Black Acid mi se par cei mai buni rapperi live din ultimii ani – cei cinci puștani din suburbiile Amsterdamului fac haos oriunde merg, într-un sens bun.
Vara asta, păreau pregătiți să facă pasul de la o trupă promițătoare la super de succes – dar n-a fost așa. Nu din lipsă de atenție sau concerte, ci dintr-un motiv de care depindea și mai mult succesul trupei: Ros, unul dintre membri, a dezvoltat probleme serioase cu echilibrul și și-a pierdut parțial auzul. Mult timp, nu s-a știut dacă rapperul va mai fi ca înainte, cu atât mai puțin dacă va putea fi superstarul pe care îl prezisese toată lumea.
În afară de familia lui și de prieteni, foarte puțini au știut prin ce a trecut Ros. Pentru restul lumii, era doar un alt talent tânăr care n-a reușit să dea lovitura. Dar cu câteva luni în urmă, s-a dus vestea că Ros a semnat un contract cu casa de discuri olandeză Noah's Ark – un contract solo. Acum, Ros e Sor.
Am vorbit cu Sor despre cel mai greu an din viața lui.
VICE: Trebuie să fie nașpa să fii cunoscut drept rapperul surd, dar mă tem că sunt nevoit să aduc subiectul în discuție.
Sor: În 2017, a început să mă deranjeze lumina. Nu doar lumina puternică, orice fel de lumină: de la telefon, veioze, lumina zilei. M-am dus la oftalmolog de vreo douăzeci de ori, dar nimeni nu m-a putut ajuta, pentru că ai nevoie de o lumină puternică să te uiți la cineva în ochi și nu puteam suporta. M-au tot studiat, am tot revenit, am făcut tot felul de teste, dar n-au găsit nimic. Eram bine și totuși nu puteam suporta lumina. Apoi am făcut tinitus (țiuitul urechilor) la începutul lui 2018.
După un concert?
Nici măcar. Am avut niște săptămâni stresante și m-am ales cu el. A fost groaznic, dar și mai rău a fost că, într-o zi din februarie, m-am trezit că nu mai pot merge. Mi se futuse complet mecanismul de echilibru din ureche. Când am încercat să mă ridic, am vomitat imediat. Ca și cum nu era de ajuns, mi-am pierdut parțial auzul. Totul într-o singură noapte.
Știi ce s-a întâmplat în noaptea respectivă?
Nu am idee. Am fost stresat în săptămâna aceea și poate a fost picătura care a umplut paharul. Am petrecut trei zile în întuneric total. Cu obloanele trase și gluga pe ochi. După vreo trei săptămâni, mi-am găsit din nou echilibrul și am putut merge încet prin casă.
Din păcate, de auzit nu mai auzeam deloc. Când mi-am dat seama de asta, am luat-o razna. Am pus o muzică pe telefon, dar nu puteam auzi nimic, nici măcar când l-am dus la ureche. M-am gândit că s-a stricat telefonul. După care am realizat că am asurzit. A fost un coșmar.
Și apoi?
Am tot făcut vizite la spital timp de vreo trei luni și tot nu avea nimeni idee care era problema. Între timp, nici de mers nu mergeam prea grozav. Am vrut să renunț. Să renunț la muzică, la artă, la tot. Știi cât de groaznic e să treci prin asta? Mi s-a agravat și tinnitus-ul, pentru că creierul îți dă tot felul de zgomote dubioase când îți pierzi auzul.
Am învățat tot spitalul pe de rost în perioada respectivă. M-au înțepat cu ace, m-au pompat cu medicamente. Dar nu au aflat ce am. Nici oftalmologii, nici reumatologii, nici doctorii din alte spitale. Acum suspectează că aș avea sindromul Cogan – o boală autoimună care face celulele să-mi atace propriul corp.
Ești unul dintre cei mai apreciați rapperi din Olanda și deodată nu mai știi dacă o să mai poți cânta. Cum te face asta să te simți?
Nu i-ai dori asta nici dușmanului tău. E groaznic să dispară muzica din viața ta. Într-o zi, m-am așezat la orga unui prieten și am cântat ceva în mi minor. E un cântec pe care îl cânt mereu. Știu exact cum sună și cât de frumos e, dar pentru urechile mele e ca o mizerie. Dacă apăsam o clapă de opt ori, de fiecare dată auzeam altceva. Și totuși, când mă gândesc la momentul acela, cred că dintre toate persoanele care ar putea surzi, eram omul potrivit.
Ce vrei să spui?
Pentru că mi-am antrenat urechile toată viața. În momentul în care mi-am luat aparat auditiv, am știut exact cum să-l acordez și ce frecvențe să-i cresc. Nu cred că un avocat ar fi știut să facă asta. Prima oară când am cântat un cântec și am auzit notele așa cum trebuie, am izbucnit în plâns. O să fiu sincer: până în clipa aceea, am crezut că o să mor. Fratele tatălui meu a murit din cauza unei boli autoimune când avea vârsta mea.
Cum ai făcut față?
Cu teamă și mai ales cu tristețe. E groaznic când o viață se termină atât de repede. Timp de un an, n-am mai participat la viață. Încă nu știu cum am reușit să trec peste asta. Dar imediat ce am putut auzi din nou notele, m-am gândit: „Pot face muzică, pot fi eu însumi, pot vorbi cu lumea.”
Uite cât de departe stăm unul de altul și putem avea o conversație. Sincer, îmi vine să zâmbesc încontinuu. N-o să mai pierd timp în viața mea.
Black Acid avea succes înainte să se întâmple asta. Acum te-ai întors și ai semnat cu Noah's Ark. Cum e posibil?
Contractul mă aștepta. Am avut niște discuții cu Black Acid, dar nu mi s-a părut că era momentul potrivit să semnăm. Când au revenit cu propunerea pentru un contract solo, am zis nu. Apoi am surzit, am pus totul pe hold și, când mi-am revenit, l-am semnat.
Cum merg concertele?
Inițial, a fost nașpa. Nu puteam auzi bine boxele și monitoarele. După primul spectacol, am băut vreo trei ore de supărare că n-am putut da ce e mai bun din mine. Dar oamenii au venit să-mi spună că a fost mișto. Cineva mi-a zis că a fost chiar mai bine ca înainte.
Cred că e una dintre cele mai mari insulte pe care le-am auzit. Ai surzit și acum poți în sfârșit să cânți ca lumea sau cum?
Haha, da, a fost nașpa. Dar deja știu niște trucuri. Am un aparat auditiv foarte bun și un dispozitiv SubPac, pe care îl țin pe spate ca să simt cum vibrează basul. Te ajută să faci beat-uri și să cânți pe ele. Nici n-ai zice că am probleme cu auzul. Mulți artiști nu realizează asta până când nu ajung în studio cu mine.
Pari optimist în privința viitorului.
Sunt. Înainte să am probleme cu auzul ascultam niște nume mari din rap și acum sunt toți pe EP-ul meu. Am făcut o piesă cu rapperul olandez Hef, e incredibil. Nu mă tem că mă voi îmbolnăvi din nou pentru că pastilele funcționează, la fel și aparatul auditiv. N-o să las nimic să mă țină pe loc.
Ascultă noul album al lui Sor aici:
Articolul a apărut inițial pe VICE NL.