Cum poți să-ți găsești iubirea în metroul din București

Dacă n-ai apucat să-i zici o vorbă frumoasă, în stația de la Obor, poți să-i lași un mesaj pe pagina Metrocrush.

Când eram în anul I de facultate, am văzut un tip tare drăguț la metrou, stătea în picioare vizavi de locul meu. La cum ne sorbeam din priviri unul pe altul, cu puțin curaj, până la destinație, ne-am fi dat seama că suntem suflete pereche. Dar rușinoasă ca o doamnă din secolul XIX, am stat neclintită pe scaunul meu, până la stația la care trebuia să cobor. M-am dus apoi val-vârtej spre ușa lângă care era el. Însă așa absorbită eram de această poveste de dragoste fantasmagorică, încât m-am prins târziu că peronul era pe cealaltă parte. Am scos un „Aaah!” cu voce tare, mă gândesc că n-a fost și cel mai suav ton, m-am întors către ușa corectă și-am ieșit din vagon. Cumva ușurată, cumva înflăcărată. Povestea mea de dragoste s-a terminat acolo.

Mi-ar fi plăcut să-l pot căuta pe băiatul ăsta, dar acum patru ani încă nu erau așa în vogă aplicațiile de dating - btw, ai văzut că există site de dating pentru intelectuali acum?! - sau paginile de Facebook unde să-mi postez scrisoarea de dragoste. Recent, am descoperit locul în care oamenii se duc să-și găsească perechea pierdută la metrou: pagina de Facebook numită MetroCrush. Are peste nouă mii de like-uri și funcționează aproape ca o platformă de dating.

Tu mergi cu metroul, vezi un tip sau o tipă care-ți place mult, dar ești timid/ă și nu apuci să te bagi în seamă. Sau pur și simplu nu vrei să pari un disperat/ă sau vreun hărțuitor/oare. Așa că ajungi acasă, te mai gândești puțin, dai un mesaj paginii cu o descriere a persoanei la care ți-a rămas gândul, ora și locul unde ai văzut-o, și k-boom, ajunge publică, dar numele tău rămâne anonim. Dacă respectiva persoană îți vede postarea și-a simțit și ea click-ul dintre voi, îți dă react și trăiți fericiți până la adânci bătrâneți. Există și pagini similare pentru alte locuri, gen CFR, Politehnică sau Unibuc. Important este să nu devii un stalker care consideră că obsesia are ceva romantic în ea. Nu, serialul You nu este un reper pozitiv.

Am scrollat pe pagină ceva vreme să văd și eu ce mai înseamnă dragostea în vremea PSD-ului și-am vorbit puțin și cu admin-ul paginii (admina, de fapt), să înțeleg de ce-și pierde ziua făcând pe Cupidon.

De ce trebuie să fie un Cupidon la metrou

Filmele te învață că-ți poți întâlni iubirea oriunde. Poate te dezechilibrezi la patinoar și un random guy te ajută să te ridici. Sau ți se întâmplă ceva mai Serendipity: vă întindeți amândoi, în același timp, după aceeași pâine, la raftul de la Mega. Și la metrou se pot petrece scenarii mai mult sau mai puțin clișeice. Important este să știi ce să faci ca să don't blow your chance.

Administratora grupului vrea să rămână anonimă, dar mi-a spus că are 24 ani și face un masterat la Politehnică. Pagina a început-o acum aproape trei ani, când s-a îndrăgostit de un tip de la metrou.

„În perioada aia tot vedeam un tip care-mi plăcea și nu știam cum să-l abordez, așa că m-am gândit cât de mișto ar fi să existe o pagină prin care să-ți poți găsi crush-urile de la metrou. De-a lungul timpului, am pus doar două mesaje pe pagină, pentru băiatul ăsta pentru care făcusem pagina și pentru încă unul, dar n-am avut succes. Dacă i-aș revedea acum, aș reposta, doar pentru că acum am mai mulți followeri, iar șansele să-i găsesc sunt mai mari”, mi-a spus ea.

Pagina primește câte zece mesaje pe zi, iar asta-ți arată trei lucruri: cât de des merg bucureștenii cu metroul, deși nu-i ceva nou, la ce măcel are loc la Piața Victoriei la ore de vârf; că nu toată lumea stă cu ochii-n ecranul telefonului, mai sunt unii care privesc în jur; și că romantismul nu i-a părăsit de tot pe mileniali sau pe ăștia ai mei, la margine de generație Z.

„Primesc mesaje și de la oameni care mă felicită pentru idee și că le-am dat ocazia să-și revadă crush-ul, dar n-am auzit de oameni care să se fi căsătorit în urma unei postări de-ale mele. Eu doar le fac legătura, restul ține de ei.”

Dacă și Tinder ar fi la fel de onest.

Cine zicea că poezia a murit

Pe vremea alor mei, tata îi trimitea scrisori de iubire maică-mii sau îi cumpăra cărți de poezii, iar ea era dată pe spate. Se numea că o curtează. Ei bine, vremurile astea n-au murit, doar s-au transformat. Și s-au mai egalizat nițel. Acum și o tipă îl dă pe spate pe un tip când îi zice că joacă League of Legends și World of Warcraft și face offroad cu mașina. În plus, și hipsterii scriu poezii și cumpără flori. Bio.

