Adesea, copiii își văd părinții ca modele și îi imită, dorindu-și să fie ca ei. Copiii celebrităților își dezvoltă, de asemenea, un interes pentru profesiile părinților lor de la o vârstă fragedă, iar mulți dintre ei urmează exemplul acestora, atunci când cresc.
Totuși, există și situații în care părinții fac extrem de multe eforturi pentru a le îndeplini visul copiilor lor. Și acest lucru se întâmplă și în cazul unora dintre cele mai îndrăgite artiste.
Dua Lipa
Dua Lipa s-a născut în Londra, însă părinții ei sunt de etnie albaneză, provin din Kosovo, însă au părăsit Priștina în anii 1990. Dua Lipa s-a întors cu familia sa în Kosovo, în 2008, însă la vârsta de 15 ani, artista a revenit în Londra, cu dorința de a deveni cântăreață. Părinții ei au avut și au în continuare, un rol important în cariera sa.
Dua a crescut ascultându-l pe tatăl ei, rockerul Dukagjin Lipa. În plus, tatăl ei o însoțește adesea la evenimente, iar fanii artistei au ajuns să îl îndrăgească și pe el.
De asemena, mama lui Dua Lipa a devenit vedetă pe Instagram. În prezent, Anesa Lipa are peste 150.000 de urmăritori pe rețelele de socializare, unde postează multe fotografii alături de copiii ei.
Camila Cabello
Părinții Camilei Cabello au făcut mari eforturi pentru a-i oferi artistei un viitor mai bun. Doamna și domnul Cabello, au decis să părăsească țara de origine, Cuba, și să emigreze în SUA, cu doar câțiva dolari în portofel. Camila și mama ei au fost primele care s-au mutat, iar tatăl ei, Alejandro Cabello, li s-a alăturat după 18 luni.
Sinuhe Estrabao-Cabello, mama artistei, este cea care a încurajat-o pe aceasta, încă din primii ani de viață. În plus, tot ea este cea are i-a oferit încrederea în sine de care avea nevoie pentru că la început, Camila se temea să cânte în fața publicului.
Ariana Grande
Ariana Grande-Butera s-a născut într-un oraș mic din Boca Raton, situat pe coasta de est a Floridei, înr-o familie de succes, cu ambii părinți foarte talentați. Artista a declarat de nenumărate ori că mama și tată ei sunt cei care au inspirat-o să practice dansul și muzica.
Totuși, artista a trecut și prin momente mai triste în familie. Când avea opt ani, părinții ei s-au despărțit. Ariana a rămas alături de mama sa, Joan Grande, dar a păstrat o relație apropiată de tatăl ei. Însă, de-a lungul timpului, aceasta a avut o mulțime de certuri cu tatăl ei, Edward Butera. A existat chiar și o perioadă în care cei doi nu și-au mai vorbit, dar acum au reluat legătura, iar Edward este foarte mândru de realizările fiicei lui.
Miley Cyrus
Despre părinții lui Miley, probabil știe toată lumea. Tatăl ei, Billy Ray Cyrus, este unul dintre cei mai cunoscuți interpreți de muzică country, în timp ce, mama ei, Tish Cyrus a devenit vedetă pe Instagram cu peste 1 milion de urmăritori. Mai mult, în anul în care Miley se năștea, 1992, tatăl ei dădea lovitura cu hitul „Achy Breaky Heart”.
Înainte de a fi împreună, părinții artistei au avut fiecare câte o căsnicie eșuată. De asemenea, de-a lungul anilor, relația lor a fost supusă multor provocări. Cei doi au avut două tentative de divorț, însă în cele din urmă, au renunțat și acum sunt un cuplu mai puternic ca niciodată.
Taylor Swift
Taylor Swift a fost dintotdeauna apropiată de părinții ei și au o relație foarte strânsă. Atunci când artista a decis să își înceapă cariera, tatăl ei, Scott Swift, și-a mutat afacerea în Nashville pentru a-i fi alături. Taylor a spus de nenumărate ori în interviurile sale, că are un tată perfect, care a fost întotdeauna un model pentru ea.
De asemenea, artista este la fel de apropiată și de mama sa, Andrea Finlay-Swift. Cele două au mers împreună chiar și la evenimente și în plus, Taylor a scris o piesă despre lupta mamei ei cu cancerul. Artista povestește despre momentele mai puțin plăcute prin care au trecut împreună. „Soon You’ll Get Better” un featuring cu Dixie Chicks, vorbește despre sentimentele cu care s-a confruntat artista după ce mama ei a fost diagnosticată.