care pui inelul. El a zis că totul va fi ok, dar finalmente, nu am putut scoate cutia", a povestit actorul pentru postul BBC.
Nici relația lor nu a fost lipsită de probleme! Katy Perry şi Orlando Bloom sunt împreună din 2016, însă cei doi s-au despărţit pentru o scurtă perioadă, pentru ca, în luna aprilie 2018, să redevină un cuplu.
Ambii au mai trecut prin căsnicii care au eșuat. Artista a fost căsătorită în trecut cu actorul Russell Brand, în timp ce Orlando Bloom a fost însurat cu modelul Miranda Kerr, având împreună și un copil.