În fiecare dimineață, la Kiss FM îți prezentăm hitul zilei, iar astăzi te invităm să dai play noului single „Cum să mă las”, lansat de Sore. Piesa are un mesaj sensibil și vine la pachet cu un videoclip emoționant, regizat chiar de artistă.
„Încă de acum 10 ani, atunci când am dat admiterea la Facultatea de Regie, planul meu era să fac videoclipuri. La momentul acela, nu aveam o cariera solo, nici nu începusem cu „Pariu cu viaţa", aşadar consideram că voi realiza clipuri pentru alţii. De atunci şi până acum, doar m-am jucat de-a regia, participând cu idei la concepte pentru celalalte clipuri ale mele, însă, de data aceasta, totul a venit parca, de sus. M-am trezit într-o zi stiind exact cum vreau să arate cele două clipuri, cum să decurgă acţiunile, ce să transmită şi ce să semnifice ele ca act artistic", a povestit Sore.
Dacă ți-a plăcut piesa de azi, nu uita să o votezi, pentru a intra în playlist-ul Kiss FM!