Filmul „Bad Boys for Life" este deja un succes în box office-ul mondial, având încasări de 34 milioane de dolari, încă din primul weekend. Pe lângă Will Smith și Martin Lawrence, din distribuția filmului fac parte și Vanessa Hudgens și DJ Khaled.
Însă pe lângă toate aceste nume celebre, ar fi trebuit să îl vedem și pe Dimitri Vegas. Regizorii „Bad Boys for Life", belgienii Adil El Arbi și Bilall Fallah au declarat într-un interviu pentru HLN ca prima alegere pentru rolul lui Zway-Lo (personajul negativ) a fost Dimitri Vegas, iar Nicky Jam a fost a doua opțiune!
Poate părea ciudată alegerea unui DJ pentru un astfel de rol, însă Dimitri Vegas și-a făcut de mult debutul în actori, așa că alegerea celor doi regizori are o explicație. Vegas a apărut în „Rambo: Last Blood”, „Men in Black: International”, „Lukas” și a fost personaj în jocul video Mortal Kombat 11, ‘Sub-Zero’.
Din păcate, Dimitri Vegas nu a putut să obțină viza pentru a călători în Statele Unite, așa că a trebuit să renunțe la proiectul „Bad Boys for Life”. Totuși, Adil El Arbi și Bilall Fallah au declarat în același interviu că sunt hotărăți să-l includă pe Dimitri Vegas în următorul lor proiect cinematografic.
„Trebuia să apară în film, l-am dorit foarte mult in distribuție, era perfect pentru personajul negativ. Dimitri este un geniu în interpretare, știe mai mult decât știm noi doi“, au spus regizorii filmului.
Dimitri Vegas ocupă locul 1 în Top 100 DJ MAG, iar noi am avut ocazia de a-l vedea de 5 ori pe scena de la UNTOLD.