„Serios, tu chiar n-ai văzut Titanic?”, „Doamne, Mădălin, ce fel de om ești ?” „E filmul ăla de dragoste, hai, mă, că nu cred că nu l-ai văzut!” Cam astea erau reacțiile când spuneam oricui care-mi apărea-n cale că, nu, boss, nu l-am văzut, și nici nu mă stresez să fac vreo mișcare în a-l urmări.
În vremurile noastre crunte și pline de prejudecăți, dacă spui că n-ai văzut Titanic e ca și cum ai recunoaște că ești virgin la 40 de ani. Așa mă simțeam și eu.
Nu știu de ce naiba nu m-am uitat la film de mai demult, poate am o tentă de hipster în mine pe care nu vreau s-o recunosc. Dar na, gândește-te că e ca și cum venea cineva la tine, când aveai 21 de ani, și te certa că nu ai văzut nu știu ce film francez celebru, din anii ‘60, pe-o casetă, găsită în podul străbunicilor, cu semnătura regizorului pe ea. Și că asta înseamnă că nu respecți arta cinematografică adevărată.
Tot ce știam despre Titanic e că ilustrează povestea dramatică a două personaje care se-ndrăgostesc pe-un vapor care se scufundă în cele din urmă. Atât. Singurul lucru care m-a împins să mă uit la el acum e c-am văzut de curând o știre, în care se anunța că Titanic a pierdut ultimul loc de pe podium, la încasări, în defavoarea altui film. Iar asta m-a făcut să zic: „Asta-i momentul!”.
Deci, gata, de-acum pot să spun că, da, am reușit. Cum ar spune Jack: „I`m the king of the world!” (a se observa că acum am și eu referințe cinematografice din Titanic).
Inițial, credeam c-am greșit filmul. Pentru că m-am trezit c-o bătrână și niște băieți mari căutători de comori. Unde-i Jack, unde-i Rose? M-a plictisit intro-ul. După primele 15 minute, am renunțat să mă mai uit. Mi-am zis c-am avut dreptate că nu m-am uitat până acum, pentru că-i prost filmul.
Mai e un amănunt pe care l-am omis până acum. Di Caprio e unul din actorii mei preferați, deci nu știu cum naiba am ratat tocmai boom-ul vieții lui.
În fine. Filmul devine din ce în ce mai palpitant și clișeic, în același timp. Fată bogată și figurantă, băiat amărât și de viață.
Scena în care Jack încearcă și reușește s-o convingă pe Rose să nu se arunce de pe vapor, m-a făcut să răd. Era atât de penibil modul în care se desfășura acțiunea. Așa credeam, inițial. Dar deja după câteva cadre urmăream fascinat și cu inima-n dinți. „Nu, Rose, stai, nu te arunca, ascultă-l pe Jack”, „Vai, ce moment frumos”
Cam după prima oră m-am oprit iar de la film. Dar de data asta fiindcă chiar trebuia să plec din casă cu ceva treabă. Mi-a părut rău, n-aș fi vrut să-l întrerup, dar când m-am întors, primul lucru pe care l-am făcut a fost să dau play.
Am ajuns în punctul în care Rose cu Jack găsesc o mașină abandonată și, culmea, descuiată, unde fac sex prima și ultima dată. Câți dintre noi nu ne-am dori să avem parte de aventura asta? Să mergem pe stradă și să vedem o mașină descuiată și, bam, să ne aruncăm în ea cu persoana cealaltă.
Nu știu cum s-o spun, ca să nu facă masculii feroce mișto de mine, dar și băjeții mai plâng câteodată la filme. Sau măcar schițează.
Momentul în care Rose decide să rămână alături de Jack, pe vas, combinată cu impostura lui Cal, ăla nesuferit de nu-i lasă pe cei doi să se iubească, e apogeul filmului.
N-am plâns, dar m-am emoționat destul cât să am niște urme de lichid la ochi. Am zis-o.
La „Domnilor, pentru mine a fost o onoare să cânt alături de voi!”, m-a bufnit pentru prima dată râsul. Tu-ți dai seama, cum stăteau ei în sinea lor și se gândeau că, bă, deși azi o să mor, măcar s-o fac alături de pasiunea mea. Paharul sus pentru voi, idealiștilor! Frumos spus, martirilor!
Titanic e un șir lung de clișee și, dacă s-ar mai face la ora actuală un film asemănător, probabil că n-ar intra nici pe Disney Channel. Dar fix asta e ideea. Are farmecul lui tocmai pentru că-i făcut acum 20 de ani. A fost un trendsetter la vremea lui.
Vasul se scufundă de tot. Mulți oameni mor tocmai din cauza lipsei de reacție a celorlalți și nu apucă să prindă un loc în barcile de salvare, care oricum păreau libere. Scena asta spune multe despre noi, oamenii. E bună să le arați celor care sunt optimiști despre viitorul omenirii, ca rasă.
Rose, cea bătrână, termină de povestit navigatorilor și merge pe vârful vaporului să retrăiască amintirea Titanicului, cum ar veni.
Se emoționează, își aduce aminte, simte, inima îi sare din piept. Și aruncă ditamai colierul cu diamant în apă, pe care atâția oameni s-au chinuit să-l găsească. Fuck, Rose!!! N-ai învățaț nimic din viață! Tot parvenită ai rămas până la final! Cu valoarea diamantului ăluia făceai un bine omenirii și hrăneai jumătate din populația Moldovei!
Per total, pentru cine nu l-a văzut până acum (mai sunt și alții ca mine?!), filmul ăsta e de nivel înalt ca la Dubai, nivelul Titanic tu nu-l ai.
