Ketamina, așa-numita Special K, drogul halucinogen apreciat pentru proprietățile tranchilizante și disociative, a făcut valuri în media în ultima vreme datorită potențialului promițător pe care îl are ca antidepresiv.
World Health Organization a pus ketamina pe lista de medicamente esențiale datorită proprietăților analgezice ale drogului, ceea ce le permite doctorilor să prescrie substanța pentru tulburări mintale precum depresia clinică. Rezultatele sunt extrem de promițătoare și se văd în câteva ore, nu în câteva săptămâni.
Ketamina afectează nivelele de glutamat neurotransmițător, pe când antidepresivele precum Prozac se concentrează pe receptorii de serotonină. Administrarea de ketamină IV crește rapid nivelele acestor proteine sinaptice, cu efecte semnificative vizibile după doar două ore.
Brent Miles, 41, scriitor și jurnalist din Phoenix, Arizona, a urmat regulat un tratament cu ketamină IV la o clinică din North Scottsdale în 2013. L-am rugat să-mi povestească experiența lui și iată ce mi-a spus:
În 2013, am aflat de niște studii care foloseau ketamina pentru tratarea depresiei. Spuneau că există doar câteva locuri în țară care au voie să facă asta și unul dintre ele e Arizona. Locuiam în Arizona și încercasem tot ce se putuse, așa că mi-am zis: „Hai să-ncerc și asta."
Mi s-a pus diagnosticul de bipolaritate acum 20 de ani, la vârsta de 21 de ani. Am încercat toate medicamentele din lume. Unele au funcționat, dar aveau efecte secundare foarte nasoale. Unele n-au funcționat deloc. Nu sunt expert în farmaceutice, dar se pare că singura strategie e să încerci la nimereală diverse medicamente și să vezi care se potrivește.
Am încercat Prozac, Wellbutrin, Zoloft, Paxil, Geodon, Zyprexa, Effexor, toate. Când aveam douăzeci și ceva de ani, doctorii îmi tratau anxietatea cu Valium, Xanax și alte benzodiazepine care creează dependență. Am ratat toate examenele la facultate pentru că nu mă puteam concentra, așa că doctorul m-a diagnosticat și cu ADD și mi-a prescris Ritalin pentru asta.
Bineînțeles, Ritalinul e o amfetamină și, prin urmare, creează o dependență puternică. Unii doctori mi-au prescris cantități imense de benzodiazepine și amfetamine. Erau foarte eficiente în tratarea tulburărilor mele – dar prea bune ca să fie adevărate. Astfel de medicamente te fac să te simți al dracului de bine. Așa că am început să iau tot mai multe, pentru că am dezvoltat toleranță la ele. Partea proastă e că, după ce le-am luat ani de zile, ajunsesem să le iau doar ca să mă amorțească și să mă simt drogat. Apoi mi-am dat seama că eram, practic, dependent de ele, ceea ce a dus la alte complicații, evident.
Și știu că e o problemă des întâlnită, pentru că am întâlnit multe persoane care au avut exact aceleași experiențe ca și mine. Tratamentul devine un blestem.
Așa că am văzut chestia despre ketamină și am zis s-o încerc. Suna promițător. Nu era vorba de cercetări sau teste, pentru că e legal să folosești ketamina ca anestezic, așa că n-a fost nevoie să fiu selectat de clinică. Mi-am făcut programare direct. Am plătit din buzunarul meu. Cred că am cheltuit 1 500 de dolari pe șase ședințe și m-au lăsat să plătesc în patru rate.
Mai întâi te duci și vorbești cu ei, să se asigure că nu ești nebun. Trebuie să răspunzi la 300 de întrebări pe un calculator, să zici cum te simți, ce tulburări ai.
Au și un psihiatru care te consultă. Nu permit oricui accesul la tratament, încearcă să filtreze persoanele care vor doar să pună mâna pe niște ketamină.
E un proces de două ore. După asta nu ai voie să conduci, bineînțeles. Au un asistent sau o asistentă care te îndrumă și te ajută. Ți se spune să zici exact ce simți, ești avertizat că unele persoane nu reacționează OK la tratament. Asistentul îți ia pulsul, îți monitorizează starea. Apoi te pregătește pentru IV, îți bagă acul și te conectează la mașinăria cu IV.
Au televizoare mari cu plasmă unde te poți uita la seriale. Vor să te țină treaz în tot timpul ăsta. Tipul care m-a asistat mi-a spus: „Nu trebuie să dormi. Ascultă muzică, uită-te la televizor, dar nu asculta Slayer, pentru că o să-ți strice experiența" Normal că e o altfel de experiență dacă asculți death metal. Ei vor să fii relaxat. Nu mi-a fost somn deloc, eram doar calm. Din când în când, asistentul îmi vorbea, ca să se asigure că sunt conștient.
