Toate tipurile de femei de care o să dai la sală

De la bătrânele forțoase la puștoaicele instagramiste.

Femeile de la sală: cine sunt, de ce sunt acolo și ce vor? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările pe care ți le pui când arunci o privire în jurul tău. Pentru unii, sala e un refugiu. Pentru alții e o povară. Unii o evită și urmăresc videoclipuri cu exerciții de pe YouTube, iar un număr destul de mare de femei par să-și petreacă toată viața acolo. Hai să vedem cine sunt femeile de la sală.

Antrenoare cu corpuri mai dure decât miezul Pământului

Fie că e vorba de o antrenoare care poartă pe frunte o banderolă și urlă la tine „HAI” peste un remix EDM al unei piese Green Day sau de una personală care face militărie cu toată lumea, aceste femei dure sunt greu de mulțumit. Nimic nu e de ajuns pentru ele. Poți să tragi de fiare până crăpi și tot n-o să ai vreodată mușchi ca ai lor. Au brațele și picioarele atât de tari încât dacă le bați pe umăr îți rupi degetul, iar tu – vierme ce ești! – abia reziști la 45 de minute de cardio fără să-ți pierzi respirația! Penibil!

În mod ciudat, pe astea n-o să le vezi niciodată în exercițiul funcțiunii. Fie ședințele cu tine sunt pentru ele un moment de relaxare după ce au tras din greu la aparate în restul zilei, fie și-au vândut sufletul Satanei pentru pătrățelele alea.

Nărăvașele

Sala e lumea lor și noi restul doar transpirăm și gâfâim pe-acolo aiurea. Sunt ușor de reperat: mereu blonde, cu părul până la umeri sau prins în coadă de cal; mereu cu un tricou de la un brand de sport, pe care l-au primit de la compania de finanțe sau consultanță pentru care lucrează. Când nu sunt în primul rând sau nu fac întrecere una cu alta pe banda de alergat, le găsești în vestiar, vorbind despre cum își organizează nunta la țară (nu e o glumă, le-am auzit în repetate rânduri).

Femeile în vârstă și extrem de forțoase

Nu știi dacă te temi de ele sau vrei să fii ca ele (n-o să reușești). Femeile în vârstă și forțoase sunt cumva suple, dar ferme. Sunt impresionante, e o plăcere să te uiți la ele. Nu doar că au trecut prin mai multe decât îți poți imagina, ci și pot să facă mai multe abdomene decât visezi tu să faci vreodată. Le găsești ridicând greutăți în maiouri extrem de mulate, cu pielea bronzată ca pe vremea când nu se știa de creme cu SPF.

women of the gym
NIȘTE FEMEI DE LA SALĂ.

Femeia care locuiește la sală

Hei, tu, femeia care e mereu la sală? Tu ai vreun job? Ai vreun iubit? N-ai cum să ai câine, pentru că nu pleci niciodată de aici. Ești și dimineața, și seara. Ești la fel de prezentă aici ca bicicletele sau banda de alergat. Ar fi ciudat o zi la sală în care să nu te văd cu coada ochiului cum faci exerciții. Evident, ești în formă. Doar locuiești aici. Dar cine naiba ești cu adevărat?

Instagramistele

Mă întreb des când merg la sală cum naiba reușesc femeile din jur să aibă colanți asortați cu bustiera. Eu abia reușesc să iau un tricou pe fugă din dulap înainte să ies din casă. Așadar, le invidiez și le admir maxim pe gagicile alea care reușesc să arate ca niște balerine la tura de la 7 dimineața la care eu întârzii mereu. Dar apoi le văd cum se filmează și cum pun story-uri peste care adaugă emoji-ul cu piersică și scriu text cursiv cu neon. Și îmi amintesc că tot efortul ăsta e pentru Instagram. Femeile astea și-au perfecționat arta machiajului de sală, arată mereu grozav în colanți și nu miros niciodată după antrenament. Sunt categoria cea mai de sus de la sală și am tot respectul pentru ele.

Tipa din grup care face mereu cea mai grea variantă a fiecărui exercițiu

Femeile astea sunt rar de găsit. Dar sigur e câte una la fiecare curs. Dornică să copieze comportamentul masculilor hetero, această femeie va face cea mai grea variantă la orice exercițiu. Ba chiar îl și modifică și-l face mai greu. Dacă încerci s-o imiți, o să dai fail și o să te lovești nasol.

Femeile de afaceri super ocupate și importante

Sunt tipele alea care intră în vestiar și ies de acolo transformate complet, în costume de birou elegante, după care fug val-vârtej pentru că au un proiect important de rezolvat și trebuie să-l termine azi, altfel o să vină Apocalipsa. Ai vrea așa ceva? Nu??? Atunci dă-te din calea lor.

women of the gym
BINE AI VENIT ÎN IADUL LOCAL!

Tipele degeaba

Le știm cu toții: sunt alea care nu fac stretching, folosesc greutățile într-un mod care îți provoacă hernie numai cât te uiți la ele, ocupă banda de alergare timp de cincizeci de minute doar ca să se plimbe în ritm lejer în timp ce scrolează pe Instagram plictisite ca dracu’. Femeile astea nu transpiră niciun strop pentru că nu au de ce. Sunt femei cărora nu le place mișcarea. Nu sunt aici ca să lucreze la disciplină sau să se antreneze. Nu, sunt aici doar ca să simtă că fac ceva sănătos – ca atunci când mănânci un măr după un Big Mac.

Se înmulțesc în ianuarie, pentru că și-au propus să se apuce de sport anul ăsta sau au mâncat prea mult de sărbători. Mai bine s-ar duce la Mc și ar accepta adevărul.

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.