Ca dovadă stau aceste poeme care relatează povestea unor îndrăgostiți ce n-au avut curajul să flirteze sănătos la metrou, dar și-au arătat talentul pe Facebook. Iubirea te face poet, poet modern de subteran, care l-ar face gelos și pe Iv cel Naiv.

„Dacă simți și tu atracție, te rog lasă o reacție” a fost versul meu preferat.

metrou
 
metrou
 

Important e să fie vie

Sunt și postări din care-ți dai seama că unii băieți sunt pur și simplu disperați după atenția fetelor - oricine ar fi aceste fete. E îndeajuns ca ele să fie ființe care mișună în metrou. (Destul de important și asta dacă te gândești că există și necrofili.)

Există două tipuri de persoane care ar scrie un mesaj ca cel de mai jos: oamenii care vor să combine tot ce mișcă și oamenii care nu vor deloc să combine, dar le place caterinca.

Când eram mică, am avut un blind date cu un tip cunoscut pe internet, mai exact pe Yahoo Messenger, și mi-era tare frică. Nu că ar fi fost foarte safe să fac asta, dar nu gândeam nici foarte mult pe atunci. Așa că, am ajuns la întâlnire, am stat două minute și-am fugit. Prima țeapă pe care am dat-o unui băiat. Vremurile se schimbă, tehnologia evoluează, dar oamenii rămân cu aceiași pitici pe creier. Așa că paginile astea funcționează aproximativ la fel. Îți faci o descriere simpatică, o exagerezi puțin, bagi o glumă sau vrăjeală și te căsătorești. Cu plăcere.

metrou
 
metrou
 

Nu te iei de gusturile oamenilor

În școala generală, împreună cu cele mai bune prietene ale mele, am făcut portretul bărbatului perfect, ăla cu care o să ne căsătorim când o să creștem mari. Era blond, ochi albaștri, artist, eventual ceva cântăreț în vreo trupă boy band și cu un corp nu tare musculos, dar clar să nu fie gras. Standardul probabil celor mai multe fete de zece ani. Mai puțin alea care zic: „mie nu-mi plac blonzii”. Bine că nu-ți place ție de Brad Pitt!

Anii au trecut, a intrat internetul în viețile noastre și odată cu asta au scăzut și cerințele. Unii băieți se pare că s-au limitat la „fete care poartă tocuri de minimum 15cm în metrou”. Omul ori se lua de femeile pe tocuri mari, ori încerca să-și arate superioritatea de mascul alb, așa că făcea un glumiț cu fete care să se ridice la nivelul lui. Sau poate e doar un troll care se plictisește cu tastatura-n față.

metrou
 

Mecanicii sunt cei mai căutați

De când urmăresc pagina asta, am început să fiu mai atentă la mecanici. Atâtea postări despre ei, încât îmi imaginez că sunt niște Feți-Frumoși care au greșit tărâmul fericirii și-au înlocuit calul cu metroul. M-am gândit că există și șansa să fie doar un mecanic absolut superb care a fost model și s-a reprofilat, iar acum toate femeile care merg cu metroul se îndrăgostesc iremediabil. Un fel de jandarmul Sebi, doar că de metrou.

 

Trebuie să fac un top cu cele mai sexy domenii pentru bărbați, după doctor și avocat, vine mecanicul. Sexism la rolă.

metrou
 

Toți oamenii sunt experți în iubire

Pe pagină mai sunt și oamenii ăia care poate niciodată n-au pus o postare, nu caută marea iubire și nici măcar prieteni și s-au plictisit de Candy Crush, așa că tot ce pot face este să pună comentarii. Dacă dai scroll, vezi lejer că sunt cam aceiași oameni care comentează de fiecare dată cam același lucru, adică variații ale propoziției „De ce nu ai vorbit cu ea față-n față?”. De parcă asta ar rezolva situația pentru data viitoare când se va repeta scena. Simt că mai e un singur pas până la apariția unui Guru în ale iubirii de pe pagina asta. Un fel de pick up artists de metrou. Bleah.

Pe sistemul „până acum eram timid și rușinos, dar acum, motivat de acest comentariu al unui om necunoscut, o să rup metroul! Cum pășesc în el, arunc cu replici de agățat în toate părțile”. Noroc că mai există experți în iubire pe internet că altfel natalitatea scădea drastic.

metrou
 

Dragostea trece prin brand-uri, indiferent de sex

 

Și fetele sunt prezente pe pagină cu postări către diverși tipi văzuți în metrou. Nu e ca și când nouă ne e foarte ușor să intrăm în vorbă cu străini, mai ales că siguranța unei femei în orașul ăsta este îndoielnică. Dar, lăsând scenariile macabre în urmă, am observat că tipele sunt mai așezate și când trimit mesajele către pagină. Nu prea multă caterincă, nici prea incisive, dar atente clar la adidașii băieților. Astăzi, nu te mai interesează freza, unghiile, dinții, te arunci direct la adidași. Brand, culoare, an, artist, ediție limitată.

metrou
 
metrou
 
metrou
 

De fapt, după încă niște scroll-uri pe pagina asta, mi-am dat seama că dragostea nu mai trece prin stomac, ci prin brand-uri.

metrou

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.