Eram entuziasmat pentru că speram că în sfârșit am găsit ceva care să funcționeze – studiile și dovezile susțineau acest lucru. Mă bucuram că era posibil să fi găsit soluția.
Dar eram și speriat, pentru că nu mai luasem niciodată ketamină. La prima ședință, încep cu o doză mai scăzută ca să vadă cum reacționezi. Dacă ești OK cu doza respectivă, la următoarea ședință vor crește doza. Eu am făcut cinci ședințe pe parcursul a șase luni în 2013.
Ketamina IV e mult mai puțin potentă decât cea pe care o poți cumpăra de la dealeri pe stradă. Aia e foarte puternică. La spital ți se dă o doză mică de ketamină IV ca să n-o iei razna. Eu n-am luat niciodată ketamină de pe stradă, deci nu știu cum e, dar se pare că oamenii care fac asta o cam iau razna.
În timpul tratamentului cu IV, începi să te disociezi de tot, ca și cum nu participi la nimic, ci doar observi. E ciudat rău. Nu știu cum să explic. E ca în Inception sau în Matrix, când nu știi ce e realitate și ce nu.
Începi să te gândești la tot felul de lucruri. De obicei, când ești deprimat, îți trec prin cap gânduri negative, dar când ești pe ketamină, te gândești că oricum n-ai ce să faci să schimbi lucrurile. Ah, n-am niciun control asupra situației, o să mor într-o zi, dar așa e viața. Cred că înveți să accepți lucrurile dureroase.
Deci se insinuează lent și devine foarte intens, sau cel puțin așa a fost pentru mine, din cauza gândurilor care mă copleșeau, amintiri la întâmplare, dar le observam doar, fără să intervin.
Am vrut să mă uit la Pulp Fiction, dar nu m-au lăsat. Dar televizorul avea un screensaver cu scene din natură și animale și muzică relaxantă, așa că în timpul tratamentului mă uitam la el. Când mă uitam la scene din natură, problemele mele mi se păreau neimportante. Se întâmplă atâtea lucruri pe planeta asta și problemele mele chiar nu sunt sfârșitul lumii, așa mă gândeam. Ești bombardat cu viață, cu existență. Ce e ciudat e că nu faci asta în mod activ, pur și simplu ți se întâmplă.
Asta a fost prima mea experiență cu un drog disociativ. Dar am luat mult LSD în liceu, am luat ecstasy de câteva ori și MDMA praf. M-am simțit grozav de fiecare dată, dar a doua zi, creierul rămânea fără serotonină și mă simțeam mizerabil.
În schimb, la ketamină n-am dezvoltat nici dependență și nici sevraj. După cinci ședințe, nu-mi venea să ies pe stradă să-mi cumpăr ketamină, așa cum mi-a venit când luam pastilele prescrise de psihiatru.
Dar trebuie făcute mai multe tratamente, cu răbdare. Pentru unii oameni e nevoie doar de două ședințe; la alții e nevoie de zece. Ideea e că sigur ajută. După prima ședință, m-am simțit bine o săptămână întreagă. Mă simțeam plăcut, normal, după multă vreme.
Dar la prima ședință, doza a fost mică și efectul a trecut destul de repede. La următorul tratament, au crescut doza și m-am simțit și mai bine după.
Problema e că tratamentele sunt scumpe ca dracu'. Iar în cazul meu, cred că e nevoie de mai multe ca să mă vindec total. Dar totuși, n-am mai revenit niciodată la starea nasoală inițială.
Când am strâns destui bani cât să-mi permit, am mers și la un psihiatru și la un terapeut. Deci cu toate astea combinate, mă simt mai bine decât m-am simțit vreodată.
E destul de greu să-ți dai seama când ești cu adevărat pe drumul cel bun, pentru că de fiecare dată când te simți mai bine, crezi că ești vindecat și renunți la medicamente. Dar de fapt constați că te simțeai bine doar datorită lor.
Psihiatrului meu nu i-am spus despre ketamină. Am sentimentul că nu e destul de informat despre ea și că n-o să fie de acord. E o chestie ciudată și nouă și mulți psihiatri nu știu nimic despre ea.
Dar eu o recomand din toată inima. Dacă îți permiți, merită să încerci. Mie mi-ar plăcea la nebunie să continui ședințele și strâng bani pentru asta.
