Adam Levine este un maestru ale schimbărilor de look, iar de data aceasta, artistul pare pregătit pentru un rol din Vikings. Solistul trupei Maroon 5 le-a arătat fanilor cum se antrenează la sală, iar în imagini, acesta apare cu un nou look, fiind ras pe părți, iar restul părului fiind împletit în codițe.
Artistul a fost surprins cu noul look încă de luni, când se afla la volanul unui Ferrari, alături de un prieten. Însă între timp, solistul și-a schimbat și culoarea de păr și a revenit la blondul platinat. Artistul a mai fost blond și la începutul anului 2018, așa că schimbarea nu este chiar una șocantă.
„Nu am nicio explicație pentru părul meu blond. M-am trezit și mi-am zis că aș vrea să arăt ca Shakira. Mama mă urăște pentru asta. Eu am simțit că așa se va întâmpla”, a povestit Adam Levine, într-un interviu.
Din câte se pare, soția sa este mereu încântată de schimbările sale de look și consideră că blondul îl prinde de minune pe Adam.
„Soția mea este înnebunită când mă vopsesc. Mereu o întreb, pentru că vreau să fie de acord... de ce m-aș pune într-o situație incomodă și mai puțin avantajoasă, când vine vorba de părerea persoanei cu care împart patul? E clar că vreau să știu părerea ei!”, a spus Adam Levine.
Oare schimbarea de look are legătură cu plecarea lui Adam Levine din juriul de la The Voice? Se pare că fanii îi duc deja lipsa și își doresc să îl vadă din nou pe scaunul de antrenor, fiind dezamăgiți de schimbarea juriului.
Foto: DailyMail