„Un altfel de Crăciun” cu 5GANG. Când va fi lansat filmul de comedie al vloggerilor!

Urmărește acum primul trailer al filmului „5GANG, un altfel de Crăciun”!

După succesul înregistrat de fenomenul 5GANG atât în mediul online, cât și în aparițiile din întreaga țară, vloggerii trec acum la un alt nivel. Aceștia își vor evidenția talentul actoricesc într-o nouă producție românească de lungmetraj.

Filmul de comedie „5GANG, un altfel de Crăciun” marchează și debutul regizoral al lui Matei Dima, cunoscut publicului ca Bromania. Cu un fir narativ scris alături de Radu Alexandru şi Vali Dobrogeanu, producția urmărește o poveste încărcată de umor a vloggerilor din perioada sărbătorilor de iarnă și surprinde prin ironie fină și scene comice, care țin publicul în suspans până la final.

„E o poveste pe care am scris-o vara asta cu Radu Alexandru și Vali Dobrogeanu, iar acum o filmăm. E un proiect foarte serios și foarte fun în același timp, cu o poveste cu mesaj pozitiv și multe elemente care sunt sigur că vor plăcea publicului. Sunt foarte fericit că facem filmul acesta”, a declarat Matei Dima.

„5GANG, un altfel de Crăciun” va fi lansat în cinematografele din toată ţară pe 27 decembrie. 

Selly trăiește o peripeție neașteptată creată de faima adusă de fenomenul 5GANG. Alături de el, Gami, Pain, Dia și Mădălin evidențiază influența vlogging-ului în societatea actuală, surprinsă în mai multe scene captivante și pline de umor.

Din distribuţie mai fac parte Cosmin Nedelcu (Micutzu), Laura Giurcanu, Julia Marcan, Dorian Popa, Vali Dobrogeanu, Cristina Almășan, Irina Deaconescu și Mădălina Cazacu.

 

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.