Chiar dacă vedetele încearcă mereu să aibă o imagine perfectă și să îi inspire pe ceilalți, unele dintre ele mai au și momente în care gafează. Câteva staruri au reușit să se facă de râs sau să îi dezguste pe alții cu gesturile lor, iar noi îți prezentăm câteva dintre aceste situații:
Justin Bieber, cu degetul în nas, sub privirile soţiei
Se pare că Justin Bieber încă nu are cei şapte ani de acasă şi nu se poate controla în public, nici măcar atunci când se află alături de soţia sa. Artistul a fost surprins cu degetul în nas, în timp ce se afla într-un Lamborghini Urus, în Los Angeles. Justin nu i-a observat pe fotografi şi a continuat să îşi cureţe nările, fără să folosească un şerveţel.
Kanye West îşi mănâncă ceara din urechi
Kanye West a ajuns de râsul internetului, după ce a fost surprins făcând un gest scârbos în timpul unei slujbe religioase. Artistul a fost filmat în timp ce îşi curăţa o ureche, după care şi-a dus degetele către gură, ca şi când ar fi gustat ceva. Internauţii au făcut viral videoclipul, iar o parte din ei au sugerat că artistul îşi mănâncă ceara din urechi, în timp ce alţii i-au luat apărarea.
Ariana Grande, prinsă când lingea gogoși
În 2015, Ariana Grande a fost surprinsă de camerele de luat vederi dintr-o patiserie, în timp ce lingea câteva gogoși. Poate că acest lucru ar fi fost perfect normal, dacă artista le-ar fi cumpărat, însă Ariana doar le-a gustat. Ulterior, un apropiat de-al artistei ar fi declarat că totul ar fi fost o provocare, făcută mai mult în glumă. Totuși, în același clip, în momentul în care unul dintre angajați se apropie de Ariana, acesta este auzită spunând: „Urăsc americanii. Urăsc America”.
„Când vezi un clip cu tine în care te comporți penibil, fără să știi că ești filmată, este o trezire la realitate. Nu știi ce să faci – eu am fost dezgustată de mine. Nu mai are rost să îmi cer scuze sau să-mi justific comportamentul”, a scris atunci Ariana Grande. Iar în ceea ce privește gafa pe care a făcut-o cu privire la americani, artista a declarat – „Sunt extrem de mândră să fiu din America. Voi avea grijă ca pe viitor să nu mai vorbesc prostii și să fiu un exemplu pentru ceilalți”.
Miley Cyrus și scuipatul în timpul concertelor
Miley Cyrus a avut în trecut câteva show-uri excentrice, așa că nimeni nu mai este surprins de comportamentul ei exagerat. Artista a întrecut limita de bun simț, în timpul unui concert din Tampa, când a băut apă și a scuipat-o peste fanii din fanii din primul rând.
Se pare că publicul nu a fost deloc impresionat de gestul artistei, considerându-l ca fiind scârbos și de prost gust. La acea vreme, câțiva organizatori chiar voiau să îi anuleze concertele lui Miley, din cauza comportamentului neadecvat.
Kristen Dunst și frica de tacâmuri
În 2003, pe când Jake Gyllenhaal și Kirsten Dunst formau un cuplu, cei doi erau mereu în atenția presei. În timpul unui prânz, servit la un restaurant londonez, Kirsten a uitat complet de existența paparazzilor și de existența tacâmurilor și a decis să servească salata cu mâna.
Actrița și-a amestecat salata cu mâna și a mâncat frunzele fără furculiță, în fața iubitului ei, Jake Gyllenhaal. E!News scria atunci că actorul nu părea deloc surprins de comportamentul iubitei sale, și că paparazzi ar fi mai fi surprins-o în trecut pe Dunst, în timp ce sorbea o porție de supă, direct din castron, fără lingură.