Kobe Bryant, legenda baschetului american, a murit la 41 de ani

Starul american Kobe Bryant, o adevărată legendă NBA, a murit într-un cumplit accident de elicopter, în California.

Starul american Kobe Bryant, o adevărată legendă NBA, a murit într-un cumplit accident de elicopter în California.  Din primele relatări ale presei de peste Ocean, se pare că elicopterul s-a prăbușit în zona în care locuiește una din celebrele surori Kardashian, Kourtney.

La bordul elicopterului se aflau încă patru persoane în momentul producerii accidentului, iar niciunul dintre pasageri nu a supraviețuit. După ce inițial s-a spus că nimeni din familia sa nu era cu el în elicopter la momentul producerii accidentului, din păcate, se pare că printre pasageri se afla și fiica de 13 ani a lui Kobe Bryant, Gianna.

Kobe Bryant este considerat unul dintre cei mai mari jucători din NBA ai tuturor timpurilor. În cei 20 de ani de carieră la LA Lakers, a fost selectat de 18 ori în echipele All Star, a câștigat 5 campionate NBA, a fost desemnat de două ori cel mai bun jucător al unei finale de campionat și a fost desemnat cel mai bun jucător în 2008.

Kobe Bryant a murit la 41 de ani. În vara lui 2019 devenise tată, după ce soția sa, Vanessa, i-a dăruit al patrulea copil al cuplului.

 

